Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis restituirea dosarului Mineriadei către procurori, pentru a reface întreaga urmărire penală. În acest caz au fost trimiși în judecată fostul președinte Ion Iliescu, Petre Roman (premier în 1990) şi fostul director SRI Virgil Măgureanu.

După aproape un an și jumătate, magistrații au respins contestaţiile depuse la dosar de Parchetul General şi de părţile vătămate și au menținut decizia judecătorului de cameră preliminară prin care s-a constatat nelegalitatea rechizitoriului şi s-a dispus excluderea probelor administrate.

„Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 47/P/2014 din 12 iunie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, sub următoarele aspecte: sub aspectul nelegalităţii constând în lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru faptele pretins comise de inculpaţii Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil şi Florescu Mugurel Cristian în perioada 11-12 iunie 1990;

Sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii în varianta normativă a uciderii unor persoane (art. 439 alin. (1) lit. a); în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor, indicarea şi analiza mijloacelor de probă”, se arăta în decizia inițială care a fost menţinută ÎCCJ.

Judecătorii au mai a constatat nulitatea mai multor rezoluţii ale Parchetului Militar, printre care şi cea din 9 iunie 2005, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu.

„Dispune excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale. Restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare”, se menţionează în decizia judecătorului.

În aceste condiții, procurorii vor trebui să refacă întreaga anchetă și să retrimită dosarul în judecată.

Inculpații trimiși în judecată

Pe 13 iunie 2017, în dosarul Mineriadei, au fost trimiși în judecată Ion Iliescu, preşedinte al României, la data comiterii faptelor, Petre Roman, fost prim-ministru, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al SRI, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

În afară de aceștia au mai fost chemați în fața justiției amiralul (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu, membru al CPUN, Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN, Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului, Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, colonelul (rez.) Petre Peter, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne și Alexandru Ghinescu, director al IMGB.

Dosarul Mineriadei

Procurorii militari au arătat că în 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au declanșat un atac asupra manifestanților din Piaţa Universităţii, în care au fost implicat forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi câteva mii de mineri şi muncitori.

În urma acestui atac, au fost împușcate patru persoane și au suferit diferite răni în jur de 1.300 de persoane. Alte 1250 de persoane au fost închise ilegal, din motive de ordin politic, după cum au arătat procutorii.

Ion Iliescu era acuzat că a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii și a chemat muncitorii de la mai multe întreprinderi din București.