PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

RĂZBOIUL RADET ia amploare! ”Firea MINTE de ÎNGHEAȚĂ CALORIFERELE”

RĂZBOIUL RADET ia amploare! ”Firea MINTE de ÎNGHEAȚĂ CALORIFERELE”

Edilul Capitalei a spus vineri, prin intermediul unui comunicat de presă că este ”strigătoare la cer demagogia PNL privitoare la situaţia RADET, în condiţiile în care acest partid a deţinut...

România se află într-o altă situație CONTROVERSATĂ. Ar trebui să ACCEPTE și să voteze TAXA pe STATUL de DREPT

România se află într-o altă situație CONTROVERSATĂ. Ar trebui să ACCEPTE și să voteze TAXA pe STATUL de DREPT

Rezoluția votată joi în Parlamentul European prin care se reduc sau suspendă fondurile comunitare în cazul țărilor care nu respectă statul de drept urmează să fie validată chiar de România,...

Adrian Năstase: PSD ar trebui să gândească o strategie pentru pentru alegerile prezidențiale

Adrian Năstase: PSD ar trebui să gândească o strategie pentru pentru alegerile prezidențiale

Fostul premier Adrian Năstase a afirmat că PSD are șanse mari să eșueze la alegerile prezidențiale, din cauza lipsei unei viziuni. PSD are nevoie de acțiuni coordonate în ceea ce...

Răsturnare de situaţie în Guvernul Dăncilă. Surpriză URIAŞĂ în CABINET. Ce pregăteşte premierul Viorica Dăncilă

Răsturnare de situaţie în Guvernul Dăncilă. Surpriză URIAŞĂ în CABINET. Ce pregăteşte premierul Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că pregăteşte o nouă evaluare a miniştrilor. Acţiunea a fost justificată prin faptul că o astfel de evaluare este necesară după doi ani de la...

SUSŢINERE pentru PREŞEDINTE. Refuzul lui IOHANNIS de a-i numi miniştri pe Mircea DRĂGHICI şi Olguţa VASILESCU, îndreptăţit

SUSŢINERE pentru PREŞEDINTE. Refuzul lui IOHANNIS de a-i numi miniştri pe Mircea DRĂGHICI şi Olguţa VASILESCU, îndreptăţit

Preşedintele USR, Dan Barna, consideră îndreptăţit refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a-i numi miniştri pe Mircea Drăghici şi Lia Olguţa Vasilescu. „Preşedintele Iohannis a fost consecvent în poziţia sa de...

Ioan Rus: PSD se îndreaptă spre DEZASTRU

Ioan Rus: PSD se îndreaptă spre DEZASTRU

Fostul ministru de interne, Ioan Rus susține că PSD se va prăbuși sub 20% în toate sondajele de opinie, în perioada imediat următoare Acesta a mai afirmat că partidul celor...

PSD iese la ATAC cu DOCUMENTE. REFUZUL lui Iohannis, în prim-plan

PSD iese la ATAC cu DOCUMENTE. REFUZUL lui Iohannis, în prim-plan

Cele două propuneri din partea PSD pentru ministerele Turismului și Dezvoltării, Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici, au făcut publice cazierele judiciare, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat numirea...

PSD REACȚIONEAZĂ la motivarea lui Iohannis: „Să fie făcută și sesizare”

PSD REACȚIONEAZĂ la motivarea lui Iohannis: „Să fie făcută și sesizare”

Vicepreședintele Camerei Deputaților Eugen Nicolicea a reacționat, după ce președintele Klaus Iohannnis a motivat refuzul numirii miniștrilor propus pentru ministerele Turismului și Dezvoltare. „Dl Președinte mereu mai caută să mai...

Ponta o trimite pe Dăncilă la Târgu Jiu în scandalul Complexului Energetic Oltrenia: ”Prostia + Hoția de la București se întind ca un cancer în toată țara”

Ponta o trimite pe Dăncilă la Târgu Jiu în scandalul Complexului Energetic Oltrenia: ”Prostia + Hoția de la București se întind ca un cancer în toată țara”

PSD și ALDE au distrus Complexul Energetic Oltenia pentru că au pus în funcții oameni care trebuiau recompensați pentru servicii politice, susține liderul Pro România, Victor Ponta. El îi cere...

ÎNCĂ UNA GREA pentru Dragnea. I SE APROPIE FINALUL în fruntea PSD? Ultimul semn spune totul. Breaking news

ÎNCĂ UNA GREA pentru Dragnea. I SE APROPIE FINALUL în fruntea PSD? Ultimul semn spune totul. Breaking news

Fostul premier Victor Ponta a făcut declarații, miercuri, referitor la înscrierea mai multor deputați PSD în partidul Pro România. Acesta a adăugat că nu își dorește să devină un PSD...

LOVITURĂ dură pentru DRAGNEA. PONTA transferă o întrega FILIALĂ PSD la partidul său

LOVITURĂ dură pentru DRAGNEA. PONTA transferă o întrega FILIALĂ PSD la partidul său

Victor Ponta a anunțat că trei consilieri județeni de la Satu Mare au trecut la Pro România. Cooptarea celor trei are loc după ce deputatul PSD de Satu Mare, Octavian...

Augustin Lazăr, REACȚIE după acuzațiile PSD: „Resping sugestiile mascate”

Augustin Lazăr, REACȚIE după acuzațiile PSD: „Resping sugestiile mascate”

Augustin Lazăr susține că acuzațiile PSD, potrivit cărora tolerează absența de la audieri a soției președintelui României, reprezintă, de fapt, sugestiile mascate de a interveni în derularea anumitor anchete penale,...

PSD pregătește strategia care să o facă pe Olguța Vasilescu ministru

PSD pregătește strategia care să o facă pe Olguța Vasilescu ministru

Guvernul Dăncilă intră într-o contraofensivă totală, după ce președintele Klaus Iohannis i-a respins pe aceiași doi nominalizați ai PSD – Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici – pentru Transporturi, respectiv Dezvoltare...

BOMBĂ în PSD. Cine se gândeşte să CANDIDEZE la PREZIDENŢIALE. DRAGNEA construieşte STATEGIA de CONTRACARARE

BOMBĂ în PSD. Cine se gândeşte să CANDIDEZE la PREZIDENŢIALE. DRAGNEA construieşte STATEGIA de CONTRACARARE

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, ar putea candida la alegerile prezidențiale de la finalul acestui an, potrivit unor surse politice. Andronescu ar putea fi să candideze din partea PSD sau independent....

GUGUIANU dă SOCOTEALĂ pentru POSTAREA de pe Facebook. PROCURORII îl CERCETEAZĂ pe fostul CONSILIER PSD

GUGUIANU dă SOCOTEALĂ pentru POSTAREA de pe Facebook. PROCURORII îl CERCETEAZĂ pe fostul CONSILIER PSD

Fostul consilier judeţean al CJ Vrancea, Constantin Guguianu, este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pentru postarea pe reţelele de socializare a unor imagini trucate,...

DRAGNEA trimite un mesaj ROMÂNILOR de ZIUA CULTURII NAŢIONALE

DRAGNEA trimite un mesaj ROMÂNILOR de ZIUA CULTURII NAŢIONALE

Cultura este o mărturie a spiritului, valorilor şi tradiţiilor româneşti, afirmă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, într-un mesaj adresat de Ziua Culturii Naţionale. "Cultura este o mărturie a spiritului, valorilor şi...

Florin Călinescu lansează un atac DUR la adresa PSD: „Cea mai mică pensie e o mie de euro. Cel mai mic salariu zece mii de euro. Românii plecați stau la coadă să între și să rămână în țară"

Florin Călinescu lansează un atac DUR la adresa PSD: „Cea mai mică pensie e o mie de euro. Cel mai mic salariu zece mii de euro. Românii plecați stau la coadă să între și să rămână în țară"

Actorul Călinescu a lansat un atac dur la adresa Guvernului Dăncilă. „Deși văd acum că Rahova e scăldată și ea în soare" a scris acesta, pe Facebook, ironizând creșterea economică...

Despre articolele anti PSD și Dragnea, din presa franceză. Corespondență din Paris, de la Marcela Feraru

Despre articolele anti PSD și Dragnea, din presa franceză. Corespondență din Paris, de la Marcela Feraru

De două luni, Franța face față unor manifestații și violențe care lasă perplexă lumea întreagă, punctate din când în când cu atentate care sunt repede acoperite de alte manifestații și...

Pensiile și salariile bugetarilor, motiv nesfârșit de scandal politic

Pensiile și salariile bugetarilor, motiv nesfârșit de scandal politic

Bugetul pe anul 2019 va fi aprobat abia în februarie. Între timp, pensiile și salariile bugetarilor au devenit motiv de ceartă între Putere și Opoziție, care se acuză reciproc că...

Iohannis ajunge la mâna lui Dragnea? SCENARIU-BOMBĂ lansat în PSD. Breaking news

Iohannis ajunge la mâna lui Dragnea? SCENARIU-BOMBĂ lansat în PSD. Breaking news

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea, a declarat luni seară, la Antena 3, că președintele Klaus Iohannis se încadrează la abuz în serviciu prin refuzul de numire a miniștrilor propuși de...