Cum sunt pedepsiți soldații ruși care refuză să lupte în războiul din Ucraina. Nu scapă de Vladimir Putin
- Emma Cristescu
- 21 noiembrie 2022, 21:55
După seria de asasinate la comnadă, cu poloniu sau noviciok, și după seria de personaje importante care și-au pierdut viața căzând de la etaj, aparatul de represiune al Kremlinului aplică metode dure contra militarilor.
Soldații ruși care refuză să lupte în războiul din Ucraina au parte de un tratament crunt și riscă ani grei de închisoare. Poliția Militară îi bruschează și le pun cătușele, semn că au făcut o greșeală că l-au refuzat pe Putin.
Militarii care refuză să lupte în războiul din Ucraina se aleg cu peste trei ani de închisoare și cu mai multe umilințe din partea autorităților. Doi soldați ruși au fost chemați pe rând pe terenul de defilare, iar un anchetator i-a anunțat că pe 16 noiembrie a fost deschis un dosar penal împotriva lor în conformitate cu partea 2.1 a articolului 332 din Codul Penal al Federației Ruse (nerespectarea ordinului).
Soldații care s-au opus ordinului lui Vladimir Putin au fost percheziționați, încătușați și urcați într-o mașină de poliție. Aceștia au fost prinși de oamenii legii în regiunea Belgorod. Ei au fost reținuți pentru că au refuzat să meargă la război în Ucraina și riscă să primească 3 ani de închisoare.
Potrivit avocatului Maksim Grebeniuk, nu a fost nevoie de reținerea soldaților pe teritoriul unității militare. El consideră că reținerile au fost efectuate „demonstrativ” pentru ca acestea să fie bine reținute de cei care vor să refuze să lupte în Ucraina. Totodată, activiștii pentru drepturile omului consideră că videoclipul a fost realizat „ca un exemplu pentru alții”.La 20 septembrie, Duma de Stat a Rusiei a introdus conceptele de „mobilizare” și „timp de război” în Codul Penal.
La scurt timp, Vladimir Putin a semnat o lege cu amendamente la Codul penal al Federației Ruse privind pedeapsa pentru dezertare, jaf și predare, potrivit Ukrainska Pravda.
Vladimir putin sacrifică soldații ruși
Aceasta nu este singura nedreptate pe care o face liderul de la Kremlin. Un fost diplomat rus a avertizat că președintele Vladimir Putin va sacrifica între 10 și 20 de milioane de soldați ruși pentru a câștiga războiul din Ucraina, spunând că „este o chestiune de principiu, de supraviețuire” pentru liderul rus.
Boris Bondarev a spus că Putin „înțelege că dacă pierde războiul cu Ucraina, acesta va fi sfârșitul lui”. „ Nu ar trebui să ai nicio îndoială. S-ar putea să sacrifice 10 sau 20 de milioane de ruși doar pentru a câștiga acest război, doar pentru a-i măcelări pe toți ucrainenii pentru că este o chestiune de principiu. Pentru el este o chestiune de supraviețuire politică”.