MITROPOLITUL MOLDOVEI îi încurajează pe oameni să vină la REFERENDUM: „La vot cu îndrăzneală sfântă!”

MITROPOLITUL MOLDOVEI îi încurajează pe oameni să vină la REFERENDUM: „La vot cu îndrăzneală sfântă!”

Mesajul Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, prin care îi încurajează pe oameni să vină la referendum. Acesta va fi organizat pe 6-7 octombrie.

Mesajul integral prin care Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Părintele Teofan, îi îndeamnă pe oameni să iasă la referendum:

„Peste puțin timp vom fi chemați la referendum pentru modificarea unui articol din Constituție. Suntem chemați la vot pentru a schimba cuvintele «căsătoria între soți» cu formularea «căsătoria între un bărbat și o femeie». Importanța acestei modificări este mult mai mare decât ceea ce pare la prima vedere. Este vorba despre lumea de mâine, despre societatea în care dorim să trăim. Dorim o lume creștină sau o lume păgână? Dorim să fim membrii unei societăți fundamentate pe valorile Scripturii, ale cuvintelor lui Dumnezeu, Care nu se înșală niciodată, sau dorim să facem parte dintr-o societate așezată pe idei, concepții, ideologii care nu au nimic de-a face cu normalitatea, așa cum ne-au lăsat-o tatăl, mama și tradițiile noastre bune?

(…) Înainte de manifestarea noastră prin participarea la vot este necesară multă rugăciune, este necesar mult post pentru ca Dumnezeu să ne vină în ajutor. (…)

În manifestarea noastră în această perioadă, suntem chemați să arătăm un duh de pace, de înțelegere, de iertare față de cei care au, poate, o altă concepție, o altă viziune, neabandonând, în același timp, mărturisirea integrală a adevărului în care credem. Dacă vom fi întâmpinați cu injurii sau ofense, să nu răspundem răului cu rău. Să avem, în același timp, în gând și în inimă, cuvântul Sfântului Apostol Petru care zice: «Dacă veți suferi pentru dreptatea voastră, fericiți veți fi. De aceea, nu vă temeți și nu vă tulburați.»(integral în filmarea de mai sus)”

Amin!

„La vot cu îndrăzneală sfântă!”

La finalul Liturghiei de la hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” – Lebăda din județul Botoșani, după împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei le-a vorbit credincioșilor despre taina familiei creștine și i-a îndemnat pe cei prezenți să participe la referendumul ce va fi organizat pentru modificarea Constituției: „Avem în față și lucrarea care este legată de taina familiei. Vom fi chemați peste câteva săptămâni, noi, cei care suntem în ograda Bisericii și nu numai, să ne arătăm printr-un gest exterior mărturisirea noastră a dreptei credințe, a adevărurilor care sunt scrise în Sfânta Scriptură și anume cele legate de familie. Am încredințarea că și dumneavoastră, cei de față, deja cunoașteți despre ce este vorba și deja vă pregătiți și încercați în jurul dumneavoastră să creați spații de lumină și de manifestare a acestei mărturisiri, chemându-i pe toți cei pe care îi cunoașteți, din apropiere sau membri ai familiei, prieteni și cunoscuți care trăiesc în alte zone ale Moldovei, ale țării , ale lumii, cu îndemnul să adeverească că sunt iubitori de Dumnezeu, de Biserică, de neam, arătându-și toate aceste gânduri prin atașamentul față de taina familiei”.