rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Rusia limitează accesul la Facebook, după ce platforma a restricționat conturile mai multor trusturi media

Rusia limitează accesul la Facebook, după ce platforma a restricționat conturile mai multor trusturi media

Roskomnadzor a anunțat că a luat această decizie, dar nu explică și în ce constau limitările. Rusia acuză Facebook că a restricționat fără motiv conturile mai multor trusturi media și...

Rusia pune la cale un atac devastator în nordul Ucrainei. Zelenski, somat să-i ceară scuze lui Putin

Rusia pune la cale un atac devastator în nordul Ucrainei. Zelenski, somat să-i ceară scuze lui Putin

Imaginile din satelit, obținute vineri, arată desfășurări de forțe masive ale trupelor terestre rusești, cu circa 150 de elicoptere de transport care așteaptă în sudul Belarusului, să fie trimise în...

Talibanii lansează o declarație pe fondul războiului din Ucraina: ”Ne exprimăm îngrijorarea”

Talibanii lansează o declarație pe fondul războiului din Ucraina: ”Ne exprimăm îngrijorarea”

Talibanii au lansat o declarație pe fondul invaziei din Ucraina. „Operațiunea militară specială” a președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina se îndreaptă spre a doua zi. Se crede că 137...

Rusia a fost exclusă de la concursul Eurovision. Reprezentanta Ucrainei a fost și ea înlocuită

Rusia a fost exclusă de la concursul Eurovision. Reprezentanta Ucrainei a fost și ea înlocuită

Rusia a fost exclusă de la Eurovision de organizatorii competiției, care au spus că acest concurs a fost creat pentru a uni Europa. Și reprezentanta Ucrainei a fost înlocuită de...

Imaginea care face înconjurul lumii. Cine l-a înfruntat pe Putin în Ucraina. Blestemul care îi dă fiori liderului de la Kremlin. VIDEO

Imaginea care face înconjurul lumii. Cine l-a înfruntat pe Putin în Ucraina. Blestemul care îi dă fiori liderului de la Kremlin. VIDEO

După ce trupele rusești au luat cu asalt teritoriul Ucrainei, printre bombardamente și amenințări, o ucraineancă a decis să transmită un mesaj de rezistență împotriva agresorilor. Miercuri, când trupele ruse...

Războiul din Ucraina. Klaus Iohannis cere un răspuns ferm din partea NATO: „Solicit cu tărie accelerarea proceselor interne”

Războiul din Ucraina. Klaus Iohannis cere un răspuns ferm din partea NATO: „Solicit cu tărie accelerarea proceselor interne”

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent la summitul extraordinare a NATO, în cadrul căruia a precizat că Alianța trebuie să ofere un răspuns ferm, coordonat și puternic Rusiei. Declarațiile au...

Dan Bălan, captiv în Kiev! Vedeta trece prin clipe cumplite. Nu a reuşit să scape din iadul de acolo

Dan Bălan, captiv în Kiev! Vedeta trece prin clipe cumplite. Nu a reuşit să scape din iadul de acolo

Milionarul Dan Bălan trece prin coșmarul vieții sale. Fostul solist al trupei O-Zone este captiv într-un teatru de război din capitala Ucrainei, locație pe care Putin vrea să o distrugă...

Japonia a anunțat sancțiuni dure pentru Rusia. Moscova amenință: ”Vom avea un răspuns puternic"

Japonia a anunțat sancțiuni dure pentru Rusia. Moscova amenință: ”Vom avea un răspuns puternic"

Rusia nu are în vizor doar Ucraina, ci și orice alt stat care încearcă să îi stea în cale. Japonia a anunțat noi sancțiuni economice, mai dure, fapt care a...

NATO, ordin pentru Vladimir Putin! Invadarea Ucrainei va avea consecinţe grave. Reuniune de urgenţă

NATO, ordin pentru Vladimir Putin! Invadarea Ucrainei va avea consecinţe grave. Reuniune de urgenţă

Secretarul General al NATO face un apel la liderul rus să oprească agresiunile asupra Ucrainei. Stoltenberg declară că Putin vrea ca NATO și UE să nu mai ofere sprijin statelor...

Planul secret al lui Vladimir Putin! Dezvăluiri incredibile din interior. Ţinta principală a trupelor rusești

Planul secret al lui Vladimir Putin! Dezvăluiri incredibile din interior. Ţinta principală a trupelor rusești

Lichidarea președintelui Volodimir Zelenski este obiectivul trupelor rusești care au pătruns în capitala Ucrainei, Kiev. Șeful statului ucrainen a rămas în capitală pentru a lua parte la apărarea acesteia. Rusia...

Nenorocirea care se poate declanşa în orice moment! Nivelul de radiații de la Cernobîl a crescut brusc. "Dezastru ecologic"

Nenorocirea care se poate declanşa în orice moment! Nivelul de radiații de la Cernobîl a crescut brusc. "Dezastru ecologic"

Agenția Nucleară din Ucraina anunță că nivelul radiațiilor de la fosta centrală de la Cernobîl a crescut după ce rușii au preluat controlul asupra acestui obiectiv strategic. Informația este susținută...

Rusia a fost suspendată din Consiliul European. Urmează alte sancțiuni extrem de dure pentru Moscova

Rusia a fost suspendată din Consiliul European. Urmează alte sancțiuni extrem de dure pentru Moscova

Vineri după-amiază, Consiliul a decis sancționarea liderului rus pentru toate atrocitățile comise ucrainenilor. Federația Rusă nu va mai beneficia de drepturi de reprezentare în cadrul instituției europene. Comitetul Miniștrilor a...

Președintele Ucrainei a trimis un mesaj cutremurător liderilor UE: „E probabil ultima oară când mă vedeți viu”

Președintele Ucrainei a trimis un mesaj cutremurător liderilor UE: „E probabil ultima oară când mă vedeți viu”

Președintele Ucrainei se teme pentru viața sa și a susținut în cadrul unor declarații să el este ținta principală pentru Rusia. Joi seara, liderii UE s-au întâlnit la Bruxelles și...

Român ucis într-un bombardament din Ucraina. Avea doar 32! Familia este în stare de șoc

Român ucis într-un bombardament din Ucraina. Avea doar 32! Familia este în stare de șoc

Andrei a fost ucis după ce unitatea militară 0173 din Podolsk a fost atacată de armata rusă. În tragedie au mai pierit alți 17 oameni. Ucraina a anunțat la finalul...

Traian Băsescu devoalează planul lui Vladimir Putin! Poate paraliza Europa: Bătăușul de la Kremlin trebuie oprit

Traian Băsescu devoalează planul lui Vladimir Putin! Poate paraliza Europa: Bătăușul de la Kremlin trebuie oprit

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, cere Occidentului să ia măsuri dure împotriva Rusiei și să nu mai facă compromisuri cu Putin. Traian Băsescu crede că doar excluderea Rusiei din...

Germania extinde sprijinul pentru Poliția Aeriană NATO din România: ”Vrem să evităm un conflict”

Germania extinde sprijinul pentru Poliția Aeriană NATO din România: ”Vrem să evităm un conflict”

Germania a spus că până la finele lunii martie va asigura până la șase avioane de luptă Eurofighters. NATO vrea să întărească flacul estic al alianței care este considerat vulnerabil....

Război în Ucraina. Omul lui Putin are interdicție în Marea Britanie. Ar putea pierde peste 3,5 miliarde de dolari

Război în Ucraina. Omul lui Putin are interdicție în Marea Britanie. Ar putea pierde peste 3,5 miliarde de dolari

Miliardarul Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea Londra, considerat un apropiat al lui Vladimir Putin ar putea fi vizat de sancțiunile impuse de Marea Britanie. Solicitarea a venit din...

Elina Svitolina, mesaj sfâșietor: „Inima mea sângerează. Noi, ucrainenii, cerem sprijin și ajutor”

Elina Svitolina, mesaj sfâșietor: „Inima mea sângerează. Noi, ucrainenii, cerem sprijin și ajutor”

Tot mai mulți sportivi ucraineni şi internaționali iau atitudine şi cer încetarea conflictului. Printre aceștia se află si jucătoarea de tenis Elina Svitolina, fotbaliștii Oleksandr Zinchenko, Andriy Chevtchenko sau Ruslan...

Gest fără precedent la Vatican. Papa Francisc este primul care face așa ceva. Staff-ul a rămas fără cuvinte

Gest fără precedent la Vatican. Papa Francisc este primul care face așa ceva. Staff-ul a rămas fără cuvinte

Papa Francisc a făcut un nou apel pentru pace în Ucraina, în contextul invaziei rusești. Suveranul Pontif a făcut un gest considerat unic în istoria Vaticanului. Papa Francisc a mers...

Un soldat ucrainean s-a aruncat în aer cu tot cu pod pentru a opri înaintarea coloanei de tancuri rusești

Un soldat ucrainean s-a aruncat în aer cu tot cu pod pentru a opri înaintarea coloanei de tancuri rusești

Gestul soldatului din Ucraina este greu de descris în cuvinte. Tânărul s-a aruncat în aer cu tot cu pod pentru a opri avansarea tancurilor rusești. Anunțul a fost făcut de...