La Bruxelles a avut loc prima reuniune a Consiliului NATO- Rusia la nivel de ambasadori de la anexarea Crimeii de către Rusia.

 Un motiv suficient pentru a discuta în ce măsură înseamnă acest pas o revenire la situaţia obişnuită, bussiness as usual. S-a întâmplat după 3 luni, în cazul Georgiei, acum se întâmpla după doi ani şi pentru Ucraina, motiv de nervozitate la Kiev. Dificil să explici într-o situaţie de război cu atâtea pierderi umane şi materiale faptul că există strategii care pot presupune, la un moment dat, şi o întâlnire tactică de acest gen, pentru a afla care sunt poziţiile părţilor şi a afirma clar propriile poziţii sau pentru a sublinia liniile roşii sau chiar pentru a mai relaxa nişte tensiuni.

FOTO: Secretarul genaral NATO, Jens Stoltenberg FOTO: AGERPRES

Tensiunile geopolitice nu au cum să nu afecteze direct conflictele de falie şi statele din zona neclară, aşa numita zonă gri, care balansează între est şi vest. Iar Ucraina şi Republica Moldova sunt vizate direct, Viziunile divergente şi formulările alternative de la Bruxelles arată mizele, voinţa, ambiţia şi perspectiva implicării părţilor în această dispută. Tensiunile geopolitice şi interesele directe ale marilor actori ce se confruntă aici au ajuns la nivelul în care nu mai acceptă nici unul jumătăţile de măsură, ci alegeri clare, stânga sau dreapta, est sau vest. Şi consecvenţa alegerii.

Iar la capitolul bătăliei, confruntări, rivalităţii geopolitice, reuniunea de la Bruxelles a fost relevantă. Diplomaţii ar spune că a fost o întâlnire în care părţile au căzut de acord că sunt în divergenţă totală. A spus-o secretarul general al NATO, a spus-o ambasadorul Rusiei la NATO, care a călcat pentru prima oară în sediul Alianţei de la anexarea Crimeii. Asta şi pentru că naraţiunile celor două părţi sunt în divergenţă totală, mai grav, nu au nici o şansă să se poată ajusta cât de cât.

Rusia continuă să spună că va lua măsuri faţă de întărirea flancului Estic al Alianţei, pentru apropierea capabilităţilor militare ale NATO de frontierele sale. NATO spune că va continua reasigurarea, mai mult, că va trece la faza descurajării Rusiei de a ataca vreun stat NATO din regiune, de a preveni ca aventurierul şi instabilul Putin să nu lanseze vreo nouă provocare, de data asta pe teritoriul Aliat. Mai mult, după incursiunile ruse în Marea Baltică, provocator, la adresa avioanelor şi navelor americane şi aliate, sau exerciţiile ruse de blocare a strâmtorilor la Marea Neagră şi a flotelor aliate în porturile din Marea Neagră, semnalele nu sunt deloc încurajatoare şi se tot adaugă în spectrul negativ.

Ce se întâmplă între cele două graniţe? NATO sprijină Ucraina, îi antrenează structurile de securitate şi îi întăreşte capacităţii de apărare, cum sprijină şi Republica Moldova şi Georgia. Pregăteşte la Varşovia statutul de stat partener asociat la NATO pentru Ucraina şi Georgia, sau măcar pentru Georgia, deşi semnalele de la Berlin par să blocheze din nou iniţiativa, pentru a nu zgândări Rusia prea mult. Şi conţinutul acestui concept, anunţat de Alexander Vershbow, adjunctul american al Secretarului General al NATO, ar urma să fie definit. În principiu, fără a fi state membre, statele partenere asociate la Alianţă vor avea sprijin pe latura militară, interoperabilitate şi coeziune cu statele NATO de flanc. Vizita lui Petro Poroshenko la Bucureşti şi acordurile semnate aici, inclusiv discuţia despre flota comună sub conducere NATO, sunt relevante.

Practic, cele pe care le anunţă întâlnirea NATO-Rusia sunt faptul că rivalitatea, confruntarea, ba chiar posibile ciocniri pot interveni. Ele se pot întâmpla şi din întâmplare, când provocările sunt atât de vizibile. Problema este ca, între cele două structuri militare care-şi anunţă competiţia, statele din zona gri să nu pătimească. Să nu se exporte presiunea şi să nu se deconteze pe seama lor, şi, mai ales. Dacă Ucraina e cea care va deveni frontiera Vestului, la linia de demarcaţie din Donbas, acolo unde se pregăteşte frontiera întărită dintre Est şi Vest, puternic militarizată, cu reguli de angajare care să evite izbucnirea războiului, drumul până acolo să nu presupună mişcări bruşte, debalansări sau lupte. Apoi trebuie evitat ca Republica Moldova să fie expusă presiunii de a fi calul troian rus din spatele Ucrainei sau zona de export al nevoii de arătare a muşchilor Moscovei, eventual pe spaţiul separatist.

De aceea alegerile pe care le va face Chişinăul sunt cruciale pentru viitorul său. Şi cine vine preşedinte, şi orientarea strategică, şi seriozitatea menţinerii regulilor jocului şi a solicitării de retragere a trupelor ruse din regiunea separatistă, şi de evitare a cedărilor succesive sau a exhibării slăbiciunii militare faţă de separatişti, şi de evitare a expunerii excesive a sciziunilor şi rivalităţilor politice interne. Şi da, ele sunt profund geopolitice. Şi nu mai presupun „bunele relaţii” cu toată lumea, aşa cum vor continua să spună public diplomaţii de toate culorile de la Chişinău. Alegerea e fără alternativă. Iar opţiunea este ca tot ceea ce rămâne la vest de linia de demarcaţie, de viitoarea frontieră întărită dintre Est şi Vest să intre în Europa, în spaţiul euro- atlantic, să fie absorbit, treptat, în regulile, normele, principiile şi instituţiile occidentale. Inclusiv regiunea separatistă nistreană.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.