Noi declarații controverstate ale lui Dmitri Medvedev. Susține că Occidentul și SUA nu vor o ruptură totală de Rusia

Noi declarații controverstate ale lui Dmitri Medvedev. Susține că Occidentul și SUA nu vor o ruptură totală de RusiaDmitri Medvedev / Sursa: Facebook

Dmitri Medvedev susține că Occientul și SUA se tem de un al Treilea Război Mondial și nu vor o ruptură totală de Rusia. El mai susține și că președintele Ucrainei refuză să negocieze din motive egoiste.

Vicepreședintele Consiliului Național de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev face din nou declarații controverstate. El susține că Occidentul și SUA nu doresc o ruptură totală cu Rusia deoarece se tem de un al Treilea Război Mondial.

„Toată lumea s-a săturat de regimul de la Kiev, dar nimeni, nici măcar polonezii, care sunt cei mai rusofobi, nu a acceptat să atribuie Rusiei racheta căzută în Polonia. Statele Unite, NATO și Uniunea Europeană nu vor o ruptură definitivă cu Rusia, de teama celui de-al Treilea Război Mondial. De aici, încercările frecvente de a convinge Kievul să accepte negocieri”, a scris Dmitri Medvedev pe Telegram, potrivit agenției TASS.

Acuzații la adresa lui Zelenski

Oficialul de la Moscova mai susține și că președintele Ucrainei nu vrea să se așeze la masa negocierilor, deoarece ar trebui să recunoască că țara sa este în colaps.

„Zelenski nu vrea negocieri din motive evident egoiste. Până la urmă, dacă nu recunoști realitatea, mai exact colapsului Ucrainei, nu are rost să te așezi la masă. Iar dacă recunoști, proprii tăi naționaliști, care sunt în legătură cu conducerea armatei, te vor ucide”, a mai scris Dimitri Medvedev.

Volodimir Zelenski a anunțat că nu vor exista niciun fel de negocieri până când trupele ruse nu se vor retrage de pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, el a afirmat, în repetate rânduri, că țara sa nu este dispusă să cedeze teritorii Rusiei.

Nimeni nu face presiuni

În ultimele săptămâni, mai multe publicații americane au scris că autoritățile de la Washington ar dori ca negocierile de pace să fie reluate cât mai curând posibil. În replică, Casa Albă a anunțat că SUA nu face niciun fel de presiuni asupra Ucrainei.

„Acest război s-ar putea încheia astăzi, dacă domnul Putin ar face ceea ce este corect. Evident, nu s-a arătat dispus să-şi retragă trupele şi toţi suntem de părere că un acord diplomatic negociat este cel mai bun lucru pe care îl poate face Putin. Nimeni din SUA nu face presiuni şi nu insistă ca părțile să se aşeze la masa negocierilor“, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al preşedinţiei americane, potrivit digi24.ro.