Ce trebuie să facă instanțele de judecată, după decizia în cazul protocoalelor SRI-Justiție! Anunțul făcut de Curtea Constituțională
- Ionel Gologan
- 16 ianuarie 2019, 18:37
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și celelalte instanțe judecătorești vor stabili în cazul dosarelor în curs de judecată și care s-au făcut pe baza protocoalelor semnate cu SRI, dacă s-au încălcat dispozițiile referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.
„Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești precum și ministerul Public, Parchetul de lângă Înalta Curte și unitățile subordonate vor verifica în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și vor dispune măsurile legale și corespunzătoare”, se arată într-un comunicat al Curții Constituționale
Reamintim că CCR a admis miercuri sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.
Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui Camerei Deputaților și a constatat că există „un conflict juridic de natură constituțională „generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul ICCJ și SRI a Protocolului nr 00750 din 4 februarie 2009 precum și exercitarea în mod necorespunzător a controlului parlamentar asupra activității SRI”.
Cu majoritate de voturi, Curtea a admis sesizarea și a constatat „existența unui conflict juridic de natură constituțională „generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul ICCJ și SRI a Protocolului nr 00750 din 4 februarie 2009 precum și exercitarea în mod necorespunzător a controlului parlamentar asupra activității SRI”.
De asemenea, CCR a admis sesizarea și a constatat „existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul Înaltei Curți și Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte și celelalte instanțe judecătorești generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul ICCJ și SRI a Protocolului 09472 din 8 decembrie 2016 doar cu privire la dispozițiile articolului 6 aliniat 1, art 7 al 1 și art 9 precum și de exercitarea în mod necorespunzător a controlului parlamentar asupra activității SRI”.