presedinte

Presedinte este o persoană aleasă sau desemnată să îndeplinească cea mai înaltă funcție într-un stat, organizație sau instituție, cu funcții de conducere, reprezentare sau executive. Funcția de presedinte variază foarte mult în funcție de sistemul politic al unei țări sau organizații și de atribuțiile pe care le îndeplinește.

În politică, președintele este de obicei șeful statului și poate avea roluri diferite în funcție de regimul politic în vigoare:
1. Sistemul prezidențial (de exemplu, Statele Unite): Președintele are putere executivă extinsă și este atât șeful statului, cât și șeful guvernului. El este comandantul suprem al armatei, conduce guvernul și aplică legile.

2. Sistem semi-prezidențial (cum ar fi Franța și România): Cu toate acestea, președintele are o influență semnificativă în desemnarea prim-ministrului, politica externă și securitatea națională, împreună cu prim-ministrul și guvernul. De exemplu, președintele reprezintă statul în România și este responsabil pentru respectarea Constituției.

3. Sisteme parlamentare (de exemplu, Germania, Italia): În timp ce prim-ministrul conduce guvernul și deține puterea executivă, președintele este în general o figură simbolică, cu funcții reprezentative și protocolare.

Președintele de stat are următoarele responsabilități principale: Reprezentare Reprezintă statul și semnează tratate.
Promulgarea legii: Președintele are autoritatea de a promulga legi care au fost adoptate de parlament și, în unele cazuri, are dreptul de veto.
Desemnarea oficialilor: Pot desemna prim-ministrul, membrii guvernului, judecătorii Curții Supreme, etc., în funcție de constituția fiecărui stat.
Commandant suprem: În unele țări, președintele este comandantul forțelor armate și se ocupă de apărare și securitate.
Mesaje către țară: Poate apela la unitate și stabilitate în timpul crizei prin transmiterea de mesaje sau discursuri la nivel național.

În alte organizații, președintele este persoana care supraveghează activitatea unei organizații sau instituții (cum ar fi asociații, companii sau instituții academice), cu responsabilități de coordonare și luare a deciziilor strategice, dar fără atribuțiile unui șef de stat.

Președintele iranian îl provoacă pe Trump: Această Casa Albă suferă de tulburări mentale

Președintele iranian îl provoacă pe Trump: Această Casa Albă suferă de tulburări mentale

Președintele iranian Hassan Rohani a acuzat astăzi Statele Unite de minciună atunci când a spus că vrea să negocieze cu Teheran după anunțarea sancțiunilor SUA împotriva ministrului de externe al...

Fostul președinte este acuzat pentru corupție! Criza politică e iminentă. Miercuri, Parlamentul îi va ridica imnunitatea

Fostul președinte este acuzat pentru corupție! Criza politică e iminentă. Miercuri, Parlamentul îi va ridica imnunitatea

Fosta republică URSS Kârgâzstan stă pe un butoi de pulbere după ce fostul președinte, Almazbek Atambae, este acuzat de corupție și se cere ridicarea imunității sale parlamentare. Parlamentarii, care în...

Liviu Pleşoianu, ameninţat „cu măsuri legale” de Ana Birchall

Liviu Pleşoianu, ameninţat „cu măsuri legale” de Ana Birchall

Liviu Pleşoianu a reacţionat pe social media spunând că „acest partid e pe cale a fi predat cu arme și muniții”. Reacţia sa vine după emisiunea de aseară unde premierul...

Fostul lider al minerilor vrea să fie președintele României! Câte semnături a strâns până în prezent

Fostul lider al minerilor vrea să fie președintele României! Câte semnături a strâns până în prezent

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, vrea să fie președintele României. Miron Cozma a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale de la finalul acestui an, adunând până în prezent...

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, candidează pentru funcția de președinte executiv al PSD

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, candidează pentru funcția de președinte executiv al PSD

Edilul șef al Sectorului 5, Daniel Florea, a anunțat, la Neptun, că și-a depus candidatura pentru funcția de președinte executiv al PSD la congresul extraordinar din 29 iunie. El spune...

Putin are de răspuns la peste un milion de întrebări

Putin are de răspuns la peste un milion de întrebări

Vladimir Putin, președintele Rusiei a primit peste un milioan de întrebări până miercuri, 19 iunie 2019, cu o zi înainte de emisiunea "Linie directă cu Vladimir Putin". Vladimir Putin va...

Șoc în întreaga Europă! Fost președinte inculpat pentru acte de corupție. Ce probe au găsit anchetatorii

Șoc în întreaga Europă! Fost președinte inculpat pentru acte de corupție. Ce probe au găsit anchetatorii

Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy a fost inculpat, miercuri, pentru acte de corupţie, într-o investigaţie privind interceptări telefonice în care se făcea referire la anumite donații ilegale din campania...

Băsescu, despre moțiune: „Nu va trece”. Fostul președinte aruncă bomba serii

Băsescu, despre moțiune: „Nu va trece”. Fostul președinte aruncă bomba serii

Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că moțiunea de cenzură nu are șanse de succes, el precizând că PNL era totuși obligat să o inițieze. Traian Băsescu a spus că...

Președinte de țară, mort în fața instanței de judecată

Președinte de țară, mort în fața instanței de judecată

Președinte. Fostul preşedinte egiptean Mohammed Morsi a decedat luni, după o audiere în faţa tribunalului din Cairo, au indicat surse judiciare şi de securitate. Morsi, preșesinte provenit din rândurile Fraţilor...

Iohannis, președintele Consiliului European?! „Jocurile” de putere din Bruxelles

Iohannis, președintele Consiliului European?! „Jocurile” de putere din Bruxelles

Klaus Iohannis, actualul președinte al României, s-ar afla pe lista celor favoriți pentru a ajunge în funcția de președinte al Consiliului European. În viziunea publicației britanice „Financial Timesc”, preşedintele României,...

Barna, atac voalat la Iohannis: Un preşedinte nu are un rol de administrator al unui oraş

Barna, atac voalat la Iohannis: Un preşedinte nu are un rol de administrator al unui oraş

Barna, a explicat de ce candidatul USR va fi mai bun decât actulalul preşedinte Iohannis: Preşedintele României nu are rolul de a administra un oraş. Cei care au lucrat în...

Scandal uriaș la un club de tradiție din România. Atacat de suporteri, finanțatorul a anunțat că se retrage

Scandal uriaș la un club de tradiție din România. Atacat de suporteri, finanțatorul a anunțat că se retrage

Fanii echipei Petrolul Ploiești a întrerupt conferința de presă în cadrul căreia era prezentat noul președinte al „lupilor”, iar finanțatorul a anunțat că se retrage. Clubul Petrolul Ploiești a organizat,...

Decizie bombă a lui Ion Ţiriac. Vrea să fie preşedinte. „Să tragă căruța. Iar ăla care nu trage, a doua zi iese afară!”

Decizie bombă a lui Ion Ţiriac. Vrea să fie preşedinte. „Să tragă căruța. Iar ăla care nu trage, a doua zi iese afară!”

Cunoscutul om de afaceri Ion Ţiriac a anunţat că va candida la funcţia de preşedinte al Federației Române de Tenis la alegerile programate pe 19 iunie. Ţiriac, la vârsta de...

Ion Cristoiu prezice cine îi va da lovitura de grație președintelui Iohannis

Ion Cristoiu prezice cine îi va da lovitura de grație președintelui Iohannis

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că sfârșitul lui Klaus Iohannis ca președinte este aproape. Ion Cristoiu își arugumentează afirmația spunând că Dan Barna, liderul USR, i-a întins o...

Președintele a recunoscut! „Am fost homosexual, dar m-am vindecat”. Mărturiși șocante

Președintele a recunoscut! „Am fost homosexual, dar m-am vindecat”. Mărturiși șocante

Declarație șocantă făcută de președintele filipinez, Rodrigo Duterte. Acesta a mărturisit că „obișnuia să fie homosexual înainte de a „se vindeca”. Președintele filipinez, Rodrigo Duterte, cunoscut pentru declarațiile sale inedite,...

Scandalul alegerii președinților de CJ se adâncește. Un partid al Opoziție aprobă PSD. Ce condiție impune

Scandalul alegerii președinților de CJ se adâncește. Un partid al Opoziție aprobă PSD. Ce condiție impune

Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că susține alegerea președinților de Consilii Județene prin votul direct al românilor. Eugen Tomac a declarat că PMP este de acord cu alegerea preşedinţilor...

PNL-iștii îl contrazic pe Iohannis în privința alegerii uninominale a președinților de CJ. Raportul vicepremierului este foarte clar

PNL-iștii îl contrazic pe Iohannis în privința alegerii uninominale a președinților de CJ. Raportul vicepremierului este foarte clar

Vicepremierul Daniel Suciu a declarat că sunt și președinți de Consilii Județene ai PNL care sunt de acord cu alegerea acestora prin vot uninominal. Daniel Suciu a declarat, luni, că...

Evz.TV. Președintele României Klaus Iohannis îl așteaptă pe Papa Francisc la Cotroceni

Evz.TV. Președintele României Klaus Iohannis îl așteaptă pe Papa Francisc la Cotroceni

Emoții la Cotroceni, cu puțin timp înainte de sosirea Papei Francisc Vezi aici video de la Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, puțin înainte ca Papa Francisc să ajungă.  

Adevărul gol-goluț despre zurbagiul Pandele care se visează președinte al României. Reporter de Cursă Lungă

Adevărul gol-goluț despre zurbagiul Pandele care se visează președinte al României. Reporter de Cursă Lungă

Un marinar „pocăit”, bigot și cabotin, oportunist și, mai ales, cu o coloană vertebrală mai flexibilă ca o anelidă. Un mardeiaș cu un vocabular de covertă, obișnuit să dea în...

„Urzeala tronurilor” din Parlament. Dragnea este KO. Cine va fi al treilea om în stat

„Urzeala tronurilor” din Parlament. Dragnea este KO. Cine va fi al treilea om în stat

Camera Deputaţilor urmează să vacanteze, în şedinţa de miercuri, mandatele de deputat şi de preşedinte al Camerei ale lui Liviu Dragnea şi să voteze noul şef al forului legislativ. Comisia...