rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

SURPRINZĂTOR: Rusia se RELAXEAZĂ cu privire la Ucraina. Ce decizie a luat Kremlinul

SURPRINZĂTOR: Rusia se RELAXEAZĂ cu privire la Ucraina. Ce decizie a luat Kremlinul

Rusia nu a mai reiterat solicitarea de amânare până în 2017 a punerii în aplicare a acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Ucraina. Anunţul a fost făcut de Comisia...

Situaţia din Ucraina devine tot mai grea!

Situaţia din Ucraina devine tot mai grea!

Kiev-ul se află acum într-o situaţie financiară extrem de dificilă, iar discuţiile cu marile instituţii financiare se desfăşoară cu mare greutate. Negocierile cu creditorii internaţionali în vederea restructurării unei părţi...

Doi soldaţi ruşi au fost CAPTURAŢI de forţele militare ucrainiene

Doi soldaţi ruşi au fost CAPTURAŢI de forţele militare ucrainiene

Doi soldaţi ruşi au fost capturaţi de armata ucraineană, informează Mediafax, citând BBC News Online. Operaţiunea a avut loc în Estul Ucrainiei, lângă oraşul Sciastia din regiunea Lugansk. Cei doi...

RUSIA a îndreptat spre Occident tunul TANCULUI NUCLEAR. Cum arată arma TERIBILĂ care a ÎNGROZIT Europa | GALERIE FOTO

RUSIA a îndreptat spre Occident tunul TANCULUI NUCLEAR. Cum arată arma TERIBILĂ care a ÎNGROZIT Europa | GALERIE FOTO

„Object 279” a fost unic şi fără competitori şi a devenit un simbol al războiului nuclear care nu a avut loc niciodată.   Arma TERIBILĂ care ÎNGROZEŞTE Rusia. Cum arată,...

RUSIA. Ministrul Apărării, premiat cu o excursie în Crimeea, pentru cel mai bun jucător din meciul de hochei de la Soci

RUSIA. Ministrul Apărării, premiat cu o excursie în Crimeea, pentru cel mai bun jucător din meciul de hochei de la Soci

Ministrul rus al Apărării Rusiei, Serghei Şoigu, a fost declarat cel mai bun jucător în partida de hochei în care Vladimir Putin a marcat opt goluri, şi, drept recompensă, a...

Decizia de ULTMĂ ORĂ a președintelui Ucrainei. Cum a reacționat RUSIA

Decizia de ULTMĂ ORĂ a președintelui Ucrainei. Cum a reacționat RUSIA

Preşedintele Petro Poroşenko a promulgat ieri legile care interzic orice propagandă comunistă, provocând astfel un val de nemulţumire din partea Rusiei, potrivit AFP. Prin intermediul acestor legi, votate de parlament...

PULSUL PLANETEI. „Neutralitatea permanentă”, agendă parazit anti-occidentală la Chișinău

PULSUL PLANETEI. „Neutralitatea permanentă”, agendă parazit anti-occidentală la Chișinău

Majoritatea conjuncturală de la Chișinău s-a apucat să joace țonțoroiul prin Parlament, în formule contra naturii în care opoziția de stânga socialistă prorusă se aliază cu susținătorii comuniști ai actualei...

Rusia trece la ATAC. Putin vrea să interzică ONG-uri și firme străine "indezirabile"

Rusia trece la ATAC. Putin vrea să interzică ONG-uri și firme străine "indezirabile"

Deputații ruși au adoptat un proiect de lege privind interzicerea unor organizaţii nonguvernamentale şi firme străine "indezirabile", un termen foarte ușor de interpretat. Conform unei legi din 2012, ONG-uri ruseşti...

Arma TERIBILĂ care ÎNGROZEŞTE Rusia. Cum arată, în INTERIOR, cel mai modern SUBMARIN NUCLEAR american | GALERIE FOTO

Arma TERIBILĂ care ÎNGROZEŞTE Rusia. Cum arată, în INTERIOR, cel mai modern SUBMARIN NUCLEAR american | GALERIE FOTO

Submarinele nucleare americane din clasa Virginia sunt cele mai avansate din punct de vedere tehnologic dintre toate submarinele Statelor Unite şi chiar din lume.   Armele TERIBILE ale SUA. Cum...

Rusia cere Franței 1,163 MILIARDE de euro în locul navelor Mistral

Rusia cere Franței 1,163 MILIARDE de euro în locul navelor Mistral

Rusia a cerut o despăgubire de 1,163 miliarde de euro pentru că Franța a anulat livrarea celor două port-elicoptere Mistral. Pe fondul conflictului din Ucraina, președintele francez François Hollande a...

Putin a ÎNVINS: Rusia PĂSTREAZĂ Crimeea, iar Estul Ucrainei va avea o largă AUTONOMIE. Președintele Poroșenko, în CORZI

Putin a ÎNVINS: Rusia PĂSTREAZĂ Crimeea, iar Estul Ucrainei va avea o largă AUTONOMIE. Președintele Poroșenko, în CORZI

Efectele vizitei în Rusia ale secretarului de stat John Kerry își arată primele efecte. Victoria Nuland, adjunctul lui Kerry, a ajuns joi la Kiev pentru o vizită de două zile,...

„Rusia vrea să IZOLEZE Marea Neagră și să o transforme într-un LAC rusesc!”

„Rusia vrea să IZOLEZE Marea Neagră și să o transforme într-un LAC rusesc!”

Militarizarea Crimeii este necesară Rusiei nu doar pentru a face imposibilă revenirea peninsulei în componenţa Ucrainei, ci şi pentru extinderea influenţei sale geopolitice în regiunile învecinate Balcani, Mediterana, Orientul Mijlociu,...

Ucraina ACUZĂ Facebook că face JOCURILE lui Putin!

Ucraina ACUZĂ Facebook că face JOCURILE lui Putin!

Dmitro Șimkov, șeful administrației prezidențiale de la Kiev a acuzat Facebook de simpatii pro-ruse. Moderatorii ruși ai Facebook îi supraveghează pe utilizatorii ucraineni ai rețelei de socializare și sunt influențați...

Ministrul de Externe: "E nevoie ca regiunea Mării Negre să fie mai ferm aşezată pe harta strategică a NATO"

Ministrul de Externe: "E nevoie ca regiunea Mării Negre să fie mai ferm aşezată pe harta strategică a NATO"

Bogdan Aurescu a propus, la întâlnirea miniștilor de Externe din statele NATO, ca Alianța să opteze pentru o strategie care să vizeze vecinătatea estică şi cea sudică, în contextul în...

Două BOMBARDIERE rusești, interceptate de FORȚELE AERIENE britanice

Două BOMBARDIERE rusești, interceptate de FORȚELE AERIENE britanice

Rușii le dau bătăi de cap și englezilor. Două bombardiere rusești au fost detectate în apropierea spațiului aerian britanic, la nord de Scoția. Mai multe avioane de luptă Typhoon ale...

RUȘII se joacă din nou cu nervii Europei. Bombardiere rusești, interceptate de Marea Britanie

RUȘII se joacă din nou cu nervii Europei. Bombardiere rusești, interceptate de Marea Britanie

Forţele aeriene britanice au trimis astăzi două avioane de vănătoare pentru a escorta două bombardiere strategice ruse care se apropiau de spaţiul aerian al Marii Britanii, potrivit Washington Post. Cele...

Chişinău: Doi militari întorşi din drum la aeroport

Chişinău: Doi militari întorşi din drum la aeroport

Militarii ruşi ar fi urmat să ajungă în regiunea transnistreană, unde aveau planificate mai multe inspecţii. Asupra lor au fost găsite însemne, distincţii, livrete, uniformă militară. Potrivit Unimedia, doi cetăţeni...

NATO își ÎNTĂREȘTE prezența la Kiev

NATO își ÎNTĂREȘTE prezența la Kiev

NATO își va spori personalul la Kiev, cu scopul de a consolida „capacitatea de apărare a Ucrainei”, a anunțat miercuri secretarul general al Organizației Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg a declarat, în...

Milițiile CIVILE ale lui Putin trimise să facă ORDINE pe străzile Moscovei

Milițiile CIVILE ale lui Putin trimise să facă ORDINE pe străzile Moscovei

Partidul de guvernământ Rusia Unită, al lui Vladimir Putin, va forma patrule civile pentru menținerea ordinii publice și contracararea micii criminalități. După ce anul trecut a fost adoptată legea care...

PULSUL PLANETEI. Rusia, agresor în Ucraina: Raportul pentru care a fost ucis Boris Nemțov

PULSUL PLANETEI. Rusia, agresor în Ucraina: Raportul pentru care a fost ucis Boris Nemțov

Înainte de a fi ucis, Bors Nemțov intenționa să facă publice informații referitoare la soldații ruși decedați în conflictul din sud-estul Ucrainei în raportul „Putin.Război”.  Raportul de 65 de pagini...