Crimă teribilă în Gorj: Un tânăr și-a ucis tatăl în bătaie, cu sapa
- Georgeta Petrovici
- 20 august 2019, 12:43
O crimă teribilă a avut loc în județul Gorj. Un tânăr și-a ucis tatăl într-un mod înfiorător, apoi a sunat la 112 și a mințit, spunând că bărbatul ar fi căzut din copac. Când au ajuns la fața locului medicii și polițiștii, au avut parte de o imagine sinistră. Victima era ciopârțită.
Mai multe echipaje de intervenție s-au deplasat la locul indicat, unde l-au găsit pe bătrân într-o baltă de sânge.
Medicii de pe ambulanță au aplicat primele manevre de resuscitare asupra bărbatului, apoi au luat decizia de a-l transporta la spital. A fost totul în zadar, victima a decedat imediat.
Potrivit polițiștilor, bărbatul în vârstă de 50 de ani, care consumase alcool, a avut un conflict cu fiul său, care ulterior l-ar fi luat la bătaie. Acesta a pus mâna pe o sapă cu care a început să își lovească tatăl în neștire.
Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
„Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un tânăr de 23 de ani, din comuna Ciuperceni, cu privire la faptul că tatăl său, de 50 de ani, a căzut dintr-un copac. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul de 50 de ani , în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu fiul său. Acesta din urmă ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. Bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii amănunţite. Din păcate, după ce a ajuns la spital, bărbatul a încetat din viață, loviturile sale fiind unele destul de serioase care până la urmă i-au cauzat moartea”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Sursa: Fanatik.ro