rapid

Fotbal Club Rapid București, cunoscut sub numele de FC Rapid București, pe scurt Rapid, este un club de fotbal profesionist din București, România, ce evoluează în prezent în SuperLiga României. A fost fondat pe 25 iunie 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R..

Este unul dintre cele mai de succes cluburi de fotbal din România, Rapid câștigând de trei ori titlul național, de 13 ori Cupa României și de patru ori Supercupa României.[4][5] Zece dintre aceste trofee au fost obținute sub acționariatul lui George Copos, cel care a patronat clubul în perioada 1993-2013.

La nivel internațional, cele mai mari realizări reprezintă atingerea sferturilor de finală ale Cupei Cupelor 1972-73 și ale Cupei UEFA 2005-2006, dar și finala Cupei Mitropa din 1940, aceasta din urmă nefiind jucată din cauza celui de-al Doilea Razboi Mondial.

În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment; deși nu era definitivă, decizia a avut ca urmare faptul că echipa nu a mai putut înregistra contracte noi și neavând legitimați suficienți jucători, clubul nu s-a putut înscrie în prima divizie în sezonul 2016-2017, în urma hotărârii Ligii Profesioniste de Fotbal.

La scurt timp, a urmat și desființarea echipei. După faliment, au fost demarate patru proiecte paralele de reconstrucție ale echipei, dintre care sustenabil s-a dovedit a fi unul: Mișcarea CFR, devenit Academia Rapid și mai apoi Fotbal Club Rapid.

În luna iunie 2018, Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid după ce a achiziționat la o licitație brandul clubului Rapid București fondat în 1923, marca și culorile, fapt recunoscut oficial de Federația Română de Fotbal.[6][7][8]

Culorile clubului sunt vișiniu și alb. Giuleștenii își dispută meciurile de acasă pe Stadionul Superbet Arena-Giulești din cartierul Giulești, care are o capacitate de 14.050 de locuri. Arena a înlocuit, în 2022, vechiul stadion pe care Rapid și-a disputat meciurile de acasă începând cu 1939.

Rapid are rivalități acerbe cu Dinamo București și FCSB, dar și cu Petrolul Ploiești, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Primvs derby. În perioada interbelică, Rapid și Venus București compuneau Eternul derby.

Dinu „Vamă” prevestește noi insolvențe

Dinu „Vamă” prevestește noi insolvențe

Dinu Gheorghe, președintele formației Astra Giurgiu, a făcut, ieri, declarații interesante în legătură cu formațiile care au intrat și cele care vor urma să intre în insolvență. „E mai mare...

„Eu, Viorel Moldovan, idiotul, am băgat 50.000 de euro la Rapid”

„Eu, Viorel Moldovan, idiotul, am băgat 50.000 de euro la Rapid”

Viorel Moldovan, antrenorul echipei Rapid, l-a criticat pe Nicolae Cristescu, după ce patronul s-a plâns că a băgat mulți bani în formația „alb-vișinie”. După ce Nicolae Cristescu s-a plâns că...

Rapid a ajuns echipa tuturor, dar a nimănui

Rapid a ajuns echipa tuturor, dar a nimănui

Giuleștenii nu au primit dreptul de promovare, iar Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu au ieșit pe ușa din dos, lăsând clubul pe mâna fanilor. Sloganul „Singuri împotriva tuturor” se încadrează...

OFICIAL. FC Rapid nu a primit licența și nu poate PROMOVA

OFICIAL. FC Rapid nu a primit licența și nu poate PROMOVA

Viorel Duru, prședintele Comisiei de Licențiere din cadrul FRF, a anunțat, astăzi, că giuleștenii nu au drept de promovare. A devenit oficial faptul că FC Rapid nu a primit licența...

Viorel Moldovan critică dur patronii Rapidului: „Îmi vine să dau cu ei de pământ, să-i calc în picioare!”

Viorel Moldovan critică dur patronii Rapidului: „Îmi vine să dau cu ei de pământ, să-i calc în picioare!”

Viorel Moldovan, tehnicianul grupării giuleștene, și-a vărsat nervii pe patronii Rapidului, Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu, după ce „alb-vișiniii” nu au primit licența pentru Liga I Tensiunile cresc în tabăra...

Comisia de Recurs a explicat motivul pentru care Rapid nu a primit licența: „Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu nu au prezentat garanţii financiare credibile”

Comisia de Recurs a explicat motivul pentru care Rapid nu a primit licența: „Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu nu au prezentat garanţii financiare credibile”

Rapidul se va putea adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, după ce, ieri, Comisia de Recurs a FRF a refuzat să-i acorde clubului giuleștean dreptul de a evolua...

Comisia de Recurs a amânat verdictul! FC Rapid va afla luni dacă primește licența

Comisia de Recurs a amânat verdictul! FC Rapid va afla luni dacă primește licența

Comisia de Recurs a FRF a amânat decizia în cazul Rapidului. Formația din Grant va afla luni dacă va primi licența pentru participarea în Liga I Giuleștenii au probleme cu...

Ioan Andone: „Sper ca Dinamo să nu ajungă în situația Rapidului”

Ioan Andone: „Sper ca Dinamo să nu ajungă în situația Rapidului”

Fostul jucător și antrenor al lui Dinamo a declarat pentru EVZ că nu este de acord cu decizia fi nanțorului Ionuț Negoiță de a băga formația „alb-roșie” în insolvență. Dinamo...

Clubul Rapid contestă dreptul de promovare al celor de la FC Clinceni

Clubul Rapid contestă dreptul de promovare al celor de la FC Clinceni

Rapidiștii au remis un comunicat în care vorbesc despre rivalii de la FC Clinceni, care, în opinia giuleștenilor nu ar trebui să fie lăsați să promoveze. Rapidiștii spun că cei...

Mitică Popescu: „Au distrus Rapidul! E gata!”

Mitică Popescu: „Au distrus Rapidul! E gata!”

Unul dintre marii actori ai scenei românești este mâhnit de starea deplorabilă în care a ajuns echipa din Grant și spune, într-un interviu acordat EVZ, că finalul e aproape. Echipa...

CSU Craiova, FC Rapid și Gloria Bistrița nu au primit licența

CSU Craiova, FC Rapid și Gloria Bistrița nu au primit licența

Cele trei formații din eșalonul secund românesc au din nou probleme. Comisia de Licențiere a FRF a amânat verdictul în ceea ce privește obținerea licenței a echipelor CSU Craiova, Rapid...

Patronii Rapidului sunt disperați: „Cedăm clubul gratis!”

Patronii Rapidului sunt disperați: „Cedăm clubul gratis!”

Nicolae Cristescu, finanțator al giuleștenilor, a spus pentru EvZ că renunță la acțiuni fără nicio pretenție. Giuleștiul fierbe! Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu, șefii echipei din Grant, au fost făcuți...

FC Rapid este al fanilor! Adrian Zamfir a cedat acțiunile Ligii Suporterilor Rapidiști

FC Rapid este al fanilor! Adrian Zamfir a cedat acțiunile Ligii Suporterilor Rapidiști

Conform ProSport, Adrian Zamfir, finanțatorul Rapidului, și-a dat acordul pentru a ceda acțiunile sale suporterilor „alb-vișinii”  După mai multe discuții, acționarul majoritar se va întâlni, luni, cu mai mulți membri...

Un șeic din Yemen țintește să cumpere Rapidul

Un șeic din Yemen țintește să cumpere Rapidul

Hussein Abdullah Al-Ahmar negociază preluarea echipei din Giulești, pentru care este dispus să plătească suma de trei milioane de euro. Soarta echipei Rapid este pe cale să se schimbe radical....

Patronii Rapidului sunt desființați de un jucător: „Niște nesimțiți”

Patronii Rapidului sunt desființați de un jucător: „Niște nesimțiți”

Situația de la echipa Rapid a ajuns de nesuportat. Un jucător a dat de pământ cu patronii Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu. Ionuș Voicu, jucătorul echipei Rapid, i-a atacat fără...

Rapid nu a primit licența! Giuleștenii nu vor putea promova în Ligă I

Rapid nu a primit licența! Giuleștenii nu vor putea promova în Ligă I

Comisia de Licențiere a FRF a decis, ieri noapte, ca Rapid București să nu primească licența, din cauza datoriilor pe care le are gruparea „alb-vișinie” către Julio Cesar și Daniel...

Înjurat de suporteri, Pancu reacționează: „Sunt idioți”

Înjurat de suporteri, Pancu reacționează: „Sunt idioți”

Daniel Pancu, atacantul echipei Rapid, a reacționat dur, la finalul meciului pe care giuleștenii l-au disputat cu CSMS Iași. În derby-ul Seriei I a ligii secund, CSMS Iași a remizat,...

Cristescu le răspunde fanilor: „Doar o parte a galeriei contestă conducerea Rapidului”

Cristescu le răspunde fanilor: „Doar o parte a galeriei contestă conducerea Rapidului”

Nicolae Cristescu, conducătorul formației FC Rapid, a declarat, pentru EvZ, că doar o mică parte a galeriei giuleștene scandează lozinci împotriva conducătorilor echipei de sub Podul Grant În timpul partidei...

Un fost internaţional cere ca Rapid să nu primească licenţa

Un fost internaţional cere ca Rapid să nu primească licenţa

Fostul rapidist, Paul Codrea, a trimis o scrisoare către FRF, prin care cere neacordarea licenţei pentru clubul giuleştean. Antrenorul timişorean a trimis un înscris către Departamentul de Licenţiere din cadrul...

Dinamo, Steaua și Rapid au primit sancțiuni din partea Comisiei de Disciplină a FRF

Dinamo, Steaua și Rapid au primit sancțiuni din partea Comisiei de Disciplină a FRF

Dinamo, Steaua și Rapid au fost sancționate de Comisia de Disciplină a FRF, după incidentele din turul semifinalei Cupei României, respectiv incidentele din partida de la Clinceni Comisia de disciplină...