BNR

BNR (Banca Națională a României) este banca centrală a statului român, instituție publică independentă care are rolul principal de a asigura stabilitatea prețurilor, politica monetară și stabilitatea financiară a țării.

Fondată la 17 aprilie 1880, BNR este una dintre cele mai vechi bănci centrale din Europa. Sediul său principal se află în București.

Atribuții principale:

Elaborează și aplică politica monetară națională;

Emite moneda națională – leul românesc (RON);

Administrează rezervele valutare și de aur ale României;

Supraveghează sistemul bancar și asigură funcționarea stabilă a pieței financiare;

Gestionează cursul de schimb și ratele dobânzilor de politică monetară;

Reprezintă România în instituții financiare internaționale precum Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI).

BNR este condusă de un Consiliu de Administrație, în frunte cu un guvernator (funcție deținută din 1990 de Mugur Isărescu).

BNR este instituția care garantează stabilitatea economică și financiară a României, controlând politica monetară și sistemul bancar.

Viorica Dăncilă a ajuns la BNR, dar mai sunt şi alţii. Lista cu alintaţii puterii

Viorica Dăncilă a ajuns la BNR, dar mai sunt şi alţii. Lista cu alintaţii puterii

Recent, Viorica Dăncilă a fost angajată la BNR în funcţia de consultantă în Departamentul pentru economia verde, dar alături de ea mai sunt şi alţi politicieni care de-a lungul anilor...

Evz Play. Dăncilă relansează bătălia pentru BNR. Ipoteza lui Turcescu: Cîțu va fi viitorul guvernator

Evz Play. Dăncilă relansează bătălia pentru BNR. Ipoteza lui Turcescu: Cîțu va fi viitorul guvernator

Vestea că Viorica Dăncilă va fi consultant al BNR a pus pe jar scena autohtonă. Ediția de joi a emisiunii moderate de Robert Turcescu, transmisă pe Youtube EVZ Capital, a...

Viorica Dăncilă, ţinta ironiilor după ce a fost angajată la BNR. A plouat cu meme

Viorica Dăncilă, ţinta ironiilor după ce a fost angajată la BNR. A plouat cu meme

Fosta candidată la preşedinţia României, Viorica Dăncilă, a revenit în prim-plan după ce s-a confirmat că va ocupa funcția de consultant pe Strategia de Sustenabilitate și Energie Verde al guvernatorului...

Exclusiv. PERSONAJUL MISTERIOS care a ajutat-o pe Viorica Dăncilă să devină consilierul Guvernatorului BNR

Exclusiv. PERSONAJUL MISTERIOS care a ajutat-o pe Viorica Dăncilă să devină consilierul Guvernatorului BNR

Viorica Dăncilă a fost numită în cadrul Biroului Economie Verde la Banca Națională, birou în cadrul unui departament care se va ocupa de trecerea la moneda euro. Cine ajutat-o pe...

Ipoteza anului. Florin Cîțu, noul șef al BNR. „E deja cunoscut”

Ipoteza anului. Florin Cîțu, noul șef al BNR. „E deja cunoscut”

Fostul director ANAF susține că Florin Cîțu nu va prelua niciodată puterea Partidului Liberal, motiv pentru care i se pregătește o altă funcție.  Gelu Diaconu, fostul director ANAF, nu este...

Un al doilea fost „greu” al PSD se alătură echipei BNR. Va lucra lângă Viorica Dăncilă

Un al doilea fost „greu” al PSD se alătură echipei BNR. Va lucra lângă Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă va ocupa, de la 1 iunie, poziția de consultant pe strategie al Guvernatorului Băncii Nationale a României, Mugur Isărescu. Mai precis, consultant pe Strategia de Sustenabilitate și Energie...

Parcursul politic al Vioricăi Dăncilă, noul consilier al lui Isărescu, presărat cu „perle” antologice: ”Orice om îi este frică de o pângere penală”

Parcursul politic al Vioricăi Dăncilă, noul consilier al lui Isărescu, presărat cu „perle” antologice: ”Orice om îi este frică de o pângere penală”

Începând cu data de 1 iunie, Viorica Dăncilă va ocupa poziția de consultant pe strategie al Guvernatorului Băncii Nationale a României, Mugur Isărescu. Ea va fi în funcția de consultant...

Lovitura dată de Viorica Dăncilă. Ce post va ocupa la BNR

Lovitura dată de Viorica Dăncilă. Ce post va ocupa la BNR

Fostul premier al României, Viorica Dăncilă , este viitorul consilier pe strategie al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Dăncilă ar urma să înceapă treaba de la 1 iunie. Practic, funcția de...

Vin scumpirile. BNR prognozează o rată a inflației de 4.1% până în decembrie

Vin scumpirile. BNR prognozează o rată a inflației de 4.1% până în decembrie

Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei...

Un nou împrumut major de la bănci al Ministerului Finanțelor. Totalul aproape de 700 de milioane de lei

Un nou împrumut major de la bănci al Ministerului Finanțelor. Totalul aproape de 700 de milioane de lei

Ministerul Finanţelor a atras, joi, 699,2 de milioane de lei de la bănci, potrivit unui comunicat de presă remis de către instituție. Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 699,2 de...

BNR are veşti bune pentru toţi românii. Datoria externă a țării a scăzut

BNR are veşti bune pentru toţi românii. Datoria externă a țării a scăzut

Banca Naţională a României (BNR) a dezvăluit joi că datoria externă pe termen lung a ţării se ridica spre finalul lunii februarie 2021 la 90,947 miliarde de euro, fiind cu...

Curs valutar BNR. Euro a mai scăzut puțin. Leul ia o gură de oxigen

Curs valutar BNR. Euro a mai scăzut puțin. Leul ia o gură de oxigen

După o perioadă de turbulență, valoarea monedei euroopene mai scade puțin, iar moneda națională își revine foarte discret. Update, ora 13.00. Cotațiile principalelor monede ale lumii și pentru gramul de...

Curs valutar BNR. Leul câștigă teren în lupta cu euro

Curs valutar BNR. Leul câștigă teren în lupta cu euro

Se pare că astăzi leul a cășțigat lupta împotriva monedei europene, însă celălalt adversar direct, dolarul, a venit puternic din spate. Leul s-a apreciat vineri în raport cu euro, care...

BNR lansează un avertisment neașteptat. Românii pot pierde sume uriașe

BNR lansează un avertisment neașteptat. Românii pot pierde sume uriașe

Romănii au început să fie foarte interesați de criptomonede, văzând creșterile amețitoare înregistrate în ultima perioadă, însă BNR îi sfătuiește să fie prudenți. Criptomonedele au început să devină din ce...

BNR. Curs valutar: Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro. La cât a fost cotat leul

BNR. Curs valutar: Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro. La cât a fost cotat leul

Banca Naţională a României a anunţat, miercuri, 14 aprilie, că moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, dar în creştere faţă de conotaţia de ieri. Banca Naţională a României...

Veşti de la BNR: Deficitul de cont curent a crescut cu 277%

Veşti de la BNR: Deficitul de cont curent a crescut cu 277%

În comunicatul BNR se arată că deficitul contului curent al balanţei de plăţi a crescut cu 277,49% în primele două luni ale acestui an, la 1,627 miliarde de euro, comparativ...

Vești bune din economie. Rata inflației a scăzut la 3,1% în martie

Vești bune din economie. Rata inflației a scăzut la 3,1% în martie

Rata inflației, calculată pentru luna martie este în scădere, raportat la februarie, potrivit datelor statistice prezentate de INS. Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,1% în luna martie a...

Leul prinde puteri în fața euro. Cursul BNR de luni

Leul prinde puteri în fața euro. Cursul BNR de luni

Leu a început săptămâna în creștere, în raport cu euro, conform cotațiilor afișate de Banca Națională a României Leul s-a apreciat, în prima zi a săptămânii, în raport cu euro....

Ce impact a avut pandemia asupra economiei din România. Răspunsul categoric al lui Mugur Isărescu

Ce impact a avut pandemia asupra economiei din România. Răspunsul categoric al lui Mugur Isărescu

Guvernatorul Băncii Naționale a României a venit cu detalii despre impactul economic iniţial al pandemiei. Astfel, pandemia a accentuat dezechilibrele existente și a dus la deprecierea monedei naționale și creșterea...

Decizia luată de președintele Erdogan a stârnit mare îngrijorare pe plan extern. Situație periculoasă în această țară

Decizia luată de președintele Erdogan a stârnit mare îngrijorare pe plan extern. Situație periculoasă în această țară

Există pericol de instabilitate financiară în Turcia, după ce președintele Erdogan l-a demis, în luna martie, pe guvernatorul Băncii Centrale. Naci Agbal, guvernatorul Băncii Centrale a Turciei, a fost demis...