gabriela firea

Gabriela Firea este o personalitate din România, cu realizări în mai multe domenii. În continuare, iată o sinteză a informațiilor despre Gabriela Firea:

1. Date Generale:

Gabriela Firea, născută Gabriela Vrânceanu la data de 13 iulie 1972, în Bacău, România.
Membre a Partidului Social Democrat (PSD).

2. Educație și Formare:

Absolventă a Liceului Industrial nr. 1 Bacău și a Facultății de Litere, Universitatea din București.
Pregătire postuniversitară și academică la Academia de Studii Economice în domenii precum: Mecanisme valutare și fiscale internaționale, Management bancar și bursier și brokeraj.

3. Cariera în Presă:

A început ca reporter în 1990.
A lucrat pentru Televiziunea Română, trustul de presă Intact, și multe altele.
A fost redactor, prezentator, și director pentru diferite programe și publicații.

4. Cariera Politică:

A ocupat funcția de Primar general al Municipiului București între 2016-2020.
A fost ministru al Familiei și Egalității de Șanse între 25 noiembrie 2021 și 14 iulie 2023.
A fost senator în mai multe legislaturi și a deținut numeroase funcții în cadrul PSD.
A inițiat înființarea a 22 de companii municipale, dintre care 20 au fost ulterior declarate ilegale.
A fost implicată în achiziționarea unui număr de tramvaie noi pentru București și în finalizarea Podului Ciurel.
5. Activitatea Literară și Muzicală:

Membru al Uniunii Scriitorilor din 2002.
Autor a numeroase cărți, printre care și volume de poezie, eseuri și romane.
A lansat un album de muzică populară în colaborare cu Simona Gherghe.

6. Viața Personală:

Gabriela Vrânceanu s-a născut în Bacău, în familia Vrânceanu, având două surori și un frate.
A parcurs școala primară în Bacău și și-a continuat studiile superioare în București.

Se vor mări alocațiile copiilor? PSD a depus un amendament la proiectul de buget

Se vor mări alocațiile copiilor? PSD a depus un amendament la proiectul de buget

După ce, în 2020, Guvernul a făcut pași importanți în direcția creșterii alocațiilor copiilor, PSD a depus un amendament la proiectul legii bugetului, în vederea unei noi creșteri a acestora....

Firea acuză PNL de angajări inutile în instituțiile statului. „Funcționari care se plimbă pe holuri”

Firea acuză PNL de angajări inutile în instituțiile statului. „Funcționari care se plimbă pe holuri”

Gabriela Firea, senator PSD, susține că în decurs de un an, în guvernarea liberală au fost create mii de posturi în instiuțiile statului. Vineri seară, la Antena 3, Gabriela Firea,...

Gabriela Firea declară război lui Clotilde Armand: „Am depus plângere prealabilă”

Gabriela Firea declară război lui Clotilde Armand: „Am depus plângere prealabilă”

Gabriela Firea declară război lui Clotilde Armand. Fostul Primar General a anunţat că a depus plângere prealabilă la Prefectura Capitalei. Gabriela Firea declară război lui Clotilde Armand. Fostul Primar General...

Firea poate ajunge în justiţie cu Clotilde Armand. Scandal cu finanţarea celor 4 spitale

Firea poate ajunge în justiţie cu Clotilde Armand. Scandal cu finanţarea celor 4 spitale

Senatoarea PSD, Gabriela Firea, anunţă că este dispusă să ajungă în justiţie dacă primăriţa Sectorului 1, Clotilde Armand, nu va renunţa la proiectul prin care 4 spitale ar trece în...

Război în Sectorul 1. Gabriela Firea, replică tăioasă pentru Clotilde Armand. Acuzat că nu a construit spitale, fostul primar răspunde

Război în Sectorul 1. Gabriela Firea, replică tăioasă pentru Clotilde Armand. Acuzat că nu a construit spitale, fostul primar răspunde

Gabriela Firea a reacționat după ce a fost atacată de Clotilde Armand, primarul de la Sectorul 1, pe tema spitalelor din București. Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei, a...

Transportul elevilor, peste 500.000. N. Dan: „O măsură populistă a ex-primarului Firea”

Transportul elevilor, peste 500.000. N. Dan: „O măsură populistă a ex-primarului Firea”

Transportul public pentru elevi a fost sistat în zona București-Ilfov din cauza costurilor prea mari raportat la numărul mic de beneficiari. Transportul public pentru elevi a fost sistat în zona...

Gabriela Firea îl pune la zid pe Nicușor Dan: „A ordonat oprirea transportului școlar”

Gabriela Firea îl pune la zid pe Nicușor Dan: „A ordonat oprirea transportului școlar”

Gabriela Firea îl atacă din nou pe primarul general Nicușor Dan criticând o decizie luată de acesta la scurt timp după anunțul redeschiderii școlilor. Gabriela Firea îl „sancționează” din nou...

Firea, cuvinte grele pentru Vlad Voiculescu. Fostul primar a răbufnit

Firea, cuvinte grele pentru Vlad Voiculescu. Fostul primar a răbufnit

Gabriela Firea lansează un atac extrem de dur asupra lui Vlad Voiculescu după incendiul devastator ce a avut loc la Spitalul Matei Balș. Într-o postare pe Facebook, Gabriela Firea lansează...

Încăierare politică de mare anvergură: Firea și Voiculescu, la cuțite

Încăierare politică de mare anvergură: Firea și Voiculescu, la cuțite

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, lansează la rândul ei un nou atac la adresa lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. A venit rândul Gabrielei Firea să îl atace pe Vlad...

Gabriela Firea a răbufnit după incidentul de la Matei Balş: „E mult prea mult! Nu se mai poate! Cine răspunde?”

Gabriela Firea a răbufnit după incidentul de la Matei Balş: „E mult prea mult! Nu se mai poate! Cine răspunde?”

Gabriela Firea a răbufnit după incendiul tragic de la Institutul Matei Balş din Bucureşti şi întreabă cine va răspunde pentru această nouă tragedie. Gabriela Firea a răbufnit pe social media...

Gabriela Firea a sărit la gâtul lui Vlad Voiculescu. Ministrului Sănătății i se cere demisia de urgență

Gabriela Firea a sărit la gâtul lui Vlad Voiculescu. Ministrului Sănătății i se cere demisia de urgență

Gabriela Firea îl acuză pe Vlad Voiculescu pentru că este răspunzător de campania de vaccinare și îi cere demisia ministrului. Gabriela Firea îi cere demisia lui Vlad Voiculescu. Într-un mesaj...

Gabriela Firea atac la Nicușor Dan: „Nu e în stare să construiască şi atunci dărâmă tot”

Gabriela Firea atac la Nicușor Dan: „Nu e în stare să construiască şi atunci dărâmă tot”

Fostul primar general al Capitalei, senatorul PSD Gabriela Fireaa afirmat marţi că actualul edil, Nicuşor Dan, este „deranjat” de realizările ei. Gabriela Firea atac la Nicușor Dan. Afirmația a fost...

Gabriela Firea, sub bisturiul medicilor: „În viteza vieţii, tindem să uităm esenţialul”

Gabriela Firea, sub bisturiul medicilor: „În viteza vieţii, tindem să uităm esenţialul”

Fostul primar al Capitalei, la ora actuală senator PSD, Gabriela Firea a trecut prin momente dificile: a suferit o intervenţie chirurgicală. Gabriela Firea a ținut să-și liniștească susținătorii, într-o postare...

Robert Negoiță se întoarce în PSD: „Este vorba de principii”

Robert Negoiță se întoarce în PSD: „Este vorba de principii”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, își pregătește revenirea în PSD, partid pe care l-a părăsit în vara trecută pentru propria formațiune, numită București 2020. Robert Negoiță se întoarce în PSD....

Gabriela Firea: Guvernul nu are nicio scuză să nu mărească pensiile

Gabriela Firea: Guvernul nu are nicio scuză să nu mărească pensiile

„Guvernul Cîțu trebuie să aplice legea” Anterior, într-o postare pe contul Facebook, Gabriela Firea a scris: „Guvernul Cîțu trebuie să aplice legea. Și să mărească pensiile părinților și bunicilor noștri....

Gabriela Firea îi bate obrazul lui Nicușor Dan. „Nu îl interesează adevărul”

Gabriela Firea îi bate obrazul lui Nicușor Dan. „Nu îl interesează adevărul”

Cu toate că alegerile s-au încheiat în urmă cu aproape patru luni, Gabriela Firea și Nicușor Dan, încă duc un război total și nu ratează nicio șansă pentru a se...

Gabriela Firea desființează Guvernul Cîțu: „În noaptea de Revelion, Guvernul a publicat în Monitorul Oficial documentul austerităţii” 

Gabriela Firea desființează Guvernul Cîțu: „În noaptea de Revelion, Guvernul a publicat în Monitorul Oficial documentul austerităţii” 

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, susţine că Guvernul condus de Florin Cîţu vine cu măsuri de austeritate deoarece nu are soluţii pentru 2021, iar populaţia va avea de suferit. Gabriela Firea...

Gabriela Firea: „Un pumn în plex de la guvern și pentru angajatul la stat, și pentru cel de la privat”

Gabriela Firea: „Un pumn în plex de la guvern și pentru angajatul la stat, și pentru cel de la privat”

Gabriela Firea a reacţionat după anunţul guvernului cu privire la îngheţarea salariilor şi pensiilor pentru anul 2021. Gabriela Firea iese cu un atac foarte puternic la adresa guvernului, şi spune...

Firea e foc și pară! Companiile municipale, schimbate cu „căpușele de dreapta”

Firea e foc și pară! Companiile municipale, schimbate cu „căpușele de dreapta”

Nicuşor Dan a anunţat că nu mai desfiinţează companiile municipale, ci le lasă fără obiect de activitate, susține senatorul PSD Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei. „Plicuşor Friguşor anunţa...

Nicușor Dan îi bagă pe consilierii municipali în ședință. Ce urmează să se întâmple cu companiile înființate de Gabriela Firea

Nicușor Dan îi bagă pe consilierii municipali în ședință. Ce urmează să se întâmple cu companiile înființate de Gabriela Firea

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, îi bagă pe consilierii municipali în ședință, luni, 28 decembrie, la ora 19. 00. Pe ordine de zi se află mai multe proiecte, printre...