onu

Organizația Națiunilor Unite (ONU) este o organizație interguvernamentală globală, înființată prin semnarea Cartei ONU la 26 iunie 1945, cu misiunea articulată de a menține pacea și securitatea internațională, de a dezvolta relații de prietenie între state, de a promova cooperarea internațională și de a servi drept centru pentru armonizarea acțiunilor statelor în atingerea acestor obiective.

Sediul Națiunilor Unite este situat în New York City, cu alte câteva birouri situate la Geneva, Nairobi, Viena și Haga.

ONU este formată din șase organizații principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul și Consiliul de Tutela, care, împreună cu mai multe agenții specializate și agenții conexe, alcătuiesc Sistemul Națiunilor Unite. Există în total 193 de state membre și 2 state observatoare.

ONU s-a concentrat în principal pe dezvoltarea economică și socială, în special în timpul valului de decolonizare de la mijlocul secolului al XX-lea. ONU a fost recunoscută ca un lider al păcii și dezvoltării umane, mulți funcționari și agenții primind Premiul Nobel pentru Pace, dar a fost criticată și pentru ineficiența, părtinirea și corupția percepute.

ONU se implică în conflictul din Libia. Cerere pentru evacuarea persoanelor rănite

ONU se implică în conflictul din Libia. Cerere pentru evacuarea persoanelor rănite

ONU a cerut, duminică, facțiunilor rivale din Libia să înceteze focul de la periferiile capitalei Tripoli. Această măsură este necesară pentru evacuarea persoanelor rănite și a civililor din zonă. Evacuarea...

Stare de război. Trupele sunt aproape de capitala Tripoli. ONU intervine de urgență

Stare de război. Trupele sunt aproape de capitala Tripoli. ONU intervine de urgență

Vineri seară, confruntări violente au izbucnit la aproximativ 50 de kilometri de capitala Libiei, Tripoli între grupări armate loiale Guvernului de Uniune Națională cu forțele Armatei Naționale Libiene (ANL) ale...

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Discuții despre criza umanitară

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Discuții despre criza umanitară

Consiliul de Securitate al ONU se va întâlni miercuri într-o ședință specială pentru a discuta criza umanitară din Venezuela. SUA au cerut această reuniune joi, în contextul unor preocupări crescânde...

Directorul Biroului ONU din Belgrad, Simona Miculescu, distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa al UVT

Directorul Biroului ONU din Belgrad, Simona Miculescu, distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa al UVT

Simona-Mirela Miculescu, reprezentant al Secretarului General al ONU şi director al Biroului ONU din Belgrad, a primit, joi, titlul onorific de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum din partea Universității de...

Decizia SUA pune pe jar Europa. Mai marii europeni, front comun la ONU

Decizia SUA pune pe jar Europa. Mai marii europeni, front comun la ONU

Decizia SUA de recunoaștere a suveranității Israelului asupra Înălțimilor Golan a fost respinsă, marți, de Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia și Polonia. Cele cinci state sunt membre ale Consiliului de...

Anunțul lui Trump l-a pus pe jar pe Erdogan. Problema va fi discutată de ONU

Anunțul lui Trump l-a pus pe jar pe Erdogan. Problema va fi discutată de ONU

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, duminică, că va aduce în atenția Organizației Națiunilor Unite problema Înălțimilor Golan. Într-un interviu acordat agenţiei TGRT Haber, Erdogan a afirmat că declaraţia...

Detaliile cutremurătoare ale unui masacru. Peste 100 de persoane au fost ucise. News alert

Detaliile cutremurătoare ale unui masacru. Peste 100 de persoane au fost ucise. News alert

Indivizi înarmaţi au masacrat peste 110 etnici fulani în centrul statului african Mali, informează Reuters. Acesta este atacul cel mai sângeros din istoria recentă a regiunii. Bărbaţi echipaţi în vânători...

România, președinte la ONU

România, președinte la ONU

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a fost ales preşedinte al Comitetului care stabileşte câştigătorii Premiului ONU pentru Populaţie în anul 2019 (Chair of the Committe for...

Atac cibernetic grav la ONU. Totul a fost ascuns sub preș. Zeci de Guverne au fost afectate

Atac cibernetic grav la ONU. Totul a fost ascuns sub preș. Zeci de Guverne au fost afectate

Timp de luni de zile, ICAO, agenţia ONU specializată în transportul aerian, a ascuns atacul informatic căruia i-a căzut victimă, deşi această intruziune a infectat şi guverne şi companii aeriene,...

Alertă la ONU! SUA cer reuniunea Consiliului de Securitate

Alertă la ONU! SUA cer reuniunea Consiliului de Securitate

SUA cere reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind evenimentele din Venezuela. Statele Unite ar putea cere votul pentru o rezoluție privind facilitarea ajutorului umanitar inernațional și organizarea unui scrutin...

Statele Unite lansează CAMPANIA GLOBALĂ în apărarea drepturilor persoanelor GAY. Prima ţintă, IRANUL care nu acceptă homosexualitatea

Statele Unite lansează CAMPANIA GLOBALĂ în apărarea drepturilor persoanelor GAY. Prima ţintă, IRANUL care nu acceptă homosexualitatea

Iniţiativa a fost anunţată formal, dar deja a început. În obiectiv sunt cele 71 de ţări ale lumii unde homosexualitatea este încă interzisă prin lege. Anularea în toată lumea a...

TRAGEDIE AVIATICĂ la NIVEL ÎNALT. Un elicopter ONU s-a PRĂBUȘIT. 3 peroane și-au pierdut VIAȚA

TRAGEDIE AVIATICĂ la NIVEL ÎNALT. Un elicopter ONU s-a PRĂBUȘIT. 3 peroane și-au pierdut VIAȚA

Tragedie aviatică! În urma prăbușirii unui elicopter militar etiopian în interiorul unui complex al Naţiunilor Unite în regiunea Abiye revendicată atât de Sudan cât şi de Sudanul de Sud, trei...

Raport ONU scandalos: Coreea de Nord menține capabilități nucleare și vinde arme în zonele de conflict. Pulsul planetei

Raport ONU scandalos: Coreea de Nord menține capabilități nucleare și vinde arme în zonele de conflict. Pulsul planetei

Membrii Consiliului de Securitate al ONU au primit raportul bi-anual referitor la Coreea de Nord, care evaluează răspunsul global la un număr mare de rezoluții ale Consiliului de Securitate vizând...

Aviaţia rusă în ALERTĂ. Un avion american a fost interceptat în apropiere de graniţele RUSIEI. Care este reacţia MOSCOVEI

Aviaţia rusă în ALERTĂ. Un avion american a fost interceptat în apropiere de graniţele RUSIEI. Care este reacţia MOSCOVEI

Ministerul rus al Apărării a anunţat, luni, că a fost trimis un avion de vânătoare Suhoi Su-27pentru interceptarea unui avion american P-8A Poseidon, care ajunsese deasupra Mării Baltice şi se...

Ce înseamnă Facebook? De ce trebuie să te TEMI de această platformă? Şi de ce GUVERNELE lumii au început să fie ÎNGRIJORATE

Ce înseamnă Facebook? De ce trebuie să te TEMI de această platformă? Şi de ce GUVERNELE lumii au început să fie ÎNGRIJORATE

Scara responsabilității globale a Facebook este uluitoare după cum notează The Guardian. Iar dacă Platforma ar fi SPARTĂ, nici omul şi nici mașina nu i-ar da de capăt. Din acest...

„Ce-ar fi să DISCUTĂM despre VESTELE GALBENE în Consiliul de Securitate al ONU?” Principiile în POLITICA INTERNAȚIONALĂ se termină acolo unde începe INTERESUL! Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

„Ce-ar fi să DISCUTĂM despre VESTELE GALBENE în Consiliul de Securitate al ONU?” Principiile în POLITICA INTERNAȚIONALĂ se termină acolo unde începe INTERESUL! Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

Ce principii? Ce idealuri? Politica internațională are o singură linie directoare- interesul meschin. O demonstrează, dacă mai era cazul, o discuție purtată la ONU între ambasadorul german Cristoph Heusgen și...

CONFLICT deschis la ONU. Rusia ACUZĂ SUA de „LOVITURĂ DE STAT”

CONFLICT deschis la ONU. Rusia ACUZĂ SUA de „LOVITURĂ DE STAT”

Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebejia, a acuzat Statele Unite și aliații acestora că vor să dea o „lovitură de stat” în Venezuela și să îl înlăture de la putere...

MESAJ ALARMANT de la TRIBUNA ONU. FENOMENUL POLITIC care pune lumea în PERICOL. „Nu a FUNCȚIONAT niciodată atât de rău ca în prezent”

MESAJ ALARMANT de la TRIBUNA ONU. FENOMENUL POLITIC care pune lumea în PERICOL. „Nu a FUNCȚIONAT niciodată atât de rău ca în prezent”

Joi, la forumul de la Davos, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că lumea este afectată de o „fragmentare” îngrijorătoare, în special din cauza relaţiilor tensionate dintre Rusia,...

ONU cere ca Imigranții ILEGALI să aibă acces EGAL cu populația autohtonă la Sistemele de Sănătate europene

ONU cere ca Imigranții ILEGALI să aibă acces EGAL cu populația autohtonă la Sistemele de Sănătate europene

„Apărarea suveranității naționale” este văzută ca principala piedică în calea accesului imigranților la sistemele de sănătate. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) de pe lângă ONU a solicitat Europei să creeze...

Rusia, un nou CONFLICT INTERNAȚIONAL. CERERE imperativă pentru Israel: „Trebuie să înceteze”

Rusia, un nou CONFLICT INTERNAȚIONAL. CERERE imperativă pentru Israel: „Trebuie să înceteze”

Israelul trebuie să înceteze atacurile în spațiul sirian, a cerut miercuri Ministerul de Externe al Rusiei, după ce în spațiul public au apărut informații că peste 20 de persoane au...