gaza

Fâșia Gaza (arabă قطاع غزة) este o mică regiune din Orientul Mijlociu, parte a Palestinei în sudul coastei de est a Mării Mediterane care, conform Acordurilor de la Oslo, este de jure una din cele două componente teritoriale ale Autorității Palestiniene și, de facto, după 2007, o bază autonomă administrată de gruparea teroristă palestiniană Hamas.

Numele provine de la Gaza, orașul principal. Cuprinde localități urbane și tabere locuite în mare parte de urmașii refugiaților palestinieni din 1948 și 1967. Este unul dintre teritoriile cu cea mai mare densitate de populație din lume (peste 5.900 loc./km²) pe o suprafață de 360 km² (41 km lungime, 6-12 km lățime), comparabilă cu densități urbane precum centrul orașului Paris, dar extinsă la un întreg teritoriu.

Război în Israel. Hamas își menține poziția fermă. „Nicio negociere” cât se continuă ostilitățile

Război în Israel. Hamas își menține poziția fermă. „Nicio negociere” cât se continuă ostilitățile

În acest moment, nu se poate purta nicio negociere cu Israelul atâta timp cât ostilitățile continuă, a declarat luni un oficial al mișcării palestiniene Hamas. Hossam Badran, membru al biroului...

Războiul din Israel, pregătit cu doi ani înainte. Teroriștii Hamas s-au antrenat în Gaza

Războiul din Israel, pregătit cu doi ani înainte. Teroriștii Hamas s-au antrenat în Gaza

Israelul se află sub teroare de sâmbătă, când un atac devastator a avut loc. Operațiunile luptătorilor Hamas au fost pregătite cu mult timp înainte. Aceștia au vrut să le arate...

Geopolitica, punct și de la capăt. Israel și atacul forțelor Hamas

Geopolitica, punct și de la capăt. Israel și atacul forțelor Hamas

Stimați ascultători, o să încep de astăzi o rubrică căreia îi vom spune Geopolitica-punct și de la capăt! Astăzi vom vorbi despre Israel. Îmi propun ca acesta pastilă să evalueze...

Israelul a ordonat un „asediu complet” asupra Fâșiei Gaza

Israelul a ordonat un „asediu complet” asupra Fâșiei Gaza

Israelul ordonat luni un "asediul complet" asupra Fâșiei Gaza. A fost oprită aprovizionarea cu alimente, a fost întreruptă alimentarea cu electricitate și se pregătește pentru o ofensivă terestră masivă "în...

Un israelian şi-a recunoscut soţia şi fiicele într-un video. Au fost răpite de Hamas

Un israelian şi-a recunoscut soţia şi fiicele într-un video. Au fost răpite de Hamas

Israelienii împărtășesc fotografii cu prietenii și familiile despre care spun că au fost răpiți de militanții Hamas. Aşa cum este cazul lui Yoni Asher, care şi-a văzut soţia şi fiicele...

Război în Israel. Tel-Avivul opreşte livrările de energie electrică în Gaza

Război în Israel. Tel-Avivul opreşte livrările de energie electrică în Gaza

Israelul a anunţat că opreşte livrările de energie electrică, combustibil şi bunuri către Gaza. Gaza rămâne pe întuneric. Guvernul de la Tel Aviv a dispus întreruperea livrărilor de energie electrică,...

Război în Israel. Falsul sentiment de securitate s-a spulberat

Război în Israel. Falsul sentiment de securitate s-a spulberat

Liderii israelieni au crezut că ”fortificația gard”, un proiect de 3,5 miliarde shekeli, reprezentând 1,1 miliarde de dolari, a cărui finalizare a durat peste trei ani, va oferi un scut...

Război în Israel. Atacurile continuă. Peste 130.000 de turiști sunt blocați în Țara Sfântă

Război în Israel. Atacurile continuă. Peste 130.000 de turiști sunt blocați în Țara Sfântă

Atacurile Hamas în Israel au continuat și în cursul acestei dimineți cu un atac la granița sudică cu Fâșia Gaza. Luptătorii Hamas sunt prezenți în șapte localități din Țara Sfântă....

Hamas, istoria unei organizații teroriste. Cum a ajuns să conducă Gaza

Hamas, istoria unei organizații teroriste. Cum a ajuns să conducă Gaza

Ce este Hamas, se întreabă mulți. Este un grup armat și politic palestinian, a fost implicat în conflicte armate cu Israelul încă de la Prima Intifadă palestiniană în 1987. Hamas,...

Război în Israel! Hamas, noi amenințări. „Lupta se extinde și la Ierusalim”

Război în Israel! Hamas, noi amenințări. „Lupta se extinde și la Ierusalim”

Saleh al-Arouri, membru important din gruparea Hamas a declarat că grupul militant este „pregătit pentru cel mai rău scenariu: o invazie terestră! Va fi foarte bine pentru noi, pentru a...

Noapte sângeroasă în Fâșia Gaza. Armata israeliană a intensificat bombardamentele după sute de atacuri cu rachete

Noapte sângeroasă în Fâșia Gaza. Armata israeliană a intensificat bombardamentele după sute de atacuri cu rachete

Armata israeliană și militanții palestinieni au făcut schimb de focuri transfrontaliere puternice miercuri, cu sute de rachete lansate din Fâșia Gaza spre Israel, după ce Forțele de Apărare Israeliene (IDF)...

Loviturile Israelului în Gaza au ucis militanți de top și 10 civili

Loviturile Israelului în Gaza au ucis militanți de top și 10 civili

Cel puțin 13 palestinieni, inclusiv trei comandanți ai grupării militante Jihad Islamic, au fost uciși în atacurile aeriene israeliene asupra Fâșiei Gaza. Un oficial palestinian din domeniul sănătății a declarat...

Armata israeliană a atacat Libanul și Fâșia Gaza, vizând ținte ale mișcării Hamas. Zeci de rachete au fost lansate anterior asupra Israelului

Armata israeliană a atacat Libanul și Fâșia Gaza, vizând ținte ale mișcării Hamas. Zeci de rachete au fost lansate anterior asupra Israelului

Israelul a atacat vineri Libanul și Fâșia Gaza, vizând ținte ale mișcării Hamas, ca răspuns la ciocnirile din ultimele zile de la Moscheea al-Aqsa și după tirurile a zeci de...

Cinci palestinieni, dintre care doi acuzați de spionaj pentru Israel, executați în Gaza

Cinci palestinieni, dintre care doi acuzați de spionaj pentru Israel, executați în Gaza

Cinci palestienieni au fost executați, într-o mișcare politică nemaivăzută din 2007. Ministerul de Interne din Gaza a precizat că trei dintre execuții au fost prin spânzurare, iar celelalte două prin...

Iranul a ordonat atacuri teroriste în Israel ca răzbunare pentru sabotarea programului nuclear

Iranul a ordonat atacuri teroriste în Israel ca răzbunare pentru sabotarea programului nuclear

Iranul a ordonat valul de atacuri teroriste din Israel ca răzbunare pentru sabotarea programului său nuclear de către Mossad. Generalul de brigadă Amir Avivi, fondatorul Forumului Israel pentru Apărare și...

În Gaza, Hamas și Jihadul Islamic sunt divizate cu privire la strategiile de luptă împotriva Israelului

În Gaza, Hamas și Jihadul Islamic sunt divizate cu privire la strategiile de luptă împotriva Israelului

Hamas, aflat la putere în enclava palestiniană, nu a răspuns bombardamentelor israeliene din 5 august, lăsând Jihadul Islamic să trimită singur peste o mie de rachete De obicei, cele două...

Se pun jos armele! Israelul a acceptat un armistițiu propus de Egipt, în Fâşia Gaza. Când intră în vigoare

Se pun jos armele! Israelul a acceptat un armistițiu propus de Egipt, în Fâşia Gaza. Când intră în vigoare

Israelul și militanții palestinieni au convenit asupra unui armistițiu în Fâşia Gaza începând de duminică seara, mediat de Cairo, au declarat surse de securitate egiptene. Un oficial palestinian a menționat...

Comandant înalt al Jihadului Islamic, ucis într-un atac aerian israelian în sudul Fâșiei Gaza

Comandant înalt al Jihadului Islamic, ucis într-un atac aerian israelian în sudul Fâșiei Gaza

Forțele de Apărare ale Israelului au ucis un lider de rang înalt al Jihadului Islamic palestinian în Fâșia Gaza, pe Khaled Mansour. Forțele de Apărare Israelului au lovit și ucis...

Israelul spune că a eliminat întreaga conducere a Jihad Islamic Palestinian din Gaza

Israelul spune că a eliminat întreaga conducere a Jihad Islamic Palestinian din Gaza

Israelul a anunțat vineri după-amiază începerea unei operațiuni militare în Fâșia Gaza, cu mai multe lovituri asupra țintelor grupării teroriste Jihadul Islamic Palestinian. Liderii au spus că acțiunile sunt necesare...

Atac israelian în forță, în Fâșia Gaza. Un lider al grupării Jihadul Islamic a fost ucis

Atac israelian în forță, în Fâșia Gaza. Un lider al grupării Jihadul Islamic a fost ucis

Nmărul doi al grupării Jihadul Islamic Palestinian, Taysir al-Jabari, a fost ucis într-un raid aerian asupra unei clădiri rezidenţiale ce s-a soldat cu cel puţin şase alți morți. Armata israeliană...