Un bărbat de 38 de ani a avut un episod psihotic și a atacat mai mulți pacienți din unitatea medicală. Patru persoane au decedat și alte nouă au fost grav rănite.

Un pacient eliberat în acest an din spitalul Săpoca rupe tăcerea: „E groaznic ce se petrece acolo”, spune pacientul.

Un fost pacient al Spitalului, Constantin Dumitru Scripcariu, a făcut mai multe mărturisiri de-a dreptul șocante despre ceea ce se petrece la unitatea medicală din Săpoca.

Bolnav de epilepsie și cu câteva episoade de care este mai puțin mândru, domnul Scripcariu este un dobrogean pasionat de tot ce se întâmplă în jurul lui. De asta a și făcut o pagină de facebook numită „Arsa Albești” unde vorbește despre fărădelegile care au loc în satul său.

Asta i-a atras și dușmănia vecinilor, cu care a avut nenumărate altercații. Din cauza acestora, a ajuns și la spitalul de psihiatrie din Săpoca, acolo unde a trăit lucruri greu de suportat, conform spuselor sale.

„Am văzut știrea cu crimele de la Săpoca de pe site-ul dumneavoastră și apoi pe la televiziuni. E groaznic ce se petrece pe acolo. Anul acesta am ieșit, după ce am stat 11 luni. Am mai stat o dată în spitalul acela 8 luni și ceva, între 2013 și 2014. Ne luau pur şi simplu până şi mâncarea”, spune domnul Scripcariu, potrivit Romania TV.

Fostul pacient a povestit cum a fost bătut și umilit de către asistentele medicale: „Acolo, unde stau cei din articolul 110 sunt pacienți care sunt nevinovați. Acolo m-a bătut o tâmpită, anul trecut de Sfântul Ștefan, mi-a dat două palme și m-a târât 50 de metri pe holul ăla și striga: Pe cine a mai supărat Scripcariu?”

Te-ar putea interesa și: