Recenta întâlnire a lui Joe Biden cu Xi Jinping, pe marginea întâlnirii G-20, s-a tradus printr-o "legare de mâini" pentru Putin. Încă o opțiune de război a fost închisă pe traiectoria nebuniei locatarului de la Kremlin. Fie că este vorba despre arme chimice, biologice, nucleare tactice sau strategice, sau despre altele asemenea, Putin a aflat, prin acordul celor doi președinți ai celor mai mari puteri mondiale, că îi este interzis tacit să folosească acel tip de arsenal militar.
Problema utilizării de către Moscova a armelor nucleare pare a fi o posibilitate care, pentru Putin, este serios în discuție. Nu degeaba William Burns și Serghei Narîșkin, înalți oficiali, respectiv, ai CIA și FSB (fostul KGB) s-au întâlnit la Ankara având subiectul pe agendă. Burns și-ar fi avertizat omologul său cu privire la consecințele folosirii acestui tip de armă în teatrul de război.
Între timp, izolarea internațională a Rusiei se intensifică. Dacă în luna februarie, întâlnirea dintre Xi și Putin a dat naștere semnelor unui "parteneriat nelimitat", recent, China, prin declarații ale unor surse oficiale acordate cotidianului "Financial Times", a afirmat că Putin "nu a spus adevărul" despre războiul din Ucraina . De fapt, China are în acest "dosar" provocarea unui echilibru greu de atins. Este, de înțeles, "în așteptare". În Ucraina există șase mii de cetățeni chinezi. China înregistrează o enormă lipsă de resurse energetice pentru a-și menține economia funcțională. Iar în Rusia nu lipsesc gazele și petrolul de vânzare. Pe de altă parte, nu este în ADN-ul Beijingului să accepte un război în care nu există nici cel mai mic respect pentru drepturile omului. Din punct de vedere sociologic, războiul nu se poartă doar cu mitraliere și cu rachete. Pe teren, soldații ruși s-au comportat ca niște "gangsteri". Ei fură, jefuiesc, ucid. Violența brutală a armatei ruse împinge la limită instrucțiunile vârfului ierarhiei politice rusești. Nivelul de sărăcie și educație al soldaților ruși este bine exprimat prin jafurile pe care le comit. Bunuri personale, electrocasnice, automobile, haine, aur, nimic nu scapă de aviditatea trupelor ruse. A devenit un fapt obișnuit ca ucrainenii să fie deposedați de bunurile lor personale.
Putin a decis să atace ținte civile
În ultimele zile, tensiunea a crescut pe scena internațională. Putin s-a dovedit a fi un catastrofal comandant al Forțelor Armate. Adună înfrângeri după înfrângeri, fără să se întrezărească o strategie logică în conflict. Absența sa de la recenta reuniune a G-20, comportamentul haotic al ministrului Lavrov la reuniune și atacurile cu aproximativ o sută de rachete lansate în mai multe orașe din Ucraina arată clar nebunia care domnește la Kremlin. Pe măsură ce Occidentul instruiește și echipează armata ucraineană cu arme de apărare noi și mai moderne, forțele armate ruse suferă eșecuri pe teren. Hersonul este ultima și cea mai importantă expresie a incapacității armatei ruse de a menține poziții.
În fața dovezilor de dezorganizare și a slăbiciunilor armatei ruse, Putin a decis să atace ținte civile. Populația ucraineană este lipsită de apă, de electricitate, de încălzire. Este strategia teroristă a Moscovei.
Putin s-a transformat într-un abces mondial. Acest război este pe punctul de a deveni un conflict internațional. Orice incident care se va produce cu o rachetă pe teritoriul țărilor care fac parte din NATO poate da naștere unui conflict de proporții mondiale.
Pacea, deocamdată, pare a fi un miraj. Supremația armatei ucrainene pe teren condiționează, deocamdată, începerea negocierilor. Iar încăpățânarea Moscovei de a nu abandona teritoriul ucrainean ocupat îngreunează orice pas spre pace. În fața nebuniei Moscovei și a aventurii în care Putin a aruncat lumea întreagă, nu ne rămâne decât să sperăm că instituțiile politice, diplomatice și militare occidentale își vor păstra sângele rece, acționând și răspunzând cu inteligență nebuniei tot mai mari a lui Putin. Care s-a transformat, într-adevăr, într-un abces cu consecințe negative pentru întreaga omenire, notează dn.pt
(Traducerea Rador)