Adrian Năstase

Adrian Năstase, născut la 22 iunie 1950, în București, este un politician social-democrat român, profesor de drept public internațional.

Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 și 2004-2006, din partea FDSN/PDSR, respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost cel de-al 59-lea prim-ministru al României.

La alegerile prezidențiale din 2004 a fost candidatul PSD la funcția de șef al statului. În al doilea tur de scrutin a fost învins de candidatul Alianței Dreptate și Adevăr (DA), Traian Băsescu.

La 15 martie 2006, a demisionat de la conducerea Camerei Deputaților în contextul unor acuzații de corupție. La alegerile legislative din 2008 a obținut un nou mandat de deputat, în colegiul uninominal Mizil din județul Prahova, din partea PSD.

În anul 2012, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru corupție, iar în 2014 a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și șantaj.

EDITORIALUL EVZ: De la Dej la Băsescu, de ce îşi iubesc şi urăsc românii preşedinţii

EDITORIALUL EVZ: De la Dej la Băsescu, de ce îşi iubesc şi urăsc românii preşedinţii

De când îmi aduc eu aminte, românii au avut atitudini extreme faţă de conducătorii lor. Foarte rar atitudinea şi comentariile au fost moderate, foarte rar un om aflat în fruntea...

SENATUL EVZ: Noul Vadim şi PSD-ul Mare

SENATUL EVZ: Noul Vadim şi PSD-ul Mare

Două declaraţii venite de la PSD săptămâna aceasta arată mai limpede ca oricând caracterul iremediabil malign, retrograd, în cele din urmă criminal (pe urmele foştilor comunişti) al acestui partid, nenorocirea...

SENATUL EVZ: Următorul pe listă!

SENATUL EVZ: Următorul pe listă!

Cum? PSD-ul "nu face zid" în jurul lui Năstase? Populaţia pesedistă nu pogoară, tropăind cu mic cu mare, în sala de tribunal? Şi nu pune presiune pe justiţie pentru "a-şi...

EDITORIALUL EVZ: Ponta pregăteşte eşafodul pentru Năstase. Va curge sânge în PSD

EDITORIALUL EVZ: Ponta pregăteşte eşafodul pentru Năstase. Va curge sânge în PSD

Cu doar o săptămână înainte ca justiţia să pronunţe sentinţa în celebrul dosar "Mătuşa Tamara", Victor Ponta se plimbă cu corupţia-n gură. Braţ la Braţ cu Crin Antonescu, fostul procuror...

SENATUL EVZ: Corupţia ca formă a rezistenţei

SENATUL EVZ: Corupţia ca formă a rezistenţei

După contribuţia practică la imaginea României ca ţară a corupţiei, Adrian Severin ne oferă şi o inestimabilă perspectivă teoretică asupra fenomenului. Potrivit parlamentarului european, corupţia este — nici mai mult,...

SENATUL EVZ: Blestemul lui Geoană

SENATUL EVZ: Blestemul lui Geoană

Iar am greşit, fir-ar să fie! Dar cum nu m-am temut niciodată să-mi recunosc greşelile, o recunosc şi pe asta. Singurii oameni care nu greşesc niciodată sunt ideologii, cei care...

SENATUL EVZ: Adrian Severin nu crede în OZN şi nu urăşte bananele

SENATUL EVZ: Adrian Severin nu crede în OZN şi nu urăşte bananele

Au fost vreo două săptămâni în care România şi-a dat măsura suprarealismului politic. Întâi, dl. primar al Aradului, Falcă, trimis în judecată de DNA, şi-a lansat volumul intitulat, vag sociobiologic,...

EDITORIALUL EVZ: Semne aproape clare ale rupturii între Ponta şi Crin

EDITORIALUL EVZ: Semne aproape clare ale rupturii între Ponta şi Crin

Marţi seară, Mircea Geoană a evoluat la Realitatea şi Crin Antonescu la Antena 3. S-au spus lucruri foarte grele, care pun în pericol serios alianţa USL. În primul rând Geoană...

SENATUL EVZ: Un adolescent cu tendinţe sinucigaşe

SENATUL EVZ: Un adolescent cu tendinţe sinucigaşe

Sunt sigur că Victor Ponta nu l-a citit pe Witold Gombrowicz, unul din scriitorii fascinaţi de imaturitate. Şi chiar dacă l-ar fi citit, tot nu cred c-ar fi înţeles nimic...

SENATUL EVZ: Războiul rataţilor

SENATUL EVZ: Războiul rataţilor

Oricum am lua-o (şi o luăm, trebuie să mărturisim, cu bucurie în inimi), situaţia actuală din cel mai mare partid din Opoziţie, PSD, este începutul sfârşitului pentru visul stângii de...

PSD vrea să-l schimbe pe "prostănacul" de la şefia Senatului cu "fătălăul plângăcios"

PSD vrea să-l schimbe pe "prostănacul" de la şefia Senatului cu "fătălăul plângăcios"

Titus Corlăţean a intrat în PSD acum zece ani, după o o carieră diplomatică în MAE, ca sfătuitor în chestiuni de politică externă al premierului de atunci, Adrian Năstase. Citiţi...

ANALIZA EVZ. O întrebare tulbură opoziţia: cine va trăda primul, Antonescu sau Ponta? Cum comentezi ultima criză din USL?

ANALIZA EVZ. O întrebare tulbură opoziţia: cine va trăda primul, Antonescu sau Ponta? Cum comentezi ultima criză din USL?

Candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale devine nesigură cât timp deciziile lui Ponta sunt contestate în PSD. Intervenţia lui Adrian Năstase şi a lui Ion Ilescu n-ar trebui să-i dea...

De ce Ponta şi Iliescu îl vor "mort" pe Mircea Geoană

De ce Ponta şi Iliescu îl vor "mort" pe Mircea Geoană

ANALIZĂ EVZ. În timp ce Victor Ponta, prin războiul cu Geoană, simte nevoia să demonstreze că el este şeful în PSD, Ion Iliescu este mânat doar de dorinţa de răzbunare...

EDITORIALUL EVZ: De ce a ratat Ponta o vizită în SUA de Halloween

EDITORIALUL EVZ: De ce a ratat Ponta o vizită în SUA de Halloween

Aud de la un cunoscut din PSD că de Halloween, noaptea în care americanu' de rând îşi ia vecinii la speriat, Victor Ponta şi-ar fi dorit să bată la uşa...

SENATUL EVZ: Ambuteiaj pe drumul Damascului: Voiculescu, Iliescu şi monarhismul de ziua a şapte

SENATUL EVZ: Ambuteiaj pe drumul Damascului: Voiculescu, Iliescu şi monarhismul de ziua a şapte

Puţini am fost, mulţi am rămas! exclamă probabil la ora asta uimiţi cele vreo două duzini de monarhişti autentici din România, care până mai ieri ar fi încăput toţi în...

EDITORIALUL EVZ: Monarhia salvează nomenklatura PCR. Plus un turnător al Securităţii

EDITORIALUL EVZ: Monarhia salvează nomenklatura PCR. Plus un turnător al Securităţii

Nimic mai vesel în ziua de marţi, 25 octombrie, decât anunţul liderilor PNL că ei, împreună cu Ion Iliescu, Nicu Văcăroiu, Dan Voiculescu a.k.a. "Felix" şi Radu Duda, au condamnat...

EDITORIALUL EVZ: Iliescu şi Năstase conduc oficial gruparea anti-Ponta din PSD

EDITORIALUL EVZ: Iliescu şi Năstase conduc oficial gruparea anti-Ponta din PSD

Consiliul Naţional al PSD de la sfârşitul săptămânii a oficializat existenţa a doi poli de putere în partid. Primul este condus de Victor Ponta, al doilea este dominat de cuplul...

Deputaţi PSD, "obligaţi" de partid să susţină cămătăria

Deputaţi PSD, "obligaţi" de partid să susţină cămătăria

Ponta şi Năstase au votat împotriva legii prin care se interzice cămătăria în România. Fără argumente juridice, cei doi lideri ai PSD au fost contra doar pentru că sunt în...

Americanii de la Bechtel îi iau apărarea lui Adrian Năstase

Americanii de la Bechtel îi iau apărarea lui Adrian Năstase

Bechtel regretă faptul că atât compania, cât şi diferiţi oficiali români au continuat să fie obiectul unei "critici publice eronate şi injuste" în legătură cu semnarea şi derularea contractului privind...

CRONICA TV. Abramburica vrea să salveze mafia universităţilor. Pe banii noştri

CRONICA TV. Abramburica vrea să salveze mafia universităţilor. Pe banii noştri

Ecaterina Andronescu este ca tulburelul: dacă nu eşti atent, te ia de cap. Fosta ministră a învăţământului vorbeşte corect româneşte şi coerent, ceea ce o face deja o pasăre rară...