moldova

Bulgaria, centrul traficului internațional de organe. Donatorii primesc "praful de pe tobă", deși își sacrifică sănătatea

Bulgaria, centrul traficului internațional de organe. Donatorii primesc "praful de pe tobă", deși își sacrifică sănătatea

După o investigație extrem de laborioasă, ministrul bulgar al Sănătății, Stoicho Katsarov, a declarat că medicii de la fostul spital de stat efectuau transplanturi de rinichi de la donatori vii....

Campanie electorală în Republica Moldova. Maia Sandu speră că vor fi aleși în Parlament ”oameni cinstiți”

Campanie electorală în Republica Moldova. Maia Sandu speră că vor fi aleși în Parlament ”oameni cinstiți”

  După cum relatează RIA-Novosti, în cadrul forumului on-line "Democrația în acțiune" Sandu a vorbit despre corupția din sistemele judiciar și cel bancar ale țării și a arătat că reformele...

Fostul deputat Cristian Rizea, exclus de pe listele Partidului NOI. Cum a reacționat politicianul la aflarea veştii

Fostul deputat Cristian Rizea, exclus de pe listele Partidului NOI. Cum a reacționat politicianul la aflarea veştii

CEC a înregistrat, vineri, Partidul „NOI”, condus de Vladimir Dachi, un om de afaceri născut în Moldova, dar care a muncit mai mulţi ani în Rusia. Iar pe lista aprobată...

AUR se întărește la Chișinău. A cooptat alte două partide unioniste

AUR se întărește la Chișinău. A cooptat alte două partide unioniste

Partidul Liberal de la Chișinău  a aderat și el la Alianţa pentru Unirea Românilor, iar Claudiu Târziu susține că AUR va ajunge și în Parlamentul Republicii Moldova. Politicienii doresc obținerea...

Aventurile lupului Dany în lumea oamenilor. Animalul, evadat dintr-o grădină zoologică din Moldova. VIDEO

Aventurile lupului Dany în lumea oamenilor. Animalul, evadat dintr-o grădină zoologică din Moldova. VIDEO

Un lup evadat de la o grădină zoologică, dintr-o localitate din Republica Moldova, a petrecut o zi în libertate. Deși face parte dintr-o specie cunoscută pentru ferocitatea sa, lupul evadat...

Veste uriașă pentru România. Vom avea o nouă autostradă. Când încep lucrările

Veste uriașă pentru România. Vom avea o nouă autostradă. Când încep lucrările

La finalul acestei luni va demara licitația pentru selecția constructorului care va executa lucările pe tronsonul Ploiești – Buzău din Autostrada A7. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Cătălin...

Cum va fi vremea pe regiuni, în următoarele două săptămâni. Ultima prognoză de la ANM

Cum va fi vremea pe regiuni, în următoarele două săptămâni. Ultima prognoză de la ANM

Spre finalul intervalului, temperaturile vor ajunge la valorile normale pentru această perioadă. Vremea în Banat În prima săptămână a intervalului de prognoză, valorile diurne de temperatură vor alterna de la...

Maia Sandu supărată pe faptul că interconectarea energetica a Moldovei cu România nici nu a început

Maia Sandu supărată pe faptul că interconectarea energetica a Moldovei cu România nici nu a început

Maia Sandu nu mai vrea ca Moldova să fie dependentă energetic de Rusia În acest sens, Maia Sandu a convocat o ședință de lucru cu autoritățile responsabile de realizarea proiectului...

Tentativa de lovitură de stat a lui Igor Dodon

Tentativa de lovitură de stat a lui Igor Dodon

Crimele financiare Bahamas, Kuliok, caracatița cu diverse scheme frauduloase, crimele de înaltă trădare prin stimularea separatismului transnistrean și cel găgăuz, prin supunerea totală a Republicii Moldova intereselor Federației Ruse, au...

Curtea Constituțională a Republicii Moldova consideră justificată dizolvarea parlamentului. Maia Sandu poate semna decretul

Curtea Constituțională a Republicii Moldova consideră justificată dizolvarea parlamentului. Maia Sandu poate semna decretul

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a constatat, joi, că imposibilitatea formării guvernului este o circumstanţă care justifică dizolvarea parlamentului, informează Agerpres, citând presa moldovenească. Dizolvarea legislativului din Republica Moldova devine...

Republica Moldova merge pe mâna unui vaccin produs de China, pentru a continua campania de vaccinare

Republica Moldova merge pe mâna unui vaccin produs de China, pentru a continua campania de vaccinare

Republica Moldova va cumpăra 400.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de compania chineză Sinovac. După cum au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății de la Chișinău. Campania de vaccinare ant în...

Protestul fermierilor în Moldova. Tractoarele au parcat în fața prefecturilor

Protestul fermierilor în Moldova. Tractoarele au parcat în fața prefecturilor

Guvernul condus de Florin Cîțu se confruntă cu un nou val de proteste. După diversele sindicate care au organizat mitinguri în fața ministerelor, a venit și rândul fermierilor. Agricultorii din mai...

S-a actualizat lista țărilor de risc epidemiologic. Ce trebuie să știi

S-a actualizat lista țărilor de risc epidemiologic. Ce trebuie să știi

Pe listă se regăsesc ţări ca Bulgaria, Italia, Franţa, Ungaria, Cehia, Belgia, Republica Moldova sau Polonia. Astfel, potrivit anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 21 a CNSU, din zona galbenă,...

Igor Dodon negociază cu Moscova în numele Republicii Moldova. Fără a deține o funcție publică

Igor Dodon negociază cu Moscova în numele Republicii Moldova. Fără a deține o funcție publică

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE) s-a sesizat vineri după ce liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), Igor Dodon, a realizat un material video la sediul ambasadei moldovene...

Un englez, despre țiganii din România la 1820: Fură doar lucruri neînsemnate

Un englez, despre țiganii din România la 1820: Fură doar lucruri neînsemnate

William Wilkinson publica, la Londra în 1820, lucrarea „ Relațiile despre principatele Țării Românești și Moldovei” (An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia with various political observations relating...

Ajutor din partea României. Încă o tranșă de AstraZeneca pentru Republica Moldova

Ajutor din partea României. Încă o tranșă de AstraZeneca pentru Republica Moldova

"Al doilea transport de vaccinuri împotriva COVID-19 se află în drum spre Republica Moldova. Este vorba de o tranşă de 50.400 de doze de vaccin AstraZeneca, care se adaugă celor...

Crimă odioasă în Moldova. O tânără de 24 de ani fost împușcată de un bătrân de 86 de ani pentru 200 de lei

Crimă odioasă în Moldova. O tânără de 24 de ani fost împușcată de un bătrân de 86 de ani pentru 200 de lei

O tânără de doar 24 de ani a fost împușcată mortal de unchiul soțului său, un bărbat în vârstă de 86 de ani. Motivul acestui tragic omor ar fi fost...

Avertizare meteo de vreme deosebit de rece, până vineri: Va ninge iar

Avertizare meteo de vreme deosebit de rece, până vineri: Va ninge iar

Meteorologii anunţă precipitaţii moderate cantitativ, local intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece începând de duminică seară, de la ora 23:00, şi până marţi dimineaţă la ora 10:00. De...

Un șofer și-a distrus mașina într-un accident pe care l-a provocat după o depășire neinspirată. VIDEO

Un șofer și-a distrus mașina într-un accident pe care l-a provocat după o depășire neinspirată. VIDEO

Un șofer neatent a fost protagonistul unui accident petrecut, sâmbătă, la Chișinău. Evenimentul rutier a avut loc pe strada București din capitala Republicii Moldova. Autorul accidentului se afla la volanului...

Începutul Ţării Moldovei: Au pornit din cetatea Veneției doi fraţi, Roman şi Vlahata, și-au întemeiat Cetatea Roman

Începutul Ţării Moldovei: Au pornit din cetatea Veneției doi fraţi, Roman şi Vlahata, și-au întemeiat Cetatea Roman

„Cronica rusă din lista mănăstirii Voskresenski dăruită de către patriarhul Nikon, în anul 1658, acestei mănăstiri cu hramul Învierii Domnului”: Povestire pe scurt despre domnii Moldovei, de când s-a început...