Război în Israel. Falsul sentiment de securitate s-a spulberat

Război în Israel. Falsul sentiment de securitate s-a spulberat Teroriștii Hamas. Sursa foto: Abed Rahim Khatib | Dreamstime.com

Liderii israelieni au crezut că ”fortificația gard”, un proiect de 3,5 miliarde shekeli, reprezentând 1,1 miliarde de dolari, a cărui finalizare a durat peste trei ani, va oferi un scut defensiv pentru cetățenii săi de la graniță.

Război în Israel. "Această barieră, un proiect creativ și tehnologic de prim rang, îi refuză grupării Hamas una dintre capacitățile pe care a încercat să le dezvolte și pune un zid de fier, senzori și beton între ea și locuitorii din sud", a declarat ministrul apărării de atunci, Benny Gantz, la  ceremonia care a marcat finalizarea proiectului în 2019.

După cum au arătat foarte  imaginile video ale dezastrului de sâmbătă, gardul nu a ajutat la nimic. 

Luptătorii Hamas au trecut prin gard cu buldozerele, apoi au pornit la drum prin spărturi în jeep-uri și pe motociclete. Unii au folosit motoparapante, iar alții au sărit în bărci pentru a încerca să ajungă în Israel pe mare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rezultatele sunt cunoscute de toată lumea până în acest moment. Aproape o mie de israelieni morți, cel mai mare număr de victime de la Holocaust încoace. Mai mult de o sută de ostatici, inclusiv femei în vârstă și copii au fost luați ostateci de gruparea Hamas.

Cum de puternicul FDI, care se bătea cu armate arabe prin manevre terestre îndrăznețe, să se bazeze pe un gard? Așa s-a gândit armata să protejeze viețile cetățenilor săi care locuiesc în apropierea frontierei cu Gaza?

Ofensiva

În cea mai mare parte a istoriei sale, FDI nu a vrut să aibă  de-a face cu tacticile defensive. Conceptul său tradițional de securitate se baza pe trei piloni complementari. Descurajarea, avertizarea timpurie și victoria decisivă pe câmpul de luptă (hachra'a în ebraică).

Ghidat de acest concept, în epoca celebrelor sale victorii asupra armatelor arabe convenționale, IDF a construit o putere ofensivă menită să descurajeze inamicii să atace și a construit rețele de informații pentru a detecta momentul în care această descurajare și-ar fi atins scopul. În cazul în care nu reușea să convingă cealaltă parte că este mai bine să evite conflictul, FDI își folosea întreaga putere a capacităților sale ofensive în căutarea unei victorii rapide și decisive pe teritoriul inamic.

Război în Israel. Cum va evolua economia mondială

Război în Israel. Sursa foto. Twitter

Conform conceptului, acest lucru ar consolida descurajarea.

Apărarea a început să intre în discuție în anii 1960. Atunci Israelul a luat în considerare achiziționarea sistemului de rachete sol-aer Hawk de la americani. Ideea de a folosi resurse limitate pentru apărare a stârnit în Israel  opoziție la cel mai înalt nivel al IDF.

Ideea nu a fost pe placul Comandantului Forțelor Aeriene, Ezer Weizman.El s-a opus pentru că aceasta ar oferi șefilor politici ai Israelului o scuză pentru a evita operațiunile ofensive îndrăznețe. În acest caz, lovituri aeriene surpriză atât de necesare pentru a câștiga un război. "M-am temut că atunci când conducerea superioară va trebui să aprobe o ofensivă aeriană", a dezvăluit Weizman în memoriile sale. "Prezența în Israel a rachetelor Hawk ar bloca de fapt o decizie rapidă afirmativă. Aceea de a lovi primul", a spus Weizman.

Ofițeri

Alți ofițeri superiori ai IAF au contestat rachetele Hawk din cauza faptului că ele erau pur defensive. Aceștia au susținut că banii ar fi mai bine cheltuiți pe platforme flexibile. Cum ar fi avioanele, care ar putea servi atât în roluri defensive, cât și în cele ofensive.

În cele din urmă, cinci baterii de rachete Hawk au fost achiziționate înainte de Războiul de Șase Zile din 1967. Sistemul a costat 30 de milioane de dolari. În special, acestea au fost integrate în conceptul ofensiv existent, prin protejarea instalațiilor forțelor aeriene israeliene (pe lângă reactorul nuclear Dimona) pentru a menține capacitățile de descurajare și de prim atac ale IAF Israelian Air Force).

Faimoasa Linie Bar-Lev, șirul de fortificații construite pe malurile Canalului Suez după Războiul de Șase Zile, a fost ușor de depășit de forțele egiptene la începutul Războiului de Yom Kippur din 1973. În loc să încetinească înaintarea inamicului pentru a oferi trupelor FDI timpul necesar pentru a ajunge pe front și a trece la ofensivă, încercările de a salva trupele asediate din avanposturi - în loc să adune suficiente forțe pentru a traversa Suezul și a duce lupta în fața inamicului - au slăbit o mare parte din concentrarea și resursele Comandamentului Sudic în primele zile dificile ale războiului.

Pereți de fier

"În cele din urmă, în statul Israel, așa cum îl văd eu, va exista un gard care îl va înconjura", a declarat premierul Benjamin Netanyahu, în timpul unui turneu în februarie 2016 la granița dintre Israel și Iordania. "Ei mă vor întreba: Asta vrei să faci pentru a ne apăra . Răspunsul este da. Vom înconjura tot Israelul cu garduri și obstacole?. Răspunsul este da".

Ideea unei bariere defensive nu a început cu Netanyahu. Israelul a apelat la bariere defensive pe frontieră în timpul celei de-a doua Intifade. Acest lucru se întâmpla cu mai bine de un deceniu mai devreme.

După atentatul sinucigaș cu bombă din noaptea de Seder de la Park Hotel din martie 2002 și după operațiunea Scutul defensiv care a urmat, Israelul a început să construiască controversata barieră de securitate pentru a separa palestinienii din Cisiordania de israelieni. A construit un gard nou și îmbunătățit la granița dintre Israel și Gaza. A cheltuit mai mult de 1,6 miliarde NIS (shekel israelian) pentru un gard de 245 de mile la granița cu Egiptul, inițial pentru a împiedica accesul migranților africani și apoi ca un bastion împotriva grupurilor teroriste din Sinai. După protestele violente ale palestinienilor din Siria din mai și iunie 2011, în timpul cărora zeci de protestatari au trecut gardul existent, Israelul a construit o barieră de opt metri înălțime care merge spre sud de la Majd al-Shams.

Israelul

În 2016, Israelul a început să construiască gardul de la Eilat la Timna, la granița cu Iordania.

Dacă tot construia ziduri, Israelul trebuia să își aducă și cetățenii în spatele lor. În 2005, Ariel Sharon a impus dezangajarea din Gaza și din nordul Cisiordaniei, evacuând mii de civili israelieni, unii cu forța.

Zidurile au început să afecteze mentalitatea soldaților și a liderilor adăpostiți în spatele lor. Statul a construit bariere mentale în mințile apărătorilor săi, nu mai puțin formidabile decât cele de la granițele sale.

Răpirea lui Gilad Shalit în 2006 - după retragerea din Gaza - rămâne un exemplu uluitor a efectelor psihologice negative ale izolării. Teroriștii Hamas au făcut un tunel pe sub gardul de frontieră și au atacat avanposturi și un tanc, soldații nereușind să reacționeze eficient. Aceștia fie nu erau deloc concentrați asupra unei potențiale amenințări, fie erau pur și simplu adormiți, presupunând că simpla prezență a barierei îi va ține în siguranță.

Potrivit unui raport al generalului Giora Eiland, care a investigat incidentul, forțele israeliene au fost lente în a trece gardul în Gaza în urmărirea răpitorilor, crezând că au nevoie de permisiuni și pregătiri speciale pentru a intra în Fâșie.

Ziduri în cer

Pe măsură ce Israelul a ridicat ziduri și garduri, inamicii săi au urmărit un răspuns logic - și-au intensificat dezvoltarea arsenalelor de rachete și rachete pentru a le lansa peste bariere. Această amenințare a deschis cu adevărat calea pentru ca apărarea să își ocupe locul printre cele trei elemente tradiționale ale conceptului de securitate israelian.

După ce Hezbollah a reușit să mențină un tir susținut de rachete Katiușa pe tot parcursul celui de-al doilea război din Liban din 2006, Comitetul Meridor din 2007 privind doctrina de securitate națională a Israelului a prezentat apărarea ca fiind cel de-al patrulea pilon al conceptului de securitate națională. În același an, prim-ministrul de atunci Ehud Olmert a acceptat recomandarea ministrului apărării Amir Peretz și a aprobat Iron Dome ca soluție a Israelului împotriva rachetelor cu rază scurtă de acțiune.

Iron Dome a fost conceput ca o componentă cu rază scurtă de acțiune în cadrul sistemului de apărare antirachetă emergent al Israelului. David's Sling ar fi protejat împotriva rachetelor cu rază medie de acțiune, în timp ce sistemele Arrow 2 și Arrow 3 erau destinate să atace rachetele balistice cu rază lungă de acțiune.

Manevra terestră

Nu a durat mult până când Cupola de Fier a afectat modul în care Israelul a luptat. Operațiunea din Gaza care a avut loc înainte de desfășurarea operațională a Iron Dome, Operațiunea Cast Lead din 2008-9, a cunoscut o manevră terestră semnificativă a infanteriei și a forțelor blindate ale IDF.

După ce Cupola de Fier a fost desfășurată în 2011, Israelul a purtat alte două conflicte majore împotriva Hamas. În Operațiunea "Pillar of Defense" din 2012, FDI s-a bazat în întregime pe puterea de foc de la distanță și nu a efectuat nicio manevră, în timp ce avansul terestru limitat din cadrul Operațiunii "Protective Edge" din 2014 a făcut parte dintr-un efort defensiv împotriva tunelurilor și nu a fost menit să învingă Hamas pe teren.

FDI se îndepărtase de manevrele terestre

Trebuie remarcat faptul că, încă din anii '90, FDI se îndepărtase de manevrele terestre, bazându-se pe lovituri de precizie care nu ar fi pus soldații în pericol direct. Dar a existat o recunoaștere a faptului că FDI trebuia să își refacă urgent capacitățile de manevră la sol după dezastrul din 2006, iar succesul Iron Dome a răpit o mare parte din impulsul susținătorilor manevrelor.

Investițiile în apărare au stârnit opoziție și de această dată. Mulți ofițeri ai FDI au văzut sistemul ca pe o amenințare la adresa conceptului ofensiv de luptă. Mai mult, au susținut ei, apărarea antirachetă ar putea chiar să dăuneze descurajării Israelului, deoarece ar lua bani de la capacitățile ofensive pe care se bazează această descurajare.

Cercetătorii. Război în Israel 

Cercetătorii din domeniul istoriei militare vor face asocierea cu alte sisteme de apărare masivă care au eșuat, sisteme care au avut exact efectul de care se temea Weizman. Într-un articol Ma'arachot din 2015, generalul de brigadă (rezident) Dr. Meir Finkel, din cadrul FDI, detaliază efectul liniei de fortificații defensive pe care Franța a construit-o în anii 1930 pentru a ține piept unei ofensive germane. Linia Maginot, de ultimă generație, a consumat 6% din bugetul de apărare al Franței din 1930 până în 1937, luând fonduri extrem de necesare de la capacitățile ofensive precum tancurile și avioanele.

Impactul Liniei Maginot a fost resimțit dincolo de bugete. În lucrarea sa despre căderea Franței în cel de-al Doilea Război Mondial, istoricul britanic Alistair Horne descrie modul în care linia a devenit nu numai o componentă de bază a strategiei franceze, ci a creat și o atmosferă iluzorie de siguranță și securitate.

Nu a oferit niciuna dintre ele, iar când blindatele germane au venit în cele din urmă în 1940, au atacat pur și simplu prin Pădurea Ardeni, unde fortificațiile erau puține. Franța s-a predat în 46 de zile.

Război în Israel. O amenințare lăsată să se dezvolte

Cu iluzia că magia tehnologică a Cupola de Fier și a gardului de înaltă tehnologie îi asigură un buncăr ermetic în care să se adăpostească atât timp cât este nevoie, Israelul a ales să lase problema din Gaza să se agraveze.

Raza de acțiune și precizia rachetelor grupărilor teroriste din Gaza s-au extins în mod constant. În 2012, Ierusalimul și Tel Avivul au fost ținta tirurilor, iar în 2014, a fost rândul orașului Haifa. În cadrul aceluiași conflict, Hamas a reușit chiar să închidă temporar aeroportul israelian Ben Gurion, deconectând pentru câteva ore de restul lumii țara cu cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu. Acest lucru era de neconceput cu doar câțiva ani înainte.

"Ceea ce a fost cândva un mecanism tactic de apărare pentru a proteja temporar populația civilă a devenit o strategie în sine", a scris Yoav Fromer, profesor la Universitatea Tel Aviv.

Război în Israel

Ofițerii superiori ai IDF au avertizat că inamicul va urmări să efectueze tipul de atacuri pe care le-a făcut la 7 octombrie și că zona de dincolo de gard a devenit ținta planurilor inamicului.

Colonelul Yehuda Vach, comandantul Școlii de pregătire a ofițerilor, a discutat cu comandanții de batalion și de brigadă care operează de-a lungul gardurilor de frontieră ale Israelului și și-a publicat ideile într-un articol din 2019 în revista Dado Center Journal al FDI.

Ofițerii i-au spus că "Hezbollah și Hamas "bat la gard" și înțeleg că nu au nevoie să pătrundă adânc în teritoriul israelian pentru a obține câștiguri strategice, ci trebuie pur și simplu să treacă gardul și să efectueze atacuri și răpiri în apropierea graniței. Comandanții erau conștienți de amenințarea atacurilor cu răpiri, dar nu erau încrezători că pot opri toate tentativele.

"Pentru că noi nu trecem gardul, cealaltă parte a devenit mai puternică din punct de vedere strategic", a scris Vach. "Inamicul conduce o strategie în jurul gardului, în timp ce noi păzim gardul cu forțe mici și slabe."

"Inamicul va căuta în următoarea campanie să desfășoare o operațiune de răpire a soldaților și de vătămare a civililor în orașele din apropierea gardului, bucurându-se astfel de prima realizare a campaniei", a prezis el. "Gardul creează o iluzie și dă un fals sentiment de securitate atât soldaților Forțelor de Apărare Israeliene, cât și locuitorilor din apropierea gardului".

Falsul sentiment de securitate s-a spulberat

Iluzia s-a risipit acum, iar falsul sentiment de securitate s-a spulberat. Întrebarea care se pune acum este cu ce va fi înlocuit.

Se va întoarce Israelul la mentalitatea sa ofensivă și va manevra adânc în Gaza pentru a obține o victorie decisivă asupra organizației care i-a răpit copiii și i-a împușcat în cap pe bătrânii săi? Sau va căuta alte modalități de a le spune cetățenilor săi că le-a oferit securitate, în timp ce dușmani periculoși continuă să comploteze chiar peste granițele sale?