PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Personajul săptămânii. Varujan Vosganian, între etapa romantică și vocația de martir

Personajul săptămânii. Varujan Vosganian, între etapa romantică și vocația de martir

Istoria artei este plină de literați care au ajuns la închisoare, dar autorul operei „Visătorul trezit” are o calitate rară: talentul de a juca teatru. Perspectiva pușcăriei l-a speriat îngrozitor...

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: Ponta, copy-paste după Băsescu. PNL are datoria morala să-l schimbe din funcţie

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: Ponta, copy-paste după Băsescu. PNL are datoria morala să-l schimbe din funcţie

Deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raețchi a reamintit astăzi termenii în care Victor Ponta vorbea despre regimul Băsescu în urma cu câțiva ani, punctând că metehnele pe care Ponta le...

Copreședintele PNL Alina Gorghiu: Eduard Hellvig are o  serioasă activitate publică, corectă și necontroversată

Copreședintele PNL Alina Gorghiu: Eduard Hellvig are o serioasă activitate publică, corectă și necontroversată

PNL va susține în Parlament nominalizarea lui Eduard Hellvig în poziția de șef al SRI, a afirmat copreședintele PNL Alina Gorghiu. "Propunerea făcută de Președintele României are menirea de a...

PNL s-a răzgândit peste noapte în ceea ce priveşte debaracarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului

PNL s-a răzgândit peste noapte în ceea ce priveşte debaracarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului

Demersurile PNL pentru revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului au fost amânate după ce, miercuri, liberalii au pierdut în faţa coaliţiei de guvernare la votul...

Senatorul Andrei Volosevici şi deputatul Dragoş Gunia s-au înscris în PNL

Senatorul Andrei Volosevici şi deputatul Dragoş Gunia s-au înscris în PNL

Partidul Naţional Liberal a mai câştigat alţi doi parlamentari. Senatorul Andrei Volosevici şi deputatul Dragoş Gunia s-au înscris, joi, în PNL Prahova, după ce, la începutul lunii, aceştia şi-au anunţat...

Valeriu Zgonea şi Alina Gorghiu efectuează o vizită oficială în Israel

Valeriu Zgonea şi Alina Gorghiu efectuează o vizită oficială în Israel

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi deputatul Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, efectuează o vizită oficială de cinci zile în Statul Israel la invitaţia preşedintelui Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein. Incepând de joi...

PSD a învins PNL la vot în Senat. Maya Teodoroiu, noul judecător CCR

PSD a învins PNL la vot în Senat. Maya Teodoroiu, noul judecător CCR

Locul lăsat liber de Toni Greblă la CCR a fost câștigat de coaliția aflată la Putere. După testul de ieri, PNL trebuie să mai aștepte cu schimbarea lui Călin Popescu...

Stăpânii județelor nu vor să fie la mâna partidului

Stăpânii județelor nu vor să fie la mâna partidului

Președinții de CJ nu vor să fie votați de către consilieri, așa cum propune comisia electorală și invocă diverse motive prin care să se mențină alegerea lor directă. În realitate,...

Ponta: Este o campanie PNL de racolare de parlamentari, bănuiesc că Iohannis ştie

Ponta: Este o campanie PNL de racolare de parlamentari, bănuiesc că Iohannis ştie

Premierul Victor Ponta, a declarat, la B1 TV, că există o campanie de racolare de parlamentari din partea PNL pentru schimbarea majorităţii şi a apreciat că preşedintele Klaus Iohannis ştie...

PNL a cerut conducerii Camerei înfiinţarea Comisiei de anchetă privind Fondul de rezervă bugetară

PNL a cerut conducerii Camerei înfiinţarea Comisiei de anchetă privind Fondul de rezervă bugetară

PNL a solicitat, miercuri, Biroului Permanet al Camerei Deputaţilor înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care s-a utilizat Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului în...

Senatorul PNL Cristian Bodea: Ilie Sârbu a controlat votul din Senat pentru judecătorul CCR, a cerut să se bifeze buletinele în faţa lui

Senatorul PNL Cristian Bodea: Ilie Sârbu a controlat votul din Senat pentru judecătorul CCR, a cerut să se bifeze buletinele în faţa lui

Chestorul Senatului, liberalul Cristian Bodea, a declarat azi că la votul din plenul Senatului pentru numirea unui nou judecător la Curtea Constituţională, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, le-a solicitat colegilor...

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Politizarea Curţii Constituţionale, menţinută de PSD prin votul de astăzi din Senat

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Politizarea Curţii Constituţionale, menţinută de PSD prin votul de astăzi din Senat

Votul din Senat privind desemnarea judecătorului CCR denotă clar voinţa PSD de menţinere a unui control politic asupra Curţii, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, care a...

Ce ar face PNL dacă Victor Ponta și-ar asuma răspunderea pe noul Cod fiscal? | VOCILE DREPTEI

Ce ar face PNL dacă Victor Ponta și-ar asuma răspunderea pe noul Cod fiscal? | VOCILE DREPTEI

Refacerea premierului Victor Ponta a început încă din decembrie anul trecut. El a profitat de euforia câștigătorului amețit de aburii victoriei și care scapă din vedere detalii esențiale din strategia...

TESTUL MAJORITĂȚII. Senatorii VOTEAZĂ înlocuitorul lui Toni Greblă

TESTUL MAJORITĂȚII. Senatorii VOTEAZĂ înlocuitorul lui Toni Greblă

Senatorii vor vota, în şedinţa plenului de astăzi, la ora 16,00, candidaţii înscrişi pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Ieri, la Comisia juridică a Senatului, propunerea PNL pentru această...

Deputaţii vor dezbate şi vota, miercuri, moţiunea simplă "PSD guvernează la negru - Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean",adresată ministrului Muncii

Deputaţii vor dezbate şi vota, miercuri, moţiunea simplă "PSD guvernează la negru - Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean",adresată ministrului Muncii

Moţiunea simplă "PSD guvernează la negru - Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean", iniţiată de PNL şi adresată ministrului Muncii, Rovana Plumb, va fi discutată şi votată miercuri în plenul...

Un nou Jaf al PSD - Ordonanța traseiștilor, episodul 2

Un nou Jaf al PSD - Ordonanța traseiștilor, episodul 2

Ministrul Darius Vâlcov și alți 20 de parlamentari PSD cer dezbaterea unei legi care să le permită să vândă mai ușor bunurile din proprietatea orașelor și județelor României. Semnalam încă...

UDMR zice că nu știe nimic de debarcarea lui Tăriceanu

UDMR zice că nu știe nimic de debarcarea lui Tăriceanu

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bella, a afirmat ieri că nu știe nimic despre debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la Senat, spunând că o decizie privind o eventuală cerere de...

Alina Gorghiu îi cere demisia lui Victor Ponta: "Gura păcătosului adevăr grăiește"

Alina Gorghiu îi cere demisia lui Victor Ponta: "Gura păcătosului adevăr grăiește"

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, i-a cerut demisia lui Victor Ponta, făcând referire la declaraţia premierului din urmă cu câteva luni, când i-a cerut lui Traian Băsescu să demisioneze, din pricina...

Scandal în Senat în privinţa proiectului de lege privind reducerea TVA pentru lapte, legume şi fructe

Scandal în Senat în privinţa proiectului de lege privind reducerea TVA pentru lapte, legume şi fructe

Reducerea TVA pentru laptele de consum, fructe şi legume proaspete a stârnit discuţii aprinse marţi în Senat. Deşi propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de parlamentari PSD, UNPR,...

Atanasiu susţine că săptămâna viitoare Tăriceanu ar putea fi revocat din funcţia de preşedinte al Senatului

Atanasiu susţine că săptămâna viitoare Tăriceanu ar putea fi revocat din funcţia de preşedinte al Senatului

Prim-vicepreşedinte PNL Teodor Atanasiu susţine că în cursul săptămânii viitoare cel mai probabil s-ar putea declanşa procedurile de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. ''Suntem în căutarea unui...