marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

Se știe finala prezidențială: Ciolacu și Ciucă. Geoană, Lasconi și Simion, pe la 13-14%

Se știe finala prezidențială: Ciolacu și Ciucă. Geoană, Lasconi și Simion, pe la 13-14%

Nicolae Ciucă intră, cu siguranță, în al doilea tur la prezidențiale, în timp ce la parlamentare, PSD conduce în fața PNL, potrivit unui sondaj realizat de CIRA (The Center for...

Afacerea Ciolacu-Bacalaureat, la final. Ce a comunicat liceul din Buzău

Afacerea Ciolacu-Bacalaureat, la final. Ce a comunicat liceul din Buzău

București. Întrebat recent despre nota pe care a obținut-o la examenul de Bacalaureat, Marcel Ciolacu a menționat că nu își mai amintește detaliile, dar a promis că o va dezvălui...

Patriarhul Daniel, apel la aleșii României, după decizia lui Zelenski: Nu putem rămâne nepăsători

Patriarhul Daniel, apel la aleșii României, după decizia lui Zelenski: Nu putem rămâne nepăsători

Patriarhul Daniel a fost impresionat de situația credincioșilor ortodocși din Cernăuți. Reprezentantul BOR a lansat un apel către cei aflați în fruntea țării, solicitându-le să intervină în scandalul provocat de...

Exclusiv. Cum se folosește ura în an electoral. Mirel Palada vorbește despre strategia taberei anti-PSD

Exclusiv. Cum se folosește ura în an electoral. Mirel Palada vorbește despre strategia taberei anti-PSD

Alegerile prezidențiale din România se apropie cu pași repezi. Ne aflăm în plină campanie electorală. Iar Mirel Palada, sociolog, spune că observă cum istoria se repetă. Acesta vorbește despre un...

Exclusiv. Notele lui Ciolacu, o problemă de interes național. Dan Andronic: Sunt lucruri care nu definesc un om.  Video

Exclusiv. Notele lui Ciolacu, o problemă de interes național. Dan Andronic: Sunt lucruri care nu definesc un om. Video

De la anunțarea candidaturii la alegerile prezidențiale, toți ochii sunt ațintiți asupra lui Marcel Ciolacu. Cel mai recent subiect despre premierul României la momentul actual face referire la nota sa...

Alegeri prezidențiale. Ce politicieni sunt preferați de internauți

Alegeri prezidențiale. Ce politicieni sunt preferați de internauți

La finalul acestui an toți românii au de luat o decizie importantă. Cine va fi viitorul președinte al țării? În timp ce sondajele ne arată o parte din preferințele românilor...

Guvernul aprobă noi măsuri în Sănătate. Ajutor de stat pentru achiziția medicamentelor inovatoare

Guvernul aprobă noi măsuri în Sănătate. Ajutor de stat pentru achiziția medicamentelor inovatoare

București. Guvernul aprobă o serie de măsuri destinate pacienților bolnavi de cancer. Aceștia vor avea acces mai ușor la serivicii de radioterapie decontate de stat. Premierul Marcel Ciolacu a convocat...

Ciolacu: Nu e obligatoriu ca PSD să aibă funcția de premier

Ciolacu: Nu e obligatoriu ca PSD să aibă funcția de premier

București. Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține că partidul său se va clasa pe primul loc la alegerile parlamentare. Cu toate acestea, spune, nu este obligatoriu ca social-democrații său dea și...

Marcel Ciolacu, despre corigență, sarmale și covrigi. Cum se împacă cu tehnologia

Marcel Ciolacu, despre corigență, sarmale și covrigi. Cum se împacă cu tehnologia

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre lucruri mai puțin cunoscute din viața sa. Cât de obișnuit este cu tehnologia, ce pantofi poartă și despre afacerea cu covrigi. Premierul a...

Marcel Ciolacu îl face mincinos pe Mircea Geoană: Cum ești independent?! Ți-ai făcut partid

Marcel Ciolacu îl face mincinos pe Mircea Geoană: Cum ești independent?! Ți-ai făcut partid

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat după ce Mircea Geoană a demisionat de la NATO. Președintele PSD a spus că este evident că Geoană va candida la alegerile prezidențiale, dar că...

Marcel Ciolacu a cedat:  A arătat ce note a luat la Bacalaureat şi la licenţă

Marcel Ciolacu a cedat: A arătat ce note a luat la Bacalaureat şi la licenţă

După numeroase întrebări, premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit media de la Bacalaureat şi cea de la examenul de licenţă. Liderul PSD a transmis într-un mesaj video pe Tik Tok că...

Marcel Ciolacu, horoscop complet. Ce îi caracterizează personalitatea

Marcel Ciolacu, horoscop complet. Ce îi caracterizează personalitatea

București. Marcel Ciolacu s-a născut sub semnul Săgetătorului, ceea ce îi conferă un caracter destul de curajos. Astrologii susțin că este o persoană gata să depună muncă și să facă...

Tren de mare viteză București - Budapesta. Când ar putea fi gata noua linie de cale ferată

Tren de mare viteză București - Budapesta. Când ar putea fi gata noua linie de cale ferată

Tren de mare viteză București – Budapesta. Planificarea unei linii de cale ferată de mare viteză între București și Budapesta, convenită recent de liderii Marcel Ciolacu și Viktor Orban, necesită...

Ciolacu se răzgândește. Cine e Roxana Mînzatu, noua variantă pentru CE

Ciolacu se răzgândește. Cine e Roxana Mînzatu, noua variantă pentru CE

București. Marcel Ciolacu ar putea s-o propună pe Roxana Mînzatu pentru funcția de comisar european, conform unor surse politice citate de News.ro. Premierul nu a dezvăluit numele viitorului comisar, dar...

S-au redus șansele României în Europa?

S-au redus șansele României în Europa?

Decizia premierului Marcel Ciolacu de a se certa cu Partidul Național Liberal și liderul său, Nicolae Ciucă, excluderea lor din procesul de desemnare a comisarului european poate fi catalogată drept...

Victor Negrescu, despre viitorul incert în Comisia Europeană: Sunt încrezător

Victor Negrescu, despre viitorul incert în Comisia Europeană: Sunt încrezător

Nominalizarea lui Victor Negrescu pentru funcția de comisar european, propusă de premierul Ciolacu, este incertă, deoarece Ursula von der Leyen a subliniat necesitatea promovării candidatelor femei în această poziție. După...

Comisarii europeni, o problemă pentru Ursula von der Leyen. Statele membre nu respectă regula

Comisarii europeni, o problemă pentru Ursula von der Leyen. Statele membre nu respectă regula

Ursula von der Leyen se confruntă cu probleme în formarea viitorului Colegiu al celor 27 de comisari europeni. Totul pentru că statele membre nu respectă o regulă importantă impusă de...

Topul liderilor PSD şi PNL, după rezultatele de la legerile locale

Topul liderilor PSD şi PNL, după rezultatele de la legerile locale

București. Marcel Ciolacu și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de la finalul anului. El a fost validat la congresul PSD de săptămâna trecută. Social-democrații se bazează pe forța organizațiilor locale...

Marcel Ciolacu: Nicio pensie nu va scădea. Anunț pentru nevăzători

Marcel Ciolacu: Nicio pensie nu va scădea. Anunț pentru nevăzători

Premierul Marcel Ciolacu a spus că a discutat cu reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România și ai Consiliului Național al Dizabilității din România și că au decis să lucreze împreună la...

Sondaj EVZ. În ce politician au românii cea mai mare încredere

Sondaj EVZ. În ce politician au românii cea mai mare încredere

Acest an este crucial pentru viitorul României. Vor avea loc alegerile prezidențiale.  Candidații la șefia țării se întrec în promisiuni și declarații. Anul acesta,  principalii candidați la prezidențiale sunt Marcel...