înalta curte de casatie si justitie

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este cea mai înaltă instanță judecătorească din România, având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării.

Instituția își are originea în Curtea de Casație înființată în 1861, iar denumirea actuală a fost reintrodusă după 2003, odată cu adoptarea noii Constituții.

Atribuții principale:

Judecă recursurile în casație și alte căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor inferioare;

Soluționează litigiile privind demnitari de rang înalt, precum miniștri sau parlamentari, în cauze penale;

Pronunță decizii de principiu (recursuri în interesul legii) pentru a asigura unitatea jurisprudenței;

Confirmă și veghează la respectarea independenței justiției.

ÎCCJ este condusă de un președinte, asistat de vicepreședinți și secții specializate: penală, civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție este garantul suprem al legalității și uniformității deciziilor judiciare din România.

Toni Neacșu, atac furibund la adresa celui care l-a fotografiat pe Dragnea, în boxa acuzațiilor de la ICCJ

Toni Neacșu, atac furibund la adresa celui care l-a fotografiat pe Dragnea, în boxa acuzațiilor de la ICCJ

Avocatul Toni Neacșu a răbufnit într-o postare pe Facebook după ce a văzut fotografia care îl surprinde pe șeful PSD Liviu Dragnea, în boxa acuzațiilor, la Înalta Curte de Casație...

Zi de foc pentru Călin Popescu-Tăriceanu: Curtea Supremă i-ar putea da sentința definitivă

Zi de foc pentru Călin Popescu-Tăriceanu: Curtea Supremă i-ar putea da sentința definitivă

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-ar putea pronunța astăzi în dosarul președintelului Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, care, în primă instanță, a a fost achitat pentru acuzația...

În cazul Dragnea, aparenta trimitere a mingii de la Înalta Curte la CCR este o diversiune ca să nu ştim cine-l ajută

În cazul Dragnea, aparenta trimitere a mingii de la Înalta Curte la CCR este o diversiune ca să nu ştim cine-l ajută

Există un interes ca opinia publică să nu ştie cine îl ajută pe Liviu Dragnea în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman: CCR sau instanţa supremă. Curtea Constituțională este...

Augustin Zegrean privind amânarea deciziei CCR: „Pare a fi un joc de-a şoarecele şi pisica între Curtea Constituţională şi Înalta Curte”

Augustin Zegrean privind amânarea deciziei CCR: „Pare a fi un joc de-a şoarecele şi pisica între Curtea Constituţională şi Înalta Curte”

Fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR) Augustin Zegrean a declarat că între CCR și Înalta Curte de Casație și Justiție pare „a fi un joc de-a șoarecele și...

CCR, a treia amânare privind completurile

CCR, a treia amânare privind completurile

Curtea Constituțională a României a amânat pentru data de 20 de mai 2019 decizia privind sesizarea vicepreședintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache, referitoare la constituirea completurilor specializate în cazurile de corupție...

Conflict juridic între Parlament și ÎCCJ? CCR a intervenit rapid pentru a rezolva problema

Conflict juridic între Parlament și ÎCCJ? CCR a intervenit rapid pentru a rezolva problema

CCR ar putea soluționa vineri sesizarea prin care a fost scos la lumină un posibil conflict de natură juridică între Parlament și ÎCCJ. Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea...

Lovitură dură pentru procurorii DNA! Dragnea poate răsufla ușurat. Ce decizie a luat ÎCCJ

Lovitură dură pentru procurorii DNA! Dragnea poate răsufla ușurat. Ce decizie a luat ÎCCJ

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis că nu se justifică preschimbarea termenului de judecată în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, dosar în care este...

DNA cere instanței să se grăbească în dosarele Dragnea și Vâlcov

DNA cere instanței să se grăbească în dosarele Dragnea și Vâlcov

Procurorii DNA au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie termene mai scurte în dosarele lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov. Astfel, dosarul angajărilor fictive în care este implicat liderul...

DNA ÎI DĂ DECISIVA LUI DRAGNEA! Cerere de ultimă oră în dosarul liderului PSD. Breaking news în Justiţie

DNA ÎI DĂ DECISIVA LUI DRAGNEA! Cerere de ultimă oră în dosarul liderului PSD. Breaking news în Justiţie

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie cer judecarea de urgenţă a dosarelor lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov, conform Antena 3. Practic, procurorii DNA au solicitat devansarea termenelor stabilite recent de judecătorii...

În Cazul Liviu Dragnea, amînarea sentinței convine tuturor. Atît pe plan intern, cît și pe plan extern. România lui Cristoiu

În Cazul Liviu Dragnea, amînarea sentinței convine tuturor. Atît pe plan intern, cît și pe plan extern. România lui Cristoiu

Ca de obicei, duminică, la emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, am răspuns provocării venite din partea moderatoarei Monica Mihai și am propus un Top al săptămînii. Românii, și poate nu doar...

Zegrean: ”Un judecător speriat este mai rău decât un judecător corupt”

Zegrean: ”Un judecător speriat este mai rău decât un judecător corupt”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune că decizia de luni, prin care instanța supremă a amânat procesul lui Liviu Dragnea cu peste o lună, reprezintă un fapt deosebit...

ÎCCJ începe judecarea dosarului lui Vâlcov. Fostul ministru, acuzat de spălare de bani

ÎCCJ începe judecarea dosarului lui Vâlcov. Fostul ministru, acuzat de spălare de bani

ÎCCJ începe marți judecarea apelului din dosarul lui Darius Vâlcov, fostul ministru de Finanțe. Acesta a fost condamnat pentru spălare de bani și trafic de influență/. Un complet de cinci...

Detalii incendiare din procesul lui Dragnea. Cererea care a suspendat ședința

Detalii incendiare din procesul lui Dragnea. Cererea care a suspendat ședința

Luni a avut loc termenul de judecată în cazul președintelui PSD, Liviu Dragnea, în care a fost condamnat în prima instanță la trei ani și șase luni. La începutul ședinței,...

Decizia CCR îi salvează pe Horia Simu și Șerban Pop. Procuror DNA: „Desființați-le condamnările!”

Decizia CCR îi salvează pe Horia Simu și Șerban Pop. Procuror DNA: „Desființați-le condamnările!”

Procurorul DNA a pus concluzii de admitere a contestației în anulare în cazurile fostului șef al Fiscului, Șerban Pop, și al milionarului Horia Simu, cunoscut ca „Regele Cuprului”. Cei doi...

Ce se întâmplă azi cu Liviu Dragnea? O eventuală condamnare îl îngroapă politic. Pariul EvZ: Va supraviețui!

Ce se întâmplă azi cu Liviu Dragnea? O eventuală condamnare îl îngroapă politic. Pariul EvZ: Va supraviețui!

Liviu Dragnea joacă azi o carte mare. Supraviețuirea pe scena politică. Dar și ca lider al PSD. În condițiile în care Ion Iliescu este trimis în judecată, Adrian Năstase a...

Inspecția Judiciară reacționează: „Fake News - Presiuni la Înalta Curte”. Ce spun inspectorii despre un articol publicat pe Ziare.com

Inspecția Judiciară reacționează: „Fake News - Presiuni la Înalta Curte”. Ce spun inspectorii despre un articol publicat pe Ziare.com

Inspecţia Judiciară comunică opiniei publice faptul că informațiile din articolul publicat pe site-ul www.ziare.com sunt false. Jurnaliștii publicației scriu că inspectorii judiciari ar face verificări prealabile în cazul celor două...

Secuii arestaţi pentru terorism în România rămân în închisoare. Decizia ÎCCR a iritat UDMR. Senţinţa este definitivă

Secuii arestaţi pentru terorism în România rămân în închisoare. Decizia ÎCCR a iritat UDMR. Senţinţa este definitivă

Cererea de recurs în casație depusă de condamnaţii István Beke și Zoltán Szőcs a fost respinsă, marţi, de Înalta Curte de Casație și Justiție a României (ICCJR). Sentința de marți...

CCR, decizie asupra conflictului dintre Parlament şi Curtea Supremă

CCR, decizie asupra conflictului dintre Parlament şi Curtea Supremă

CCR se va pronunţa, joi, de la ora 10.00, asupra conflictului juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie....

Zegrean, veste teribilă pentru Dragnea și Iordache: „CCR va respinge sesizarea referitoare la completurile de 3 judecători!”

Zegrean, veste teribilă pentru Dragnea și Iordache: „CCR va respinge sesizarea referitoare la completurile de 3 judecători!”

Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat că dacă ar mai fi parte a CCR, acesta ar respinge sesizarea făcută de Florin Iordache privitoare la...

ÎCCJ a luat o decizie istorică. Zeci de mii de persoane sunt vizate. News alert

ÎCCJ a luat o decizie istorică. Zeci de mii de persoane sunt vizate. News alert

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a luat o decizie care îi vizează pe cei care construiesc fără autorizație. Mai exact, cei care vor face acest lucru, nu mai...