Abuz uriaș în PSD după tupeul uluitor al lui Mihai Tudose și Adrian Țuțuianu! Pe cine vor să repună în funcție! Detaliile pe care DNA le ignoră

Abuz uriaș în PSD după tupeul uluitor al lui Mihai Tudose și Adrian Țuțuianu! Pe cine vor să repună în funcție! Detaliile pe care DNA le ignoră

Niculina Sandu ocupa funcția de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița de mai bine de doi ani. Aceasta nu îndeplinea nici măcar criteriile minime pentru a ocupa acest post, însă încălcarea legii de către ea a fost trecută cu vedere de conducerea CNAS și Guvern în multiple rânduri. Până la data de 6 februarie 2019, când Adriana Cotel, noua directoare a CNAS, a demis-o pentru nereguli grave depistate. Acum, conform unor surse politice, Niculina Sandu face presiuni prin diverși politicieni ca să fie revocat ordinul prin care a fost dată jos din funcție, în traducere pentru DNA-ul surd când vine vorba despre ea, trafic de influență.

Niculina Sandu a fost propulsată în funcția de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița de Adrian Țuțuianu, fostul președinte al PSD Dâmbovița, care de altfel a reușit să-i instaleze întreaga familie în funcții publice de conducere foarte bine remunerate, în ciuda studiilor precare ale acestora. Informația a fost îndelung comentată în interiorul PSD Dâmbovița și semnalată către mass media în nenumărate rânduri.

Fosta directoare a reușit să terorizeze întreaga instituție, dar și să comită sute de abuzuri împotriva medicilor din județ. Au fost depuse nenumărate plângeri împotriva ei, însă de fiecare dată au fost rezolvate prin intervenții venite de la fosta conducere a PSD Dâmbovița. Fostul premier, Mihai Tudose, promisese că va rezolva situația, însă a decis în cele din urmă că siguranța cetățeanului asigurat, plătitor de contribuții în sănătate, este mai puțin importantă decât prietenia cu Adrian Țuțuianu, alături de care a pus mai multe puciuri împotriva lui Liviu Dragnea.

Cine este Niculina Sandu?

Absolventă de liceu agricol cu mare dificultate, Niculina Sandu s-a angajat la CAS Dâmboviţa, fără să aibă studii superioare. Liderul Sindicatului Independent al Funcţionarilor Publici, Ion Oproiu susţine că aceasta a dat de mai multe ori examenul pentru a putea fi admisă pe un post de simplu referent cu studii medii. Promovarea acesteia s-a petrecut precum în basmele cu Harap Alb, a crescut într-o zi câţi alţii în 10.

Mult mai târziu decât normal, în timp ce era angajată a CAS, fosta directoare a început studiile economice la Universitatea Valahia din Târgovişte, pe care le-a finalizat în 5 ani și pe care le-a făcut la distanță. Apoi a ajuns director Economic şi imediat director interimar al CAS Dâmboviţa, unde, potrivit lui Ion Oproiu are un salariu de 18.000 de lei pe lună, adică peste cel al lui Klaus Iohannis.

 

Control fulger

Noua directoare a Casei Naționale de Asigurări, Adriana Cotel, la doar o săptămână după ce a fost numită în funcție a dorit, probabil să facă ordine în instituția pe care o conduce și a pornit într-o serie de controale fulger. Astfel a descoperit nereguli grave la CJAS Dâmboviță și a demis-o pe Niculina Sandu pe loc, fără să țină cont de presiunile politice la care ar fi putut fi supusă.

Ministrul Rovana Plumb și Alexandru Oprea, în curând, din nou președintele Consiliului Județean Dâmbovița sunt cei doi politicieni cu cea mai mare influență în județ la momentul actual. Aceștia au declarat în nenumărate rânduri și au promis cetățenilor că abuzurile comise și ignorate de Justiție până acum, de către Adrian Țuțuianu vor înceta. Primul pas ar fi stoparea presiunilor pe care le face familia Sandu pentru ca Niculina Sandu să fie repusă ILEGAL în funcție.

Pentru prima dată, după foarte mult timp, la CNAS a fost instalată o directoare care dorește să așeze lucrurile pe făgașul normal.

 

Ne puteți urmări și pe Google News