Se vor mări alocațiile copiilor? PSD a depus un amendament la proiectul de buget
- Andreea Vlad
- 23 februarie 2021, 20:47
După ce, în 2020, Guvernul a făcut pași importanți în direcția creșterii alocațiilor copiilor, PSD a depus un amendament la proiectul legii bugetului, în vederea unei noi creșteri a acestora.
Se vor mări alocațiile copiilor? Parlamentarii PSD au depus un amendament la proiectul legii bugetului de stat pe 2021. Prin amendament se solicită majorarea alocaţiilor pentru copii, a anunţat, marţi, senatorul Gabriela Firea, citată de Agerpres.
Amendamentul PSD prevede dublarea alocațiilor copiilor
"Acest amendament este foarte important, se referă la toţi copiii României. (...) Noi insistăm de ani de zile ca drepturile copiilor să fie respectate. Nu doar prin declaraţii publice, ci şi prin fapte concrete. Am depus în Parlament şi am votat un proiect de lege care prevede dublarea alocaţiilor. Din păcate, această lege nu este respectată. Iar cumulul de factori a pornit chiar de la cel mai înalt nivel", a declarat Gabriela Firea în cadrul unei conferinţe de presă.
Amendamentul PSD prevede creşterea alocaţiilor astfel: pentru copiii de la 2 ani până la majorat - de la 214 la 300 lei. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani, inclusiv copiii cu dizabilităţi, de la 427 la 600 de lei.
Se vor mări alocațiile copiilor? Gabriela Firea: Nu este un efort bugetar atât de mare
"Considerăm că cei peste 3 milioane şi jumătate de copii din România merită respectul Guvernului. Chiar dacă este deja, prin măsurile luate, un guvern al austerităţii. Aşa cum s-au găsit surse financiare pentru anumiţi clienţi politici, pentru achiziţia unor servicii sau produse care nu erau atât de importante, suntem convinşi că acest amendament al nostru va fi acceptat şi votat şi de către parlamentarii din opoziţie", a arătat senatorul PSD.
Întrebată de unde vor fi luaţi banii, social-democrata a spus: "Dacă Guvernul Cîţu nu este capabil să aducă venituri la bugetul statului, cred că trebuie să facă nu doar un pas lateral, ci un pas în spate. (...) Nu este un efort bugetar atât de mare".
Alocațiile au intrat majorate cu 20% în luna februarie. Ministrul Muncii, Raluca Turcan. a precizat că urmează să se stabilească dacă se va menține și a doua tranșă de mărire cu 20%. Această mărire ar putea avea loc în luna iulie sau august a.c.