Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Editorial de Simona Ionescu
Punând cap la cap date, fapte și declarații mi s-a conturat ideea că suspecta Kovesi nu a ieșit aiurea la Europa FM ca să ne anunțe că doi polițiști i-au...
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este cea mai înaltă instanță judecătorească din România, având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării.
Instituția își are originea în Curtea de Casație înființată în 1861, iar denumirea actuală a fost reintrodusă după 2003, odată cu adoptarea noii Constituții.
Atribuții principale:
Judecă recursurile în casație și alte căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor inferioare;
Soluționează litigiile privind demnitari de rang înalt, precum miniștri sau parlamentari, în cauze penale;
Pronunță decizii de principiu (recursuri în interesul legii) pentru a asigura unitatea jurisprudenței;
Confirmă și veghează la respectarea independenței justiției.
ÎCCJ este condusă de un președinte, asistat de vicepreședinți și secții specializate: penală, civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal.
Înalta Curte de Casație și Justiție este garantul suprem al legalității și uniformității deciziilor judiciare din România.
Punând cap la cap date, fapte și declarații mi s-a conturat ideea că suspecta Kovesi nu a ieșit aiurea la Europa FM ca să ne anunțe că doi polițiști i-au...
Consilierii locali din Constanța au aprobat un proiect de hotărâre privind achiziția serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru punerea în executare a deciziei Inaltei Curți de Casație și...
Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis a fost audiată la Parchetul pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Carmen Iohannis a ajuns la Parchet la începutul acestei săptămâni şi...
Cristina Tarcea are mari probleme de credibilitate după ultimele zile. Un om al sistemului demască intențiile președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție,...
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM discută azi acţiunea exercitată de Inspecţia Judiciară faţă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea. Pe 19 decembrie, Inspecţia...
Miercuri, pe masa secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM se va regăsi și acţiunea exercitată de Inspecţia Judiciară faţă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina...
Loviturile pentru Liviu Dragnea nu se mai opresc. Persoană importantă face afirmații cutremurătoare despre minciunile care l-au ținut la putere pe liderul PSD. Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Octav Bjoza,...
Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat în dosarul privind achiziționarea și administrarea ziarului Evenimentului zilei de către jurnalistul Dan Andronic. Decizia s-a luat în cursul zilei de luni, 11 februarie,...
Polițiștii constănteni au inceput demersurile pentru capturarea fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, după ce ICCJ l-a condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în dosarul Retrocedărilor. Alături de el...
Conform Administrației Prezidențiale, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, mai multe decrete printre care și cel de eliberare din funcție a judecătoarei Eugenia Marin, de la ÎCCJ, după cum...
Decizia finală în Dosarul Retrocedării plajelor – în care sunt implicaţi Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi alţi zeci de funcţionari din Primăria Constanţa – este asteptată, marți, la Instanța supremă,...
Două dosare similare au fost soluţionate diferit la Înalta Curte, unde șefa instanţei, Cristina Tarcea, a pronunţat o decizie care se bate cap în cap cu o hotărâre dată de...
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție Cristina Tarcea nu a colabrat cu Securitatea și nu a fost angajat al Securității, este răspunsul oficial al Consiliul National pentru Studierera Arhivelor...
Decizie de ultim moment în cazul lui Sebastian Ghiță. Conform ultimelor informații, magistrații au decis reluarea apelului făcut de procurori la decizia de achitare a lui Sebastian Ghiță în unul...
Turnură spectaculoasă în dosarul de la DNA al fostului ministru de Interne Cristian David. Roger Nițescu, denunțătorul acestuia, și-a retras denunțul de la ÎCCJ. „Ies la iveala metodele de lucru...
Capii de listă sunt: președinta Inaltei Curți, judecătoarea Cristina Tarcea, vicepreședinții ICCJ, judecătorii Iulian Dragomir și Elena Gabriela Bogasiu și judecătorul Ionuț Matei Zbatere mare la Înalta Curte din cauza...
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât ca dosarul președintelui PSD, Liviu Dragnea, să fie în continuare judecat de completul de judecători din 2018. Instanța Supremă a decis, joi,...
Magistraţii de la Instanţa supremă participă azi la o şedinţă în cadrul Secţiilor Unite, unde vor decide repartizarea dosarelor de la completurile de 5 judecători. Concret, Secţiile Unite trebuie să...
Miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) va dezbate ce instanţă are competenţa de a judeca dosarul în care procurorul general Augustin Lazăr solicită suspendarea procedurii de revocare a...
Judecătoarea Cristina Tarcea, preşedintele Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, a făcut cerere de abţinere în mai multe dosare aflate pe rolul Secţiei contencios-administrativ a Curţii Supreme, pe motiv că...