Daniel Savu vrea să tranșeze cu Alina Gorghiu și Teodor Atanasiu problema miniștrilor și politicienilor acoperiți

Daniel Savu vrea să tranșeze cu Alina Gorghiu și Teodor Atanasiu problema miniștrilor și politicienilor acoperiți

Alina Gorghiu cere comisiilor parlamentare de control SRI și SIE să „facă lumină printre acoperiții PSD”. În replică, senatorul Daniel Savu, membru al Comisiei SRI i-a transmis că speră ca „domnii Octavian Popa, Teodor Atanasiu și Cezar Preda să fie și ei de acord cu convocarea acestei comisii”

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a susținut ieri că acuzaţiile lansate de fostul premier Victor Ponta pe tema ofiţerilor acoperiţi care urmăresc să preia puterea în PSD ar trebui investigate de Comisiile parlamentare de control ale SRI şi SIE. Ea le-a cerut parlamentarilor să facă „puţină lumină printre acoperiţii PSD”.

FOTO: Alina Gorghiu

„Nu ştiu de ce tac, nici nu ştiu dacă vor face faţă unei asemenea provocări. Dacă e necesar, să-l audieze pe fostul prim-ministru pentru a cere mai multe amănunte cu privire la declaraţiile sale publice care îi vizează pe membrii conducerii PSD. De asemenea, domnul Liviu Dragnea trebuie să precizeze clar dacă, din punctul domniei sale de vedere, afirmaţiile domnului Ponta sunt sau nu adevărate. Eu, una, nu ştiu ce e mai la modă în conducerea PSD: că eşti condamnat sau că eşti acoperit?’’, a susținut Gorghiu.

În replică, senatorul Daniel Savu, membru al Comisiei parlamentare de control a activității SRI, a scris pe blogul său că reacția Alinei Gorghiu, copreședinte PNL, privind sesizarea comisiilor parlamentare pentru investigarea declarațiilor lansate de fostul este corectă și ar trebui concretizată în cel mai scurt timp.

„Susțin pe deplin cererea doamnei Gorghiu de a convoca Comisia SRI și de a verifica acuzațiile aduse în spațiul public de un fost premier privind miniștri «acoperiți» și prezența în conducerea partidelor a unor ofițeri acoperiți. Și eu am semnale că la Ploiești, forțe care ar trebui să fie echidistante față de politică se implică în susținerea unor candidați la alegerile locale. Sper ca domnii Octavian Popa, Teodor Atanasiu și Cezar Preda să fie și ei de acord cu convocarea acestei comisii, conform celor solicitate de PNL și copreședintele acestei formațiuni, Alina Gorghiu”, a scris Daniel Savu.

Contactată de EVZ pentru a răspunde în legătură cu afirmațiile lui Savu, Alina Gorghiu a spus că ar trebui întrebați cei enumerați de Savu, și anume: Atanasiu, Preda și Popa.

Atanasiu: SRI sau SIE nu pot dezvălui Comisiei identitatea acoperiților

„Cam de ce nu am fi noi de acord? Noi nu avem cum să descoperim decât dacă vine şi dl. Ponta şi ne spune. Nu am nimic împotriva convocării Comisiei, dar trebuie să vină dl. Ponta să ne spună la cine se referea”, a spus Atanasiu, care a adăugat că SRI sau SIE nu pot dezvălui Comisiei identitatea acoperiţilor la care se referea Ponta.

La rândul său, deputatul Sebastian Ghiță, membru în comisia de control a SRI, a susținut că dezvăluirile lui Ponta pot fi anchetate în Parlament. „Acuzaţia cum că servicii de informaţii preiau partide politice este de o gravitate nemai întâlnită, mai ales din partea unui fost prim ministru şi mai ales faţă de partide precum PNL sau PSD. Am văzut că domnul Calimente de la comisia SIE vrea să-i cheme pe Gorghiu şi Ponta, pe Zgonea şi Tudose. Şi eu cred că aceşti patru politicieni trebuie să vină în comisii pentru a-şi explica afirmaţiile. Vă asigur că legea permite comisiilor să afle adevărul”, a mai precizat Ghiță pentru stiripesurse. (A contribuit Andreea Udrea)

Dezvăluirea lui Ponta

Fostul premier Victor Ponta (foto) a susținiut vineri că Liviu Dragnea nu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al PSD şi trebuie „să ferească PSD de toţi ofiţerii acoperiţi sau descoperiţi care vor să îl preia”. „Ca să răspund tuturor celor care mă întreabă: cred că Liviu Dragnea nu trebuie sa îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al PSD! Trebuie să ţină partidul unit, să câştige alegerile locale şi parlamentare şi să ferească PSD de toţi „ofiţerii” acoperiţi sau descoperiţi care vor să îl preia! Clar?’’, a postat vineri Ponta pe Facebook, după ce Dragnea a primit sentinţa definitivă de doi ani cu suspendare în Dosarul Referendumul. Sâmbătă, Victor Ponta a revenit cu o precizare. „Pentru că am văzut interpretările din presă vreau să precizez că atunci când am scris de «ofiţerii» care vor să preia puterea în PSD nu mă refeream la Valeriu Zgonea - ci la un vicepreşedinte PSD, fost ministru în Guvern (dacă va fi nevoie le voi spune colegilor mei despre cine este vorba)!”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.

FOTO: Victor Ponta

GOGOȘI ELECTORALE

Aflați în perioada pre-campaniei electorale, candidaţii la alegerile locale devin din nou foarte activi în a se întrece în promisiuni electorale care de care mai năstruşnice:

● În judeţul Ialomiţa, pomana electorală se dă deja, conform tradiţiei strămoşeşti, prin organizarea unor pomeniri a neamurilor decedate ale candidaţilor, nu are importanţă de câtă vreme. Potrivit surselor „Evenimentului zilei” de la faţa locului, centrul pilot al experimentului este în zona comunei Bărcăneşti, unde candidatul invită la pomenire tot satul. Aşa toată lumea e mulţumită, şi viii şi morţii.

● Primarul din localitatea Bradu, Florin Frătică, a anunţat că, de Florii, face un cadou special locuitorilor introducând internet wireless gratuit „în orice colţ al comunei Bradu”, acolo unde Frătică va candida pentru al treilea mandat de edil.

● Bani, miei, funcții în primărie, alimente, chiar și câte o casă, pâmânt sunt promisiunile cu care candidații la unele primării din județul Constanța își agață alegătorii. Un candidat la primăria Cogealac, fost primar al comunei, le-ar fi promis alegătorilor câte un miel și 500 de lei. Candidata PNL la primăria Cogealac, Mariana Mihai, a aflat chiar de la concetățenii ei, cu care a vrut să stea de vorbă pe uliță însă localnicii și-au închis porțile: „M-au rugat să-i las să treacă Paștele pentru a lua miel și banii de la domnul Hristu”.

● Primarul în funcție din Cogealac a recurs la altă năstrușnicie. Peste 70 de rude și prieteni ai edilului, din Constanța și Ovidiu, și-au făcut viză de flotant pentru un an, devenind temporar cetățeni ai comunei Cogealac. „Chiar cunosc un caz cu 18 muncitori într-un apartament al firmei primarului”, spune Marian Mihai.

● În comuna Grădina , obții autorizații de la primărie „dacă promiți că votezi cu edilul în funcție”.

● În celălalt colț al județului Constanța, în comuna Deleni, „oamenii sunt amenințați de primar că nu vor primi ajutor social, teren sau pășune”. (Cătălin Pena, Feri Predescu)