înalta curte de casatie si justitie

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este cea mai înaltă instanță judecătorească din România, având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării.

Instituția își are originea în Curtea de Casație înființată în 1861, iar denumirea actuală a fost reintrodusă după 2003, odată cu adoptarea noii Constituții.

Atribuții principale:

Judecă recursurile în casație și alte căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor inferioare;

Soluționează litigiile privind demnitari de rang înalt, precum miniștri sau parlamentari, în cauze penale;

Pronunță decizii de principiu (recursuri în interesul legii) pentru a asigura unitatea jurisprudenței;

Confirmă și veghează la respectarea independenței justiției.

ÎCCJ este condusă de un președinte, asistat de vicepreședinți și secții specializate: penală, civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție este garantul suprem al legalității și uniformității deciziilor judiciare din România.

Dezvăluiri ȘOCANTE din Justiție. Procurorul lui IOHANNIS va primi o funcție MARE?

Dezvăluiri ȘOCANTE din Justiție. Procurorul lui IOHANNIS va primi o funcție MARE?

Șandru Ioan, procurorul care a primit în mod aleatoriu dosarul soților Iohannis, a fost propus pentru o înaltă funcție în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.. Procurorul care se ocupă...

ÎCCJ. Judecătorii din COPLETURILE de 5 sunt traşi la sorţi ASTĂZI

ÎCCJ. Judecătorii din COPLETURILE de 5 sunt traşi la sorţi ASTĂZI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să tragă la sorţi, joi, începând cu ora 10,00, membrii completurilor de 5 judecători pentru anul 2019. Secţia pentru judecători a CSM a...

Anunţ de ultimă oră de la ÎCCJ. Când va avea loc TRAGEREA la sorți pentru desemnarea membrilor COMPLETURILOR de 5 judecători

Anunţ de ultimă oră de la ÎCCJ. Când va avea loc TRAGEREA la sorți pentru desemnarea membrilor COMPLETURILOR de 5 judecători

ÎCCJ a anunţat că tragerea la sorţi pentru desemnarea membrilor Completurilor de 5 judecători pentru anul viitor va avea loc pe 3 ianuarie 2019. "La data de 3 ianuarie 2019,...

Toader, o atacă pe Cristina Tarcea. Ministrul Justiției cere VERIFICĂRI DE URGENȚĂ

Toader, o atacă pe Cristina Tarcea. Ministrul Justiției cere VERIFICĂRI DE URGENȚĂ

În lumina ultimelor valuri de eliberări a deținuților din penitenciare, Tudorel Toader, ministrul Justiției, o somează pe șefa ÎCCJ, Cristina Tarcea. Ministrul Justiției, cerere de ultimă oră după eliberările pe...

Reacţie DURĂ a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, după eliberarea din închisoare a Elenei Udrea, Bica şi Şova. DEMISIA DE ONOARE

Reacţie DURĂ a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, după eliberarea din închisoare a Elenei Udrea, Bica şi Şova. DEMISIA DE ONOARE

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat miercuri pe pagina sa de socializare că aşteapă demisia de „onoare” a preşedintei ICCJ, Cristina Tarcea, în legătură cu deciziile de suspendare a executarii...

Reacţia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader faţă de completurile de 5 judecători. „A fost o evidentă sfidare"

Reacţia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader faţă de completurile de 5 judecători. „A fost o evidentă sfidare"

Decizia CSM privind completurile de 5 a nemulţumit mai mulţi judecători de la ÎCCJ. Nemulţumirea vine din faptul că , desi la începutul anului următor vor fi trase la sorţi...

LOVITURĂ de TEATRU în CAZUL Udrea Bica. Breaking news în JUSTIȚIE

LOVITURĂ de TEATRU în CAZUL Udrea Bica. Breaking news în JUSTIȚIE

Conform ultimelor informații, statul român renunță la cererile de extrădare pentru Elena Udrea și Alina Bica, din Costa Rica. Această situație s-a produs în urma deciziei ÎCCJ de a suspenda...

BREAKING NEWS! Încă un OM DE AFACERI ELIBERAT de ICCJ

BREAKING NEWS! Încă un OM DE AFACERI ELIBERAT de ICCJ

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiției au admis, astăzi, cerea de suspendare a executării pedepsei formulată de omul de afaceri Horia Simu. ”3390/1/2018 - I. Admite în...

Gelu VOICAN, cercetat pentru CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII, aruncă mortul în grădina lui IOHANNIS

Gelu VOICAN, cercetat pentru CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII, aruncă mortul în grădina lui IOHANNIS

Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), acuzat de magistrații din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

TOADER, despre ELIBERAREA Elenei Udrea. Ministerul NU a primit NICIUN DOCUMENT în acest SENS

TOADER, despre ELIBERAREA Elenei Udrea. Ministerul NU a primit NICIUN DOCUMENT în acest SENS

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a vorbit despre eliberarea Elenei Udrea din arest. Acesta susține că la Ministerul Justiției nu ar fi ajuns încă niciun document în acest sens. Ministrul Justiției...

Elena Udrea, ÎN CONTINUARE ÎN AREST! Cât va mai rămâne după gratii

Elena Udrea, ÎN CONTINUARE ÎN AREST! Cât va mai rămâne după gratii

Elena Udrea (fost ministru al Transporturilor), dar şi Alina Bica (fost procuror-șef DIICOT) vor mai rămâne o vreme după gratii în Costa Rica, mai exact până când autorităţile din România...

Rudel Obreja a dezvăluit MECANISMUL SECURIST din interioriorul ICCJ

Rudel Obreja a dezvăluit MECANISMUL SECURIST din interioriorul ICCJ

Rudel Obreja, fostul şef al Federaţiei Române de Box, eliberat miercuri din Penitenciarul Jilava după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-au admis contestația de suspendare...

Tudor Breazu, secretarul Elenei Udrea, a ieșit din pușcărie

Tudor Breazu, secretarul Elenei Udrea, a ieșit din pușcărie

Un nou VIP din dosarul „Gala Bute” a părăsit joi seara penitenciarul în baza deciziei CCR conform căreia completurile de cinci de la ICCJ au fost constituite ilegal Este vorba...

Anunț IMPORTANT pentru UDREA. Cât va mai sta ÎNCHISĂ în Costa Rica? Se întoarce în România?

Anunț IMPORTANT pentru UDREA. Cât va mai sta ÎNCHISĂ în Costa Rica? Se întoarce în România?

Vești incredibile pentru Elena Udrea, dar și pentru Alina Bica. Acestea se află la un pas de a fi eliberate după decizia de suspendare a executării pedepselor lor. Elena Udrea...

Haos în Justiţie: se aşteaptă sute de contestații în anulare și de revizuiri. Înalta Curte a „omis” să aplice legea, începând cu 2014

Haos în Justiţie: se aşteaptă sute de contestații în anulare și de revizuiri. Înalta Curte a „omis” să aplice legea, începând cu 2014

Decizia CCR nr. 685/2018 privind obligativitatea tragerii la sorți a Completurilor de 5 judecători este valabilă și pentru domeniul penal, și pentru domeniul civil. Aceasta a stabilit că toate completurile,...

VICTORIE pentru doi oameni de afaceri în instanță! Decizia de ULTIMĂ ORĂ a ÎCCJ

VICTORIE pentru doi oameni de afaceri în instanță! Decizia de ULTIMĂ ORĂ a ÎCCJ

Dinu Pescariu și Claudiu Florică au obținut o victorie la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceștia pot părăsi țara, în urma unei decizii a instanței. ICCJ a decis că...

Dezvăluiri de ULTIMĂ ORĂ. Un cunoscut AVOCAT explică ce se întâmplă cu dosarele de la ÎCCJ

Dezvăluiri de ULTIMĂ ORĂ. Un cunoscut AVOCAT explică ce se întâmplă cu dosarele de la ÎCCJ

După ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis suspendarea executării pedepselor, pe motiv de nerespectare a legii în privința constituirii completelor de cinci judecători, mai multe persoane au...

Zi DECISIVĂ pentru Elena Udrea. Ar putea fi ELIBERATĂ? Decizia judecătorilor se va afla în scurt timp

Zi DECISIVĂ pentru Elena Udrea. Ar putea fi ELIBERATĂ? Decizia judecătorilor se va afla în scurt timp

Contestaţia în anulare formulată de Elena Udrea se judecă astăzi, la ora 15.00 la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a schimbării termenului de judecată. Judecătorii ICCJ ar...

MIȘCARE-BOMBĂ în cazul Elenei Udrea. Avocatul său a făcut MARELE ANUNȚ. Breaking news

MIȘCARE-BOMBĂ în cazul Elenei Udrea. Avocatul său a făcut MARELE ANUNȚ. Breaking news

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a depus o cerere la ÎCCJ prin care solicită preschimbarea termenului la care ar urmă să se judece contestația în anulare, urmând a se dezbate,...

Decizie BOMBĂ a CSM. Schimbare RADICALĂ de situaţie. Este vorba de Laura Codruţa Kovesi

Decizie BOMBĂ a CSM. Schimbare RADICALĂ de situaţie. Este vorba de Laura Codruţa Kovesi

La şedinţa de joi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a luat decizia ca Laura Kodruţa Kovesi delegării pentru încă o perioadă de 6 luni la Direcția Îndrumare și Control...