Conflict juridic între Parlament și ÎCCJ? CCR a intervenit rapid pentru a rezolva problema

Conflict juridic între Parlament și ÎCCJ? CCR a intervenit rapid pentru a rezolva problema

CCR ar putea soluționa vineri sesizarea prin care a fost scos la lumină un posibil conflict de natură juridică între Parlament și ÎCCJ.

Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, vineri, decizia asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie, scrie Agerpres.

Pe 10 aprilie, Curtea a luat în dezbatere sesizarea formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, context în care acesta a afirmat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 

În replică, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a arătat că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.