Expert ONU: Julian Assange prezintă toate simptomele expunerii prelungite la tortură psihologică și nu ar trebui extrădat în SUA
- Mihnea Tăl ău
- 31 mai 2019, 17:53
Julian Assange prezintă toate simptomele asociate expunerii prelungite la tortură psihologică și nu ar trebui extrădat în SUA, a declarat un expert senior al ONU care l-a vizitat în închisoare pe fondatorul WikiLeaks, titrează The Guardian.
Nils Melzer, raportorul special al ONU pentru tortură, urmează să facă apel la guvernul britanic vineri. Se întâmplă după ce cetățeanul australian Assange, fondatorul Wikileaks, a fost declarat de avocații săi ca fiind prea bolnav să apară prin legătura video pentru ultima ședință de judecată, care trebuia să aibă loc, joi.
Assange a fost mutat la spitalul penitenciarului Belmarsh din Londra, unde a fost condamnat la o sentință de 50 de săptămâni pentru că nu a respectat termenii eliberării condiţionate. El este acuzat de încălcarea Legii spionajului prin publicarea de documente secrete care conțin numele unor surse militare și diplomatice confidențiale din SUA. Astfel, SUA au cerut extrădarea lui pentru că a publicat documente clasificate.
După întâlnirea cu Assange la începutul acestei luni, în compania unor experți medicali care l-au examinat, Melzer va spune vineri că se teme că drepturile cetățeanului australian ar putea fi grav încălcate dacă el va fi extrădat în SUA. El a condamnat ceea ce descrie drept " abuzul concertat provocat de ani de zile "asupra lui Julian Assanage.