înalta curte de casatie si justitie

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este cea mai înaltă instanță judecătorească din România, având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării.

Instituția își are originea în Curtea de Casație înființată în 1861, iar denumirea actuală a fost reintrodusă după 2003, odată cu adoptarea noii Constituții.

Atribuții principale:

Judecă recursurile în casație și alte căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor inferioare;

Soluționează litigiile privind demnitari de rang înalt, precum miniștri sau parlamentari, în cauze penale;

Pronunță decizii de principiu (recursuri în interesul legii) pentru a asigura unitatea jurisprudenței;

Confirmă și veghează la respectarea independenței justiției.

ÎCCJ este condusă de un președinte, asistat de vicepreședinți și secții specializate: penală, civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție este garantul suprem al legalității și uniformității deciziilor judiciare din România.

Protest la ÎCCJ. Este ziua în care Dragnea trebuia audiat

Protest la ÎCCJ. Este ziua în care Dragnea trebuia audiat

Se anunță mare protest la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde, astăzi, liderul PSD Liviu Dragnea, ar fi trebuit să se prezinte la audieri. Este protest la ÎCCJ...

Zi de la foc la ÎCCJ. Un fost baron PSD ar putea primi o condamnare definitivă. News alert

Zi de la foc la ÎCCJ. Un fost baron PSD ar putea primi o condamnare definitivă. News alert

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, luni, o decizia definitivă în dosarul în care fostul deputat Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă, spălare de...

Se surpă șandramaua lui Kovesi. Un celebru avocat, distrus de DNA. Cine este procurorul-torționar

Se surpă șandramaua lui Kovesi. Un celebru avocat, distrus de DNA. Cine este procurorul-torționar

Avocatul Gerenyi Istvan Peter, avocat în cadrul baroului Satu Mare, a intrat telefonic în emisiunea „Ediția Specială” de la Antena3. Acesta a fost cercetat de procurorii DNA Oradea, a fost...

Liviu Dragnea, internat în spital. Liderul PSD va lipsi luni de la proces. Ce martori au fost citați la Înalta Curte

Liviu Dragnea, internat în spital. Liderul PSD va lipsi luni de la proces. Ce martori au fost citați la Înalta Curte

Liviu Dragnea va lipsi, luni, de la procesul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman – unde urma a fi audiat ca inculpat, la Înalta Curte, în faza de apel...

Fosta judecătoare mituită de frații Becali a pierdut ultima cale de atac împotriva deciziei definitive. Geanina Terceanu rămâne cu pedeapsa de 7 ani de închisoare

Fosta judecătoare mituită de frații Becali a pierdut ultima cale de atac împotriva deciziei definitive. Geanina Terceanu rămâne cu pedeapsa de 7 ani de închisoare

Fosta judecătoare Geanina Terceanu (n.r. – actuală Ploeșteanu) rămâne cu pedeapsa de 7 ani de închisoare cu executare, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție i-au respins calea...

Panică în UDMR. Un fost senator condamnat în România a fost prins în Ungaria

Panică în UDMR. Un fost senator condamnat în România a fost prins în Ungaria

Fostul senator UDMR şi fost preşedinte ANRE, Oloz Gergely a fost prins pe data de 13.03 2019, de către autorităţile din Ungaria unde încerca să se refugieze. Inalta curte de...

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat. Mulţi judecători vor fi eliberaţi din funcţie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat. Mulţi judecători vor fi eliberaţi din funcţie

Joi, 14 marite, preşedintele României, Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie a mai multor judecători.   Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008...

Fosta judecătoare Geanina Terceanu își joacă astăzi ultima „carte” în instanță

Fosta judecătoare Geanina Terceanu își joacă astăzi ultima „carte” în instanță

Fosta judecătoare Geanina Terceanu (n.r. – actuală Ploeșteanu) – condamnată la 7 ani cu executare pentru luare de mită în Dosarul Transferurilor – va fi adusă, astăzi, la Înalta Curte...

Emoții pentru Dragnea. Judecătoarea Merea rămâne să-l judece

Emoții pentru Dragnea. Judecătoarea Merea rămâne să-l judece

Judecătoarea Luciana Mera nu a fost înlocuită din compunerea completului de 5 judecători – penal 2 – 2018, care soluționează dosarul angajărilor fictive din Teleorman, în care șeful PSD, Liviu...

Proletariatul digital – electoratul țintă al Alianței PLUS-USR. România lui Cristoiu

Proletariatul digital – electoratul țintă al Alianței PLUS-USR. România lui Cristoiu

Emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, difuzată de Mediafax și Gîndul. Info duminică, 10 martie 2019, la ora 17, a fost înregistrată vineri, 8 martie 2019, după-amiaza. Realizatoarea emisiunii, Monica Mihai, a...

Radu Mazăre aruncă nucleara. Calea extraordinară de atac împotriva sentinței definitive.Alertă din Madagascar

Radu Mazăre aruncă nucleara. Calea extraordinară de atac împotriva sentinței definitive.Alertă din Madagascar

Luni dimineață, cinci persoane condamnate în dosarul Retrocedărilor de pe litoral au depus o contestație în anulare, cale extraordinară de atac împotriva sentinței definitive. Printre aceștia este și fostul edil...

De la agonie la extaz. Chiar dacă a câștigat, Dan Barna continuă să atace BEC

De la agonie la extaz. Chiar dacă a câștigat, Dan Barna continuă să atace BEC

Cu toate că Alianța 2020 a avut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție, președintele USR Dan Barna a continuat atacurile la adresa Biroului Electoral Central. El...

Nicușor Dan acuză BEC de „stângăcii procedurale”. Prima reacție a lderului USR după decizia Înaltei Curți

Nicușor Dan acuză BEC de „stângăcii procedurale”. Prima reacție a lderului USR după decizia Înaltei Curți

Nicușor Dan a reacționat după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat decizia BEC care interzicea participarea Alianței USR+PLUS la alegerile europarlamentare. Liderul USR a transmis că...

Este oficial! Dacian Cioloș a făcut anunțul cel mare! Vești uriașe pentru alianța USR-PLUS

Este oficial! Dacian Cioloș a făcut anunțul cel mare! Vești uriașe pentru alianța USR-PLUS

Alianța USR-PLUS poate candida la alegerile europarlamentare, a decis, vineri, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis contestația formulată cele două partide împotriva deciziei BEC, prin care a...

Lovitură fatală pentru Kovesi. Secția Specială a făcut anunțul care ar putea încheia cariera fostei șefe a DNA

Lovitură fatală pentru Kovesi. Secția Specială a făcut anunțul care ar putea încheia cariera fostei șefe a DNA

Fosta șefă a DNA și actual candidat pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a primit calitatea de suspect într-un al doilea dosar. Kovesi a fost pusă...

Vestea pe care Dragnea nu voia să o primească niciodată. Motivarea CCR i-a dat peste cap planurile cu protocoalele secrete

Vestea pe care Dragnea nu voia să o primească niciodată. Motivarea CCR i-a dat peste cap planurile cu protocoalele secrete

Motivarea Curții Constituționale a României (CCR)pe marginea sesizărilor PNL, USR, ÎCCJ, dar și pe cea a președintelui Klaus Iohannis, prevede că declasificarea informaţiilor secrete de stat se poate realiza doar...

Fostele judecătoare condamnate pentru anularea sentinței lui DINEL STAICU își caută dreptatea la Instanța supremă

Fostele judecătoare condamnate pentru anularea sentinței lui DINEL STAICU își caută dreptatea la Instanța supremă

Fostele judecătoare judecătoare Liliana Bădescu și Dumitrița Piciarcă – care alături de colega lor, Veronica Cîrstoiu (foto) au anulat decizia de condamnare a lui Dinel Staicu în dosarul Băncii Internaționale...

Zi de foc în justiție. CSM tranșează modificarea OUG 7. News alert

Zi de foc în justiție. CSM tranșează modificarea OUG 7. News alert

Marți, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică unele prevederi ale OUG 7/2019. Potrivit ordinii de zi publicată pe pagina de...

Situație halucinantă în justiție. Efectul OUG 7 în dosarul lui Hrebenciuc. Parchetul General este în derivă

Situație halucinantă în justiție. Efectul OUG 7 în dosarul lui Hrebenciuc. Parchetul General este în derivă

Luni, un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea unei adrese către Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru a...

Lovitură devastatoare pentru DNA. Doi judecători au dat cărțile pe față. Detalii cutremurătoare. News alert

Lovitură devastatoare pentru DNA. Doi judecători au dat cărțile pe față. Detalii cutremurătoare. News alert

Luni seară la emisiunea Sinteza Zilei, judecătorii Gabriela și Corneliu Bârsan au rupt tăcerea într-un interviu incendiar acordat în exclusivitate lui Mihai Gâdea. În urmă cu 8 ani, procurorii DNA...