Iranul ripostează. Acuzații grave pentru Trump: „Statele unite mint!”
- Andrei Arvinte
- 21 iunie 2019, 07:15
Șeful diplomației din Iran, Mohammad Javad Zarif, a declarat că se va ajunge până la ONU pentru a demonstra că SUA mint și că drona doborâtă s-ar fi aflat, de fapt, în spațiul aerian iranian.
Drona americană doborâtă joi „a încălcat spaţiul aerian iranian” a anunţat ministrul de externe de la Teheran, Mohammad Javad Zarif, care a publicat pe Twitter coordonatele aparatului doborât, informează AFP, potrivit agerpres.ro.
Drona „a fost atinsă la ora locală 4:05 (miercuri 23:35 GMT), la 25°59'43'' latitudine nordică şi 57°02'25'' longitudine estică, se precizează în postarea şefului diplomaţiei iraniene.
„Am găsit bucăţi ale dronei americane în apele NOASTRE teritoriale, în locul în care a fost doborâtă”, a adăugat Zarif.
Ministrul iranian de externe anunţase anterior că ţara sa intenţionează să prezintă problema „în faţa ONU” pentru a demonstra că „Statele Unite mint” atunci când afirmă că aparatul a fost doborât în timp ce zbura în spaţiul aerian internaţional.
Pe Twitter, Tramp a scris că „Iranul a făcut o mare greşeală!''.
Întrebat ulterior de ziarişti dacă SUA vor recurge la lovituri aeriene împotriva Iranului, drept represalii pentru doborârea dronei, Trump a răspuns: ''Veţi afla în curând!''.
Unitatea de elită a armatei iraniene, Gardienii Revoluţiei, a a afirmat că drona americană de tipul Global Hawk a fost doborâtă de o rachetă deasupra Mării Oman, după ce a încălcat spaţiul aerian al Iranului.