Cutremurător. Un român bolnav de gelozie şi-a omorât soţia şi apoi s-a sinucis
Un român, în vârstă de 47 de ani, care era stabilit cu familia în orașul Pesaro, Italia şi-a ucis soţia după care s-a sinucis. Crima a avut loc la data...
Crima este cel mai adesea sinonimă cu infracțiunea de omor (uciderea ilegală a unei ființe umane de către o altă ființă umană, de obicei cu intenție).
Definiția Juridică (Drept Penal)
Din punct de vedere juridic, în sistemele de drept penal care folosesc clasificarea tripartită (istorică în România și actuală în Codul Penal Francez), crima desemnează:
O infracțiune care prezintă cel mai înalt grad de pericol social și care este sancționată de lege cu pedepsele cele mai mari (excluzând, de obicei, delictele și contravențiile, care sunt fapte mai puțin grave).
Deși în Noul Cod Penal român (intrat în vigoare în 2014) clasificarea formală în "crime" și "delicte" a fost abandonată în favoarea noțiunii unitare de infracțiune, termenul de "crimă" este încă folosit în context internațional și academic, referindu-se la:
Omorul (Crima de sânge)
Crimele împotriva umanității (ex: genocidul, sclavajul, persecuția)
Crimele de război (încălcarea gravă a legilor și uzanțelor războiului)
Metaforic, termenul crimă depășește sensul juridic de omor și se referă la o greșeală gravă, impardonabilă, sau la o distrugere majoră a unui principiu, a unei valori sau a unei stări de fapt esențiale.
Un român, în vârstă de 47 de ani, care era stabilit cu familia în orașul Pesaro, Italia şi-a ucis soţia după care s-a sinucis. Crima a avut loc la data...
Procurorul de la Parchetul Judecătoriei Caracal, Ovidiu Popescu a afirmat, miercuri, că a luat mandatele de la judecătorie abia la ora 03:05. La 10 minute după aceea, procurorul susţine că...
Teologul Valentin Guia a afirmat, miercuri, că singura cale prin care monstrul de la Caracal, Gheorghe Dincă, ar putea să spună adevărul despre toată tragedia pe care a făcut-o este...
Doi tineri din India au trăit o dragoste interzisă, de scurtă durată. Mirele a fost ucis la comanda socrului, la scurt timp după nuntă. Pranay Perumalla (23 de ani) și...
O crimă teribilă a avut loc în județul Gorj. Un tânăr și-a ucis tatăl într-un mod înfiorător, apoi a sunat la 112 și a mințit, spunând că bărbatul ar fi...
Cazul de la Caracal este departe de a fi încheiat, apar noi detalii, dar și martori-cheie, în ceea ce îl privește pe criminalul Gheorghe Dincă. Unul dintre acești martori a...
Directorul DSP Buzău, Cristina Ungureanu, a anunţat, luni, că Direcția de Sănătate Publică Buzău l-a amendat cu suma de 1.000 de lei pe medicul de gardă de la Spitalul de...
După cazul criminalului de la Caracal, un nou scenariu horror a apărut în seara de sâmbătă spre duminică în România. Este vorba despre crimele care au avut loc la spitalul...
Trei supraveghetori la 70 de pacienți cu probleme psihice, salarii diminuate și posture blocate sunt trei dintre problemele cu care se confruntă Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca din Buzău, acolo unde...
Un bărbat de 45 de ani din Suceava a fost înjunghiat mortal de fratele său, sâmbătă, în timp ce se află în vizită la rudele sale din localitatea brăileană Traianu....
Anchetatorii cazului care a cutremurat o ţară întreagă, în care Gheorghe Dincă a recunoscut că a omorât două fete pe care le-a răpit în Caracal, au extins cercetările. Procurorii şi...
Femeia care şi-a ucis concubinul, în vârstă de 75 de ani, şi apoi i-a dat foc în mijlocul curţii, a declarat senină poliţiştilor că nu afăcut nimic rău, şi a...
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din București şi-a ucis mama. Arma crimei a fost chiar cuptorul cu microunde, cu care a lovit-o până și-a da ultima suflare....
Şeful unei firme de pază din Caracal, Remus Rădoi, a afirmat, joi seară, că după părerea lui, Alexandra , fata de 15 ani care a fost dată dispărută, nu mai...
Raportul Parchetului General în cazul Caracal a fost făcut public, pe Facebook, de unchiul Alexandrei Măceșanu, Alexandru Cumpănașu. Din raport reiese că ucigașul, Gheorghe Dincă a fost descoperit cu ajutorul...
Polițiștii implicați în ancheta evenimentelor cutremurătoare de la Caracal au descins, joi după-amiază, la o firmă de taximetrie din Caracal pentru a verifica dacă Gheorghe Dincă a beneficiat de serviciile...
Procurorii din Texas, SUA, cer pedeapsa capitală pentru luptătorul MMA Cedric Marks, acuzat că ar fi ucis și îngropat două persoane. Procurorii din Bell County au înaintat luni o cerere...
O angajată a Ministerului Finanțelor din Republica Moldova riscă să fie închisă între 15 și 20 de ani pentru infracțiunea de omor. Aceasta și-a incendiat concubinul cu care avea un...
După izbucnirea scandalului în legătură cu faptele înfiorătoare ale lui Gheorghe Dincă, oamenii au început să prindă curaj şi să scoată la iveală lucruri neştiute până acum. O femeie de...
În România violarea şi uciderea unei fete de 15 ani a devenit o infracţiune care a demonstrat neputinţa organelor de urmărire şi a justiţiei şi a dus la căderea unor...