Dosarul subofițerului care a omorât două persoane a fost finalizat. Care este sențința magistraților

Dosarul subofițerului care a omorât două persoane a fost finalizat. Care este sențința magistraților

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins recursul în casație depus de plutonierul adj. Nica Ionel Daniel împotriva deciziei penale nr. 3/23 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.

După trei ani de procese, dosarul în care plutonierul adj. Nica Ionel Daniel a omorât două persoane într-un accident rutier a fost finalizat.

Inițial, cazul a fost judecat de către Parchetul Militar.

Care sunt capetele de acuzare ale procurorilor

În luna ianuarie 2020, plutonierul adj. Nica Ionel Daniel a fost condamnat de judecătorii militari la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1,2 și 3 din Codul penal, precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor  prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere,  pe o durată de 4 ani.

Atunci, subofițerul a fost găsit vinovat de producerea unui grav accident rutier în data de 25 ianuarie 2017 între localitatea Ștefan cel Mare din județul Constanța și municipiul Constanța.

Cum s-a produs accidentul

Potrivit anchetatorilor, accidentul, soldat cu decesul a două persoane, a avut loc din culpa exclusivă a șoferului, plutonierul adj. Nica Ionel Daniel

Printre cei răniţi s-a  aflat şi comandantul Bazei Aeriene 86 Feteşti „Gheorghe Mociorniţă“, generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, care, după ce a primit primele îngrijiri la faţa locului de la echipaje ale SMURD, a fost transferat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate.

În acelaşi accident a fost rănit şi plutonierul major Dan Nica, şoferul autoturismului militar. Şi acesta a fost internat în stare gravă la Spitalul Judeţean Constanţa.

La cinci zile de la accident, conducerea SCJU Constanţa anunţa că plutonierul major Dan Nica a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central. De asemenea, în acelaşi comunicat se spunea că starea de sănătate a generalului de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, cel de-al doilea pacient rănit în accident, evolua favorabil. Acesta fusese transferat de la Secţia de Terapie Intensivă la Secţia Ortopedie - Traumatologie şi urma să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale.

Reamintim că militarii, care se deplasau de la Feteşti spre baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, au fost implicaţi într-un grav accident pe DN 22C. Autoturismul acestora a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de o maşină în care se aflau doi tineri, Emilian Ovezea şi Alexandra Zamfir, care au murit pe loc, potrivit justnews.ro