rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Incidente INCREDIBILE. Ruşii îşi pun VIAŢA în pericol din cauza unor SELFIE-URI

Incidente INCREDIBILE. Ruşii îşi pun VIAŢA în pericol din cauza unor SELFIE-URI

Un incident incredibil s-a produs în Rusia. O tânără de 21 de ani a fost la un pas să îşi piardă viaţa după ce a încercat să îşi facă un...

PULSUL PLANETEI. Ucraina a dat șah Rusiei în Transnistria

PULSUL PLANETEI. Ucraina a dat șah Rusiei în Transnistria

După multe ezitări și răzgândiri, ieri, Rada Supremă a Ucrainei, Parlamentul ucrainean, a votat suspendarea acordurilor militare ruso-ucrainene, un gest de așteptat și anticipat de multă vreme.  Între cele 5...

FMI: Rusia va reveni pe creştere economică în 2016!

FMI: Rusia va reveni pe creştere economică în 2016!

Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă la o creştere a economiei Rusiei de 0,2% în 2016. Pe termen mediu, FMI estimează un avans anual de 1,5%, a afirmat, joi, şeful misiunii...

ANALIZĂ New York Times. Rușii câștigă lupta pentru Republica Moldova

ANALIZĂ New York Times. Rușii câștigă lupta pentru Republica Moldova

Jurnaliștii de la publicația americană fac o analiză a motivelor care au dus la pierderea popularității Uniuniii Europene în rândul cetățenilor moldoveni și creșterea simpatiei pentru Rusia. Astfel, principalele elemente...

Fermierii din Alaska cultivă o plantă folosită de sovietici pentru experimente militare SECRETE

Fermierii din Alaska cultivă o plantă folosită de sovietici pentru experimente militare SECRETE

O plantă de origine siberiană, utilizată de sovietici pentru a îmbunătăți sănătatea fizică și psihică a soldaților, a început să fie cultivată și studiată în cadrul unei cooperative de fermieri...

Rusia: Ucraina este în incapacitate de plată

Rusia: Ucraina este în incapacitate de plată

Rusia a acuzat miercuri Ucraina că este în incapacitate de plată. Moscova denunţă noua lege ucraineană care autorizează Kievul să îngheţe plata datoriei sale externe în cazul eşecului negocierilor privind...

Voltaj, optimiști în finala Eurovision

Voltaj, optimiști în finala Eurovision

Sâmbătă seară, Voltaj va urca pentru a doua oară pe scena Wiener Stadthalle, în finala Eurovision 2015.  Țările calificate direct în finală, Austria, țara gazdă și cele cinci state finanțatoare...

Eveniment editorial Polirom la Bookfest: Povestiri din Kolima, de Varlam Salamov

Eveniment editorial Polirom la Bookfest: Povestiri din Kolima, de Varlam Salamov

Povestiri din Kolima (I), de Varlam Salamov, una dintre cele mai rascolitoare epopei ale secolului XX. Editura Polirom va lansa la Salonul International de Carte Bookfest 2015 Povestiri din Kolima...

SEPARATIŞTII RUŞI au DISTRUS un SAT ÎNTREG. Ce a filmat o bloggeriţă rusoaică în satul ucrainean | VIDEO ŞOCANT

SEPARATIŞTII RUŞI au DISTRUS un SAT ÎNTREG. Ce a filmat o bloggeriţă rusoaică în satul ucrainean | VIDEO ŞOCANT

O bloggeriţă din Rusia a călătorit printr-un sat Ucrainean de lângă Debalţevo şi a filmat întreaga localitate cu telefonul mobil.   MOSCOVA a îndreptat spre Occident tunul TANCULUI NUCLEAR. Cum...

În Rusia se cere legalizarea POLIGAMIEI

În Rusia se cere legalizarea POLIGAMIEI

Un înalt oficial cecen a cerut marți legalizarea poligamiei în Rusia, după ce șeful de poliție al unui district a luat săptămâna trecută o fată de 17 ani ca a...

Ce se întâmplă în împrejurimile MOSCOVEI. Imagini spectaculoase | GALERIE FOTO

Ce se întâmplă în împrejurimile MOSCOVEI. Imagini spectaculoase | GALERIE FOTO

Cu ocazia Zilei Victoriei, bloggerii ruși au avut ocazia de a zbura, cu elicopterele ce participau la paradă, pe deasupra Moscovei, imaginile surprinse la periferia capitalei Rusiei dezvăluind modul în...

O femeie îl ATACĂ pe Vladimir PUTIN: "Se comportă mai RĂU ca Stalin"

O femeie îl ATACĂ pe Vladimir PUTIN: "Se comportă mai RĂU ca Stalin"

Preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a afirmat că Rusia s-a întors în timp. “Rusia de azi se comportă mai rău decât cea de pe vremea lui Stalin”, a declarat Grybauskaite, conform...

Putin este obsedat de SPIONAJUL american şi vrea propriul sistem de operare. Decizia ar putea RUINA Google

Putin este obsedat de SPIONAJUL american şi vrea propriul sistem de operare. Decizia ar putea RUINA Google

Guvernul rus ar urma să-și creeze propriul sistem de operare mobil pentru a nu mai fi vulnerabil în fața rivalilor care apelează la spionaj. Se pare că Edward Snowden și...

Petro Poroșenko: Suntem într-un RĂZBOI REAL cu Rusia, care se pregătește de o OFENSIVĂ

Petro Poroșenko: Suntem într-un RĂZBOI REAL cu Rusia, care se pregătește de o OFENSIVĂ

Președintele Ucrainei a declarat, într-un interviu acordat BBC, că țara sa trebuie să pregită pentru o ofensivă a Rusiei și că, deși nu are încredere în Vladimir Putin, nu are...

PULSUL PLANETEI. Cooperare întărită UE-NATO pentru securitatea europeană

PULSUL PLANETEI. Cooperare întărită UE-NATO pentru securitatea europeană

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi Uniunea Europeană (UE), confruntate cu o Rusie din ce în ce mai agresivă şi cu ameninţarea jihadistă, vor să-şi consolideze cooperarea, în special...

PUTIN reînvie PROIECTUL-ŞOC al URSS. Cum arată ELICOPTERUL amfibiu care poate transporta BOMBE ATOMICE | GALERIE FOTO

PUTIN reînvie PROIECTUL-ŞOC al URSS. Cum arată ELICOPTERUL amfibiu care poate transporta BOMBE ATOMICE | GALERIE FOTO

Unul dintre cele mai controversate şi celebre proiecte ale URSS a purtat un nume simplu, dar de impact: MI-14.   MOSCOVA a îndreptat spre Occident tunul TANCULUI NUCLEAR. Cum arată...

Batista pe ȚAMBALUL ucrainean? CIUDATA întâlnire NATO-Rusia anunțată pe Twitter

Batista pe ȚAMBALUL ucrainean? CIUDATA întâlnire NATO-Rusia anunțată pe Twitter

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlnește marți, 19 mai, cu șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, la Palatul Egmont din Bruxelles. Evenimentul, anunțat, potrivit Agerpres, de serviciul de presă...

De ce părăsesc militarii ruşi armata! Soldaţii au făcut mărturisiri

De ce părăsesc militarii ruşi armata! Soldaţii au făcut mărturisiri

Militari ruși părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina, după cum au declarat pentru Reuters militari și activiști pentru apărarea drepturilor omului. Afirmațiile lor pun la îndoială asigurările date de...

Doi militari RUȘI, capturați în Ucraina. Rusia ar fi încercat să-i ASASINEZE

Doi militari RUȘI, capturați în Ucraina. Rusia ar fi încercat să-i ASASINEZE

Armata ucraineană a anunţat că a capturat, duminică, doi presupuşi militari ruşi care luptau alături de insurgenţi în estul Ucrainei, iar serviciile secrete ruse au încercat să îi omoare pe...

LOVITURĂ grea pentru NATO. Rusia închide porţile către Afganistan

LOVITURĂ grea pentru NATO. Rusia închide porţile către Afganistan

Rusia a decis, luni, să nu mai autorizeze tranzitarea pe teritoriul său a armamentului şi echipamentelor militare destinate Forţei internaţionale de asistenţă şi securitate (ISAF) din Afganistan. Hotărârea a fost...