Ce se întâmplă cu dosarul familiei Iohannis, ajuns la Curtea Supremă
Anunțul a fost făcut, miercuri, de judecătorii de la ÎCCJ, iar Klaus și Carmen au motive să considere că au scăpat de o grijă. Magistrații de la Înalta Curte de...
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este cea mai înaltă instanță judecătorească din România, având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării.
Instituția își are originea în Curtea de Casație înființată în 1861, iar denumirea actuală a fost reintrodusă după 2003, odată cu adoptarea noii Constituții.
Atribuții principale:
Judecă recursurile în casație și alte căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor inferioare;
Soluționează litigiile privind demnitari de rang înalt, precum miniștri sau parlamentari, în cauze penale;
Pronunță decizii de principiu (recursuri în interesul legii) pentru a asigura unitatea jurisprudenței;
Confirmă și veghează la respectarea independenței justiției.
ÎCCJ este condusă de un președinte, asistat de vicepreședinți și secții specializate: penală, civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal.
Înalta Curte de Casație și Justiție este garantul suprem al legalității și uniformității deciziilor judiciare din România.
Anunțul a fost făcut, miercuri, de judecătorii de la ÎCCJ, iar Klaus și Carmen au motive să considere că au scăpat de o grijă. Magistrații de la Înalta Curte de...
Dosarul Mineriadei din 1990 a fost restituit Parchetului Militar pentru refacerea cercetărilor, după ce toate probele propuse de procurori au fost anulate de judecători. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie...
Carmen Adamescu a pierdut procesul pe care îl deschisese în instanță din cauza unui articol pe care îl considera a fi calomnios. Carmen Adamescu, fosta soție a omului de afaceri...
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de judecătoarea Corina Corbu, a emis, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii octombrie, 748 de mandate de interceptare și supraveghere...
Procurorii de la DNA suportă o nouă umilință din partea completului de cinci judecători de la ÎCCJ condus de Iulian Dragomir. Luni, 9 noiembrie 2020, Completul de cinci judecători de...
Membrii Curții Constituționale a României vor lua marea decizie la data de 8 decembrie, conform hotărârii de astăzi. Curtea Constituţională a României a decis, astăzi, să amâne până la data...
Alexander Adamescu, fiul fostului om de afaceri Dan Adamescu, a pierdut definitiv procesul de extrădare din Marea Britanie. În cursul apelului de la Curtea Supremă din Regatul Unit avocații lui...
Vineri 16 octombrie 2020 reprezintă cu siguranţă o zi despre care Gigi Becali nu-şi va aminti cu plăcere în anii ce urmează. Patronul echipei FCSB a primit astăzi o decizie...
Finanțatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali s-a întors joi la Înalta Curte de Casație și Justiție, la 7 ani după decizia care l-a trimis în spatele gratiilor. De acestă...
Medicul stomatolog Andrei Aron, din Câmpulung Muscel, a ajuns în fața judecătorilor după ce a fost operat la un spital din Cluj-Napoca, din cauza unei accidentări. Andrei Aron are o...
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Guvernului în legătură cu legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene. „A admis...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au luat o decizie definitivă care îl privește pe unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști din România Decizie cu greutate pentru...
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins recursul în casație depus de plutonierul adj. Nica Ionel Daniel împotriva deciziei penale nr. 3/23 ianuarie 2020 pronunţată de...
Completul de 5 judecatori ICCJ l-a achitat pe Radu Dimitriu pentru parasirea locului accidentului pe motiv ca fapta nu exista. La fond, procurorul primise 2 ani si 4 luni inchisoare...
Plângerea formulată de Grupul de Investigații Politice, asociația condusă de Mugur Ciuvică (foto), împotriva unei ordonanțe de clasare a DNA, a fost respinsă, marți, 22 septembrie, de Înalta Curte de...
Două decizii importante au fost luate la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Două personaje „cu greutate” au făcut primul pas spre a scăpa de pușcărie Mai exact, Înalta...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație au luat o decizie care poate fi crucială pentru fosta șefă a DIICOT, Alina Bica Mai exact, magistrații de la Înalta Curte de...
Dosarul de corupție în care este judecat europarlamentarul liberal Vasile Blaga va ajunge pe masa judecătorilor instanței supreme. Decizia aparține Tribunalului București care a ținut cont de faptul că acesta...
Cea mai înaltă instanță de judecată din România este singura care poate emite mandate pe siguranță națională, cu ajutorul cărora pot fi ascultate telefoane celor urmăriți, filați sau chiar interceptată...
Procurorii DNA au fost deconspirați de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce au folosit practica martorului acuzării, dublat de martorul cu identitate protejată, care în...