Lovitură dură pentru procurorii DNA! Dragnea poate răsufla ușurat. Ce decizie a luat ÎCCJ

Lovitură dură pentru procurorii DNA! Dragnea poate răsufla ușurat. Ce decizie a luat ÎCCJ

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis că nu se justifică preschimbarea termenului de judecată în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, dosar în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea. Cererea fusese făcută de către procurorii DNA.

Procurorii DNA au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) să devanseze termenul de judecată în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, dosar în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Judecătorii ICCJ au considerat că nu se impune preschimbarea termenului stabilit inițial, 20 mai.

De asemenea, DNA a solicitat preschimbarea termenului și pentru Darius Vâlcov, dar în acest caz judecătorii nu au luat nicio decizie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dosarul angajărilor fictive în care este implicat liderul PSD avea termen 20 mai, iar cel al consilierului premierului – 11 iunie. În acest context, procurorii DNA au cerut judecătorilor să preschimbe aceste termene, astfel încât dosarele să fie judecate mai repede. Pe data de 15 aprilie, judecătorii au amânat dezbaterile finale în dosarul lui Liviu Dragnea, până după pronunțarea deciziei CCR privind sesizarea lui Florin Iordache pe tema completurilor specializate. Curtea Constituțională se va pronunța pe data de 19 aprilie.

Liviu Dragnea a fost condamnat pe fond în acest dosar la 3 ani și 6 luni de închisoare. Pe de altă parte, procesul lui Darius Vâlcov este în faza incipientă a apelului, acesta solicitând un termen pentru a-și angaja un avocat. Pe fond, Darius Vâlcov a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare.