Mai este POSIBIL un alt REFERENDUM pentru blocarea BREXITULUI?

Mai este POSIBIL un alt REFERENDUM pentru blocarea BREXITULUI?

Cu șase luni înainte de data ieșirii Marii Britanii din UE (29 martie 2019), partizanii unui al doilea referendum se află într-o cursă contracronometru.

Ultimul care a intrat în scenă este Sadiq Khan: primarul laburist al Londrei s-a pronunțat sâmbătă în favoarea unei noi consultări populare. Însă această idee, susținută și de foștii premieri Tony Blair (laburist) și John Major (conservator) sau de fotbaliatul Gary Lineker, se impune cu greu pe agenda publică.

Conducerea Partidului Liberal-Democrat, singura formațiune politică care militează deschis în favoarea unui al doilea referendum, și-a expus încă o dată argumentele la congresul formațiunii, organizat marți la Brigton. Liderul partidului, Vince Cable, a declarat: „Brexitul poate și trebuie oprit”.

Partidul Conservator se opune categoric ideii unui al doilea referendum, iar Laburiștii, deși nu au respins oficial ideea, aceasta nu este totuși linia oficială a partidului.

Până și sprijinitorii ideii unui nou referendum nu s-au înțeles între ei, mai ales în ceea ce privește întrebarea care ar trebui pusă. „Care ar trebui să fie obiectul unui al doilea referendum? Nu este câtuși de puțin clar”, explică Sara Hobolt, profesoară de științe politice la London School of Echonomics, citată de Euractiv.

Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie 2019, doi ani și nouă luni după referendumul privind Brexitul, pentru care s-au pronunțat 52% dintre britanici, în iunie 2016.

Bazându-se pe mai multe sondaje, Sara Hobolt afirmă că de atunci proporția s-a inversat și că astăzi 52% din populație susține rămânerea în UE.

Ea subliniază de asemenea „neta creștere a sprijinului popular” în favoarea unui al doilea referendum, citând un sondaj YouGov din iulie, în care 42% dintre britanici sunt în favoarea noi consultări populare privind termanii acordului de Brexit, negociat în prezent între Londra și Bruxelles, în vreme ce 40% se opun.

Însă fără sprijinul Conservatorilor și Laburiștilor, un nou referendum este puțin probabil, estimează Hobolt.

Miercuri seara, la un dineu informal al liderilor UE, organizat la Salzburg, Theresa May i-a informat pe aceștia pe un ton categoric că un al doilea plebiscit privind ieșirea din Uniune este exclus.

Din punct de vedere tehnic, unii analiști consideră că este deja prea târziu pentru o asemenea consultări: termenele sunt prea scurte pentru organizarea unui referendum și pentru ratificarea acestuia de către parlamentele britanic și european înainte de data ieșirii efective din UE, 29 martie 2019.

Potrivit unei chipe de cercetători în științe politice de la University College of London, singura dată posibilă pentru scrutin ar fi 28 martie, adică în ajunul Brexitului.

„Pentru a organiza acest referendum, ar trebui cu siguranță extinse termenele prevăzute de articolul 50 (al Tratatului de la Lisabona privind ieșirea din UE – n.r.) și a întârzia data ieșirii”, explică cercetătorii citați de Euractiv.

Principala forțp militantă în favoarea unui nou referendum, grupul „The People’s Vote”, își continuă cu toate acestea lupta și umple zilnic cu comunicate presa britanică.

La cinci luni de lansarea sa, această campanie a luat amploare, dar impoteza unui al doilea referendum nu pare deloc mai plauzibilă.

Luni, Gina Miller, o figură importantă a campaniei anti-Brexit, a sunat alarma la conferința Liberal Democraților: „Nu vă lăsați înșelați, timpul trece. Este timpul ca politicienii să facă ceea ce este necesar, atât pe plan moral cât și democratic: să lase oamenii să-și decidă viitorul pe baza faptelor. Înainte de a fi prea târziu.”