Editura Evenimentul si Capital

PSD nu mai e o mașinărie de administrare a țării. Sau dacă mai e o mașinărie, e o mașinărie beată. România lui Cristoiu

Autor: | | 7 Comentarii | 5703 Vizualizari

Vineri, 8 februarie 2019, Guvernul României a aprobat proiectul Legii Bugetului pe 2019. Incredibila epopee a adoptării Proiectului s-a încheiat! Adoptarea Proiectului de Buget de către Guvern e doar unul dintre momentele care alcătuiesc ceea ce am numi Baterea Bugetului în cuie, proces care nu ia sfîrșit decît o dată cu publicarea documentului în Monitorul Oficial.

În regimul PSD de după decembrie 2016, singurul examen al proiectului către Lege a fost dat de hachițele lui Klaus Iohannis. Dacă liderii PSD, în frunte cu premierul, i-au susurat că e Domnul Președinte cu p mare, că e ăl mai frumos, ăl mai viril și ăl mai inteligent din Republică, Klaus Iohannis, în personalitatea căruia domină psihologia pisoiului mîngîiat pe căpușor, cel de la Cotroceni semna Legea fără să se uite la ea. Dacă nu se întîmpla asta, ieșea în balconul Palatului din Deal și stuchea în direcția PSD, spre fericirea TeFeLiștilor strînși în Vale ca Poporul Sfînt în așteptarea coborîrii lui Moise de pe Muntele Sinai, de la întrevederea cu Domnul.

Trecerea Bugetului prin Parlament n-a constituit pînă acum o problemă pentru un PSD deținător al celei mai puternice majorități parlamentare din postdecembrism.

Anul acesta adoptarea în Parlament nu mai lasă impresia trecerii Rapidului prin halta Salcia din Bărăgan. Majoritatea parlamentară a fost pusă în discuție de decolările unor parlamentari PSD către partidul lui Victor Ponta. Nu se știe de către conducerea PSD cîți parlamentari sînt sergenți majori ai SRI sub acoperire de deputați sau senatori. Nu-i exclus, așadar, ca Bugetul să cadă în Parlament. De aceea am ținut să precizez momentul de vineri ca fiind doar Adoptarea Proiectului de Buget și nu a Bugetului.

Dintre toate sarcinile care stau în fața unui Guvern democratic, adoptarea Proiectului de Buget e una dintre cele mai simple. Momentul adoptării Proiectului vine în chip automat, ca și Crăciunul. Asemenea acestora, adoptarea e știută încă din 1 ianuarie al anului respectiv, ba chiar încă din momentul anunțării victoriei în alegeri. Adoptarea proiectului de Buget nu e un moment dependent de conjuncturi. Altfel spus, nu e un moment ivit pe parcurs, neprevăzut, în stare să pună Guvernul în încurcătură. În adoptarea Proiectului de Buget Guvernul nu întîmpină nici o rezistență din partea Opoziției, nici atacuri din partea presei și a societății civile. Cu atît mai mult Puterile Garante și Bruxellesul nu fac presiuni să nu fie adoptat Proiectul cum se întîmplă de exemplu cu Legile Justiției. Adoptarea Proiectului de Buget e astfel dependentă numai și numai de capacitatea Guvernului de a-și îndeplini o misiune de mare importanță într-o țară democratică.

De precizat în acest sens, că adoptarea Proiectului de Buget e pentru un Guvern susținut de o majoritate precum cea deținută de PSD la ora actuală o treabă mult mai simplă decît în cazul altor Guverne, susținute de majorități încropite din partide și partidulețe. Adoptarea Proiectului e în acest caz deosebit de dificilă. Ea presupune negocieri sîngeroase în interiorul Coaliției de Guvernare. O anume dificultate apare și cînd e vorba de primul Guvern de după alegerile parlamentare. Bugetul dă seamă de filosofia politică a partidului care a cîștigat alegerile. Prin urmare, în fața noului Guvern se pune problema unei atenții ieșite din comun în alcătuirea Proiectului de Buget, care trebuie să țină cont de făgăduielile electorale. Nu e cazul PSD în privința Proiectului de Buget pe 2019. PSD se află la al treilea Proiect de Buget de după alegerile parlamentare. Exercițiul celor două bugete anterioare a fost un bun prilej de a verifica dacă o promisiune merge sau nu din punct de vedere economic.

În aceste condiții, apare explicabilă realitatea unor Proiecte de Buget adoptate de Guverne în ultimii cinci ani pînă la finele lui decembrie, astfel încît noul an să găsească țara cu un Buget deja adoptat, dacă nu chiar promulgat de președinte.

Proiectul de Buget pe 2014 a fost aprobat de Guvern pe 14 noiembrie 2013.

Proiectul de Buget pe 2015 a fost aprobat de Guvern pe 12 decembrie 2014. Proiectul de Buget pe 2016 a fost adoptat de Guvern pe 9 decembrie 2015 Cel pe 2018, pe 6 decembrie 2017.

Din cîte se vede Proiectele de buget au fost aprobate, pînă acum, în prima parte a lui decembrie.

Singura excepție e reprezentată de Bugetul pe 2017, aprobat pe 31 ianuarie 2017. O întîrziere explicabilă. Guvernul rezultat din alegeri a depus Jurămîntul abia pe 7 ianuarie 2017.

Proiectul de Buget pe 2019 a fost aprobat pe Guvern abia în 8 februarie 2019. Raportînd această dată la datele anterioare, simți nevoia să-ți faci cruce. Un Guvern care e din 29 ianuarie 2018, de 13 luni la Victoria, un Guvern sprijinit de o majoritate parlamentară solidă aprobă Proiectul de Buget pe anul 2019 cu două luni mai tîrziu decît a făcut-o, de exemplu, Guvernul Dacian Cioloș pentru anul 2016. Un Guvern instalat la Victoria abia în 17 noiembrie 2015, de doar o lună și lipsit de majoritate parlamentară.

Guvernările PSD postdecembriste s-au remarcat prin capacitatea lor deosebită de a administra țara. PSD a cîștigat atîtea alegeri parlamentare în ciuda etichetelor de partid corupt sau neocomunist, pentru că România adevărată, cea de dincolo de Chitila, a fost sedusă de mașinăria PSD de guvernare. Așa cum arătam mai sus, adoptarea Proiectului de buget e una dintre misiunile cel mai simplu de îndeplinit de către un Guvern. E una știută chiar de la începutul anului și una care nu e contracarată de nimeni. Depinde numai și numai de partidul aflat la Guvernare să întocmească Proiectul în timp util și să-l supună adoptării de către Guvern.

Tudor Chirila, reactie HALUCINANTA! Ce a putut sa spuna despre cazul Codrutei Kovesi a DEPASIT orice imaginatie

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 09:04 Pleșoianu solicită expulzarea ambasadorului Hans Klemm: „Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației" 08:29 Lovitură PUTERNICĂ dată Regimului Dragnea din partea Germaniei. România va pierde ENORM dacă Kovesi va fi arestată. 06:10 „Operațiunea Sebastian Ghiță îl denunță pe Florian Coldea” a fost un succes. Va fi și „Operațiunea Sebastian Ghiță o denunță pe Codruța Kovesi”? România lui Cristoiu 23:24 BREAKING NEWS în CREIERII NOPȚII! BLONDA lui Iohannis îi întoarce spatele: „Nu mă interesează Kovesi și nici referendumul!” 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 20:34 KOVESI și IOHANNIS. Stăpânii lor vor să transforme România într-un STAT POLIȚIENESC. Acuzații GRAVE 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”