CARE este ADEVĂRATA relație dintre DRAGNEA, KOVESI și COLDEA. Dezvăluirile unui fost PREȘEDINTE

CARE este ADEVĂRATA relație dintre DRAGNEA, KOVESI și COLDEA. Dezvăluirile unui fost PREȘEDINTE

Traian Băsescu a declarat că Liviu Dragnea a fost menajat de Laura Codruţa Kovesi şi că fosta şefă al DNA a fost plină de bunăvoinţă, motiv pentru care preşedintele PSD a scăpat cu o condamnare cu suspendare în dosarul Referendumul.

„Părerea mea este că Dragnea n-a vrut niciodată să dea o lege a amnistiei sau o graţiere. N-a vrut. Tocmai datorită legăturilor lui cu sistemul. El este prieten cu Coldea, cu Kovesi, cu… El a fost condamnat cu suspendare în dosarul Referendumului pentru că a fost plină de bunăvoinţă Kovesi. Sunt probe că s-au furat peste două milioane de voturi. Eu am parte din aceste probe” a declarat Traian Băsescu luni la TVR.

Băsescu spune că aceste informații nu se regăsesc în decizia de condamnare pentru că procurorii n-au pus toată grozăvia furtului de la referendum în dosare, să fim clari!”.

Fostul președinte a mai declarat că judecătorii care au dispus sentinţa cu suspendare în cazul preşedintelui PSD nu au dat o decizie „cu dedicaţie”, ci au judecat pe probele depuse de procurori la dosar.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dragnea a avut un tratament preferenţial. El trebuia să ia ani grei de puşcărie pentru dosarul Referendumului” a mai spus Băsescu.

„Dacă DNA-ul făcea dosarul cum trebuie, cu toate probele pe care le aveau, erau sute de şefi de secţii de votare care trebuiau băgaţi în puşcărie. Dragnea a fost menajat de către Kovesi” a mai declarat Traian Băsescu.