Deja este stabilit. În cadrul unui referendum, care se va desfășura în 6-7 octombrie, românii se vor pronunța dacă sunt sau nu de acord ca Articolul 48(1) din Constituția României să prevadă că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Cum era și de așteptat, Propaganda LGBT a început să prindă glas imediat după aflarea veștii. „Bani aruncați! Nu există niciun pericol! Codul Civil este clar în acest sens, interzice căsătoriile între persoane de același sex!” , „Oricum, nu contează ce va zice Referendumul, ci ce spune Bruxelles-ul”, sunt cele mai importante reacții la care m-am oprit, pentru că ele par a fi cele mai consistente. Doar par! Să vedem de ce!

Codul Civil prevede la articolul 277 patru chestiuni în materie: „(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex; (2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România; (3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România; (4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile”.

Curtea Constituțională(CCR) a decis însă recent că „dispozițiile art. 277 alin. (2) și alin. (4) din Codul civil sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților - cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și /sau cetățeni ai statelor terțe - din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene”. Adică, celor două prevederi li s-a modificat nițel interpretarea. Din multitudinea drepturilor pe care le-ar avea un cuplu normal de soți - cum nu se mai știe ce este aia „normal”, precizez: bărbat și femeie - le-a acordat celor din cuplurile formate din persoane de același sex doar dreptul de ședere pe teritoriul statului român, dar și asta, numai dacă s-au căsătorit într-un stat membru al Uniunii Europene. O decizie corectă a CCR, aș spune eu!

La această situație s-a ajuns în urma admiterii unei excepții prin conformarea la „considerentele avansate la nivelul Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene”. Pe scurt, doi domni, doi bărbați căsătoriți în Belgia, cetățeanul român Adrian Coman şi cetățeanul american Clai Hamilton, au solicitat Consulatului României din Bruxelles transcrierea certificatului lor de căsătorie. Documentul le-ar fi fost necesar la obținerea rezidenţei de către soțul american, în ipoteza că soții ar fi dorit să se stabilească în România. Potrivit prevederilor legale românești de la acea dată, care nu recunoșteau „căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini”, Consulatul a respins solicitarea. Imediat, aceștia s-au adresat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene(CJUE), care le-a dat satisfacție.

În baza hotărârii obținute, cuplul româno-american s-a adresat CCR, care a decis după cum am arătat mai sus. Adică, potrivit declarației președintelui CCR, Curtea a admis excepția, dar doar în sensul că „textele criticate sunt constituţionale în măsura în care se recunosc dreptul de liberă circulaţie şi la şedere pe teritoriul României”. „Nu ne-am pronunţat cu privire la recunoaşterea căsătoriei. Am recunoscut în spiritul deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene”, a mai adăugat acesta. Fără discuție, acest pas, analizat în afara lanțului cauzal cu scopuri precise ale propagandei LGBT, este unul corect, pe de o parte, obligatoriu pe de alta, în condițiile în care România a cedat masiv din suveranitate în clipa aderării la UE.

Bun, am văzut cum este cu Codul Civil al României și cum o camarilă de juriști se poate juca cu el, dacă reușește să construiască un caz pe gustul instituțiilor și organismelor Uniunii Europene. Prevederile sale pot fi modificate cât se poate de lejer pe două căi, la orice oră, „fără-a prinde chiar de veste”, vorba poetului. Prima, așa cum am văzut mai sus, este cea a obținerii unei decizii a CCR, iar a doua este modificarea adusă prin ordonanță de urgență trecută prin Parlament. În primul caz, totul depinde de 9 persoane, atâta cât numără completul CCR, în al doilea caz, vorbim de câteva sute de persoane, majoritatea de care depinde trecerea prin Legislativ a unei ordonanțe de urgență.

În mod evident, cu totul altfel stau lucrurile în cazul în care definiția familiei va fi una dată de Constituție. Apare astfel garanția că voința poporului în această materie nu poate fi modificată de nouă sau de câteva sute de persoane, ci de multe milioane și pe aceeași cale relevantă prin care a fost consacrată: Referendumul.

Așadar, în excepția ridicată de avocații celor doi homosexuali, decizia CCR s-a întemeiat pe hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta conține însă o propoziție care aruncă în aer toate eforturile Propagandei LGBT, întemeiate pe ideea că oricâte Referendumuri s-ar organiza, România va fi obligată de Bruxelles să legifereze căsătoria homosexuală. Nimic mai fals! Poziția Bruxelles-ului, prin vocea CJUE, instituție a UE care garantează aplicarea uniformă și respectarea legislației europene în toate țările membre ale Uniunii, este una lipsită de orice echivoc: „statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală”.

Numai ironia sorții a putut face ca acest argument năprasnic împotriva Propagandei LGBT să fie generat de un demers al unui cuplu de homosexuali.