Florin Cîțu

Florin Cîțu este un economist și politician român, fost prim-ministru al României, cunoscut pentru viziunea sa liberală asupra economiei și pentru promovarea principiilor pieței libere.

S-a născut la 1 aprilie 1972, în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, apoi a obținut masteratul și doctoratul în economie la Iowa State University (SUA).

În cariera sa profesională, a lucrat în sectorul bancar (ING Bank România) și în domeniul analizelor financiare. A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), fiind ales senator în 2016.

A fost:

Ministru al Finanțelor (2019–2020, în Guvernul Orban)

Prim-ministru al României (decembrie 2020 – noiembrie 2021)

Președinte al PNL (2021–2022)

Președinte al Senatului României (2021–2022)

Cîțu este asociat cu politici economice de liberalizare fiscală, disciplină bugetară și atragerea investițiilor străine, fiind unul dintre promotorii digitalizării administrației și ai reformei sistemului public.

Prin urmare, Florin Cîțu poate fi definit ca un lider liberal român cu formare economică americană, care a ocupat funcții-cheie în stat și a influențat direcția economică a României în anii 2019–2022.

PNRR, un eșec total? Ipoteză explozivă lansată de mediul economic. Care sunt capcanele planului

PNRR, un eșec total? Ipoteză explozivă lansată de mediul economic. Care sunt capcanele planului

Deși premierul Florin Cîțu a dat doar vești bune românilor, pare să fi pus căruța înaintea cailor. Potrivit economistului Adrian Câciu, peste 60% dintre investițiile anunțate de Guvern nu vor...

Ordonanță de Urgență pentru amânarea creșterii alocațiilor copiilor. Ce s-a discutat în coaliția de guvernare

Ordonanță de Urgență pentru amânarea creșterii alocațiilor copiilor. Ce s-a discutat în coaliția de guvernare

Premierul României, Florin Cîțu, a a nunțat că nu a exclus posibilitatea să existe o ordonanţă de urgenţă care să amâne termenul de creştere a alocaţiilor de la 1 iulie,...

Până la ce oră se pot desfășura nunțile și botezurile. Decizie de ultim moment luată de Guvern. Document

Până la ce oră se pot desfășura nunțile și botezurile. Decizie de ultim moment luată de Guvern. Document

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, că Guvernul a modificat hotărârea privind starea de alertă. În acest sens, nunțile şi botezurile se pot desfășura până la ora două noaptea. Florin...

Guvernanții au transformat PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid. Acuzațiile lui Marcel Ciolacu

Guvernanții au transformat PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid. Acuzațiile lui Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că "sărăcirea românilor şi scăderea nivelului lor de trai" sunt "singurele certitudini" din planul pe care Guvernul l-a trimis la Bruxelles. "Cîţu şi Barna au...

Dan Barna la prezentarea PNRR: Cartea de identitate electronică nu ne fură sufletele

Dan Barna la prezentarea PNRR: Cartea de identitate electronică nu ne fură sufletele

Astăzi, Guvernul Cîțu a lansat Planul Național de Redresare și Reziliență. La prezentarea PNRR a participat și vicepremierul Dan Barna, care a vorbit și despre buletinele electronice. La prezentarea Planului...

Ce firmă beneficiază de milioane de euro prin PNRR. Cîțu este pus la colț de Ciolacu. "Să publice actele urgent!"

Ce firmă beneficiază de milioane de euro prin PNRR. Cîțu este pus la colț de Ciolacu. "Să publice actele urgent!"

Gabriel Comănescu, considerat sponsorul PNL, potrivit opoziției, beneficiază de milioane de euro pentru derularea unor proiecte-pilon în care va fi implicată și Romgaz. PSD cere lui Florin Cîțu să facă...

Florin Cîțu, detalii despre PNRR. Cum vor fi cheltuiți banii. Ce reforme vor să facă guvernanții

Florin Cîțu, detalii despre PNRR. Cum vor fi cheltuiți banii. Ce reforme vor să facă guvernanții

Premierul Florin Cîțu a oferit detalii, pe 2 iunie, despre organizarea PNRR și reformele pe care proiectul în cauză le implică. Premierul Florin Cîţu a prezentat miercuri, începând cu ora...

Florin Cîțu, noul Mario Draghi al României. Cum plănuiește Rareș Bogdan să ia puterea din mâna lui Orban

Florin Cîțu, noul Mario Draghi al României. Cum plănuiește Rareș Bogdan să ia puterea din mâna lui Orban

După ce premierul Florin Cîțu și-a anunțat candidature la șefia PNL, susținătorii săi continuă să vină cu argumente care să arate că la nivelul partidului este nevoie de o schimbare....

Guvernul a ratat principala țintă

Guvernul a ratat principala țintă

Până când vom afla cum primește Comisia Europeană planul de reziliență și dezvoltare avansat de Guvernul României, fără o consultare prealabilă cu opoziția, cu sindicatele și cu patronatele, celălalt obiectiv...

PNRR va fi prezentat pentru public, astăzi la ora 16. Programul, depus oficial la Comisia Europeană

PNRR va fi prezentat pentru public, astăzi la ora 16. Programul, depus oficial la Comisia Europeană

Premierul Florin Cîţu prezintă miercuri, începând cu ora 16.00, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat Guvernul. La evenimentul de prezentare al PNRR, vor mai participa vicepremierii Dan...

Evz Play. Cîțu are o susținere nebănuită la șefia PNL. Cine ar putea înclina balanța în favoarea lui. Nu este Iohannis

Evz Play. Cîțu are o susținere nebănuită la șefia PNL. Cine ar putea înclina balanța în favoarea lui. Nu este Iohannis

Șansele premierului de a deveni noul președinte al PNL merg mai departe de atât. Liberalul Florin Cîțu ar putea emite pretenții chiar la funcția supremă în stat. Află de ce,...

Evz Play cu Turcescu. Dispută în jurul campaniei pro-vaccinare a Guvernului, ”fabulos de tâmpită”. Bode, actorul de la "Cântarea României"

Evz Play cu Turcescu. Dispută în jurul campaniei pro-vaccinare a Guvernului, ”fabulos de tâmpită”. Bode, actorul de la "Cântarea României"

Recenta campanie pro-vaccinare lansată de Guvern este mai degrabă hilară și are un efect contrar celui dorit: sporește neîncrederea în vaccin. Felul cum au fost ambalate mesajele legate de vaccinarea...

PNRR va fi prezentat la Palatul Victoria. Câți bani primim și cum vor fi împărțiți

PNRR va fi prezentat la Palatul Victoria. Câți bani primim și cum vor fi împărțiți

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi prezentat în cursul zilei de miercuri, la Palatul Victoria. Premierul Florin Cîţu va prezenta miercuri, 2 iunie, la Palatul Victoria, Planul...

Florin Cîțu primește o contră dură și din partea noului ministru al Sănătății. „Este o diferență”

Florin Cîțu primește o contră dură și din partea noului ministru al Sănătății. „Este o diferență”

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, neagă afirmațiile premierului Florin Cîțu, care a subliniat, public, că primarii PSD nu se implică la fel de activ ca cei aflați în partidele de la...

Începe marea relaxare. Revenim la normalitate în trei etape

Începe marea relaxare. Revenim la normalitate în trei etape

Marea relaxare începe de astăzi, cu ridicarea restricțiilor în ceea ce privește numărul de persoane în restaurante sau al persoanelor cazate pe litoral, dacă acestea sunt vaccinate. Premierul Florin Cîţu...

Florin Cîțu, adevărul despre creșterea vârstei de pensionare. Ce a recomandat Comisia Europeană cu privire la creșterea pensiilor

Florin Cîțu, adevărul despre creșterea vârstei de pensionare. Ce a recomandat Comisia Europeană cu privire la creșterea pensiilor

Florin Cîțu a vorbit despre situația României cu privire la sistemul de pensii, confirmând existența unor grupuri de lucru care poartă discuții referitoare la sistemul de pensii, însă nu există...

De ce îl susține Rareș Bogdan pe Florin Cîțu? Pentru că „Nu face jocuri de culise”

De ce îl susține Rareș Bogdan pe Florin Cîțu? Pentru că „Nu face jocuri de culise”

Nu mai este un secret că Rareș Bogdan s-a declarat un susținător înfocat al lui Florin Cîțu pentru funcția de președinte al PNL. În acest sens a explicat ce apreciază...

Despre alegeri libere și băgatul la înaintare. Cazul PNL

Despre alegeri libere și băgatul la înaintare. Cazul PNL

Asta cu arsul etapelor era bună prin 1990. Acum, băieți aduși de prin platourile TV cred că le știu pe toate. Măcar de ar ști organizația în care au fost...

Florin Cîțu despre atentatul cu bombă de la Arad: ”Am reușit să evităm 30 de ani astfel de evenimente”

Florin Cîțu despre atentatul cu bombă de la Arad: ”Am reușit să evităm 30 de ani astfel de evenimente”

Prima reacție a premierului Florin Cîțu urmare a atentatului cu bombă de la Arad. Premierul a spus că România este sigură. Prim ministrul Florin Cîțu a precizat luni seara că...

Exclusiv. Militarii veterani îi cer lui Cîțu demiterea lui Ghinea și intervenția președintelui Iohannis în CSAT. Răspunsul CE lămurește totul. Document

Exclusiv. Militarii veterani îi cer lui Cîțu demiterea lui Ghinea și intervenția președintelui Iohannis în CSAT. Răspunsul CE lămurește totul. Document

Militarii veterani din Teatrele de Operații cer demisia lui Cristian Ghinea, chiar în ziua în care ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis PNRR la Bruxelles. Președintele AMVVD susține că...