referendum

Referendumul reprezintă procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de importanță națională. Referendumul este o formă de democrație directă, în contrast cu democrația reprezentativă.

Ca procedură legislativă general acceptată, în cazul referendumului consultarea cetățenilor se face prin chemare la vot direct, pe buletinele de vot existând doar două opțiuni, „da” sau „nu”. Rezultatul referendumului este exprimat prin numărarea tuturor voturilor valabil exprimate și publicarea rezultatului final, în forma votului direct exprimat individual, sub forma unui „da” sau „nu”. Pentru a determina rezultatul final, majoritatea referendumurilor, cu excepții notabile care au nevoie de o lege specială care să menționeze excepția, necesită doar o majoritate simplă (mai mult de jumătate din totalul voturilor valabil exprimate). Rezultatul este ori un „da” în favoarea situației, planului, proiectului sau legii ori un „nu”.

Noțiunea de democrație directă și, ca derivat al acesteia, referendumul datează din Grecia și Roma antică, însă implementarea referendumului a fost relativ neobișnuită până în secolul al XX-lea

ORBAN face un ANUNȚ SURPRIZĂ despre REFERENDUM

ORBAN face un ANUNȚ SURPRIZĂ despre REFERENDUM

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat că va vota la referendumul pentru redefinirea familiei. Declarația a fost făcută la ieșirea de la DNA, unde a fost audiat de procurorii anticorupție...

Întrebarea de pe buletinul de vot poate crea confuzii la Referendum

Întrebarea de pe buletinul de vot poate crea confuzii la Referendum

Românii vor fi între bați la Referendumul pentru redefinirea familiei în sensul căsătoriei „între un bărbat și o femeie”, și nu între „soți”, cum scrie, în prezent, în Legea fundamentală,...

Adevărul ascuns despre Referendumul pentru Familie

Adevărul ascuns despre Referendumul pentru Familie

Peste români s-a dezlănțuit apocalipsa propagandistică. Din 1989, de la „Teroriștii trag din orice poziție”, „Apa este otrăvită” și „Vine Regele să pună botnițe la țărani” nu a mai existat...

ÎCCJ desemnează JUDECĂTORII pentru REFERENDUM

ÎCCJ desemnează JUDECĂTORII pentru REFERENDUM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că joi vor fi desemnaţi judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru referendumul din 6 - 7 octombrie pentru...

BOANCHIȘ: Modificarea articolului 48 din Constituție nu schimbă nimic

BOANCHIȘ: Modificarea articolului 48 din Constituție nu schimbă nimic

Jurnalistul Răzvan Boanchiș face o serie de considerații într-un articol despre Referendumul pentru Familie. Boanchiș susține că modificarea articolului 48 din Constitutie nu schimba nimic. Iată ce scrie Răzvan Boanchiș...

DOBRE: REFERENDUMUL pentru FAMILIE izvorăște din ADN-ul poporului ROMÂN

DOBRE: REFERENDUMUL pentru FAMILIE izvorăște din ADN-ul poporului ROMÂN

Adrian Dobre a declarat că PSD nu putea să ignore iniţiativa civică privind organizarea referendumului pentru familie. El consideră că nu ai cum să nu fii de acord cu un...

USR cere AVOCATULUI POPORULUI să ATACE la CCR ordonanța privind REFERENDUMUL

USR cere AVOCATULUI POPORULUI să ATACE la CCR ordonanța privind REFERENDUMUL

USR cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvern, pentru stabilirea datei referendumului de redefinire a familiei în Constituţie. Uniunea Salvați România susţine că...

CONFUZIE la REFERENDUMUL pentru FAMILIE

CONFUZIE la REFERENDUMUL pentru FAMILIE

Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie, scrie pe pagina sa de Facebook că se răspândește o confuzie în societatea românească legată de întrebarea de la referendum. Gheorghiu se întreabă de...

S-a AFLAT ACUM! Cât COSTĂ cu ADEVĂRAT REFERENDUMUL pentru FAMILIE. Detalii de ULTIMĂ ORĂ

S-a AFLAT ACUM! Cât COSTĂ cu ADEVĂRAT REFERENDUMUL pentru FAMILIE. Detalii de ULTIMĂ ORĂ

Guvernul României precizează într-un comunicat că referendumul pentru revizuirea Constituţiei, privind redefinirea familiei se va desfășura pe parcursul a două zile „pentru a asigura o consultare cât mai largă a...

George Soros INTERVINE în procesul democratic al României: ONG-ul  Amnesty International ÎNCEARCĂ să BOICOTEZE REFERENDUMUL

George Soros INTERVINE în procesul democratic al României: ONG-ul Amnesty International ÎNCEARCĂ să BOICOTEZE REFERENDUMUL

Amnesty International, o organizație neguvernamentală finanțată de Soros, încearcă să blocheze referendumul din România pentru „Familia tradițională”, informează Voiceofeurope. Aceștia sunt împotriva unui referendum care defineşte căsătoria între un bărbat...

„Ungaria este SINGURA țară din Europa care a organizat un REFERENDUM privind IMIGRAȚIA”

„Ungaria este SINGURA țară din Europa care a organizat un REFERENDUM privind IMIGRAȚIA”

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a reacționat dur la criticile ministrului francez al Afacerilor Europene față de guvernele de la Budapesta și Roma. Nathalie Loiseau, ministrul francez al Afacerilor...

CARE este ADEVĂRATA relație dintre DRAGNEA, KOVESI și COLDEA. Dezvăluirile unui fost PREȘEDINTE

CARE este ADEVĂRATA relație dintre DRAGNEA, KOVESI și COLDEA. Dezvăluirile unui fost PREȘEDINTE

Traian Băsescu a declarat că Liviu Dragnea a fost menajat de Laura Codruţa Kovesi şi că fosta şefă al DNA a fost plină de bunăvoinţă, motiv pentru care preşedintele PSD...

A fost decisă data Referendumului pentru Familie

A fost decisă data Referendumului pentru Familie

Curtea Constituțională a dat, ieri, aviz pozitiv Legii de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. În perioada...

BĂSESCU aruncă BOMBA în POLITICĂ: DRAGNEA a avut „o ÎNȚELEGERE cu KOVESI”

BĂSESCU aruncă BOMBA în POLITICĂ: DRAGNEA a avut „o ÎNȚELEGERE cu KOVESI”

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut declarații despre dosarul Referendumului din 2012, unde președintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Băsescu a declarat...

CCR a avizat organizarea referendumului pentru familie

CCR a avizat organizarea referendumului pentru familie

Judecătorii CCR au decis că referendumul pentru familie să aibe loc în primul weekend al lunii octombrie ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE  

Raluca TURCAN: Domnii Dragnea şi Tăriceanu chiar nu mureau de grija familiei tradiţionale. REFERENDUMUL maschează eșecul GUVERNĂRII

Raluca TURCAN: Domnii Dragnea şi Tăriceanu chiar nu mureau de grija familiei tradiţionale. REFERENDUMUL maschează eșecul GUVERNĂRII

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan a declarat că liberalii susțin drepturilor fundamentale, dar trebuie să fie şi în acord cu valorile asumate în familia europeană din care face parte. Turcan crede...

SĂPTĂMÂNĂ de FOC la CCR. Sunt AȘTEPTATE DECIZII CRUCIALE

SĂPTĂMÂNĂ de FOC la CCR. Sunt AȘTEPTATE DECIZII CRUCIALE

Începând de luni ș până joi, Curtea Constituțională (CCR) are programate termene privind o serie subiecte cruciale: modificările aduse de PSD-ALDE Codului penal prin care a fost dezincriminată infracțiunea de...

Referendumul pentru Familie nu atacă și nu restrânge drepturile homosexualilor

Referendumul pentru Familie nu atacă și nu restrânge drepturile homosexualilor

Referendumul de revizuire a Constituției pentru redefinirea familiei, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie şi nu între soţi, aşa cum este în...

Cinci motive pentru care referendumul pentru familie trebuie boicotat. Editorial de Andreea Udrea

Cinci motive pentru care referendumul pentru familie trebuie boicotat. Editorial de Andreea Udrea

În urmă cu doi ani de zile nu mi-aș fi închipuit că voi scrie vreodată acest text, dar următoarele cinci motive m-au determinat să cred că boicotarea referendumului pentru familie...

Nu-l lăsați pe Liviu Dragnea să confiște referendumul pentru familie! EDITORIAL de DAN ANDRONIC

Nu-l lăsați pe Liviu Dragnea să confiște referendumul pentru familie! EDITORIAL de DAN ANDRONIC

Liviu Dragnea confiscă referendumul pentru familie! Haideți să nu mergem la vot! Acest mesaj poate fi regăsit destul de des în ultima vreme. Și pentru că este asumat și unii...