Cum? PSD-ul "nu face zid" în jurul lui Năstase? Populaţia pesedistă nu pogoară, tropăind cu mic cu mare, în sala de tribunal? Şi nu pune presiune pe justiţie pentru "a-şi da jos labele" de pe nepotul mătuşii Tamara?! De necrezut!
Şi totuşi, asta e starea de spirit în PSD. Cu o generaţie veche impotentă şi compromisă, dominat de vocile a capella ieşite din gâtlejurile lui Antonescu şi Ponta, PSD-ul se află de-o vreme la discreţia "micului Titulescu" şi-a acoliţilor săi. Nu mă gândesc neapărat la băieţii vizibili şi cam năuci, care trec serile pe la televizor. Ce se percepe mai greu la Bucureşti e că în teritoriu a apărut o altă promoţie de pesedei, la fel de ahtiată de putere ca precedenta, şi plină de bani. Şi că ea începe să emită pretenţii. Pentru "noua clasă" pesedistă, personaje precum Iliescu şi Năstase nu reprezintă mai nimic. Activiştii actuali s-au născut în taberele de instruire ale Tineretului Social-Democrat, au dansat cu Victor şi Daciana, s-au jucat de-a Che Guevara şi n-au scrupulele pe care, de teama dosarului de cadre, generaţia anterioară le avea. Junii pesedei sunt neşantajabili, n-au turnat la Securitate, n-au fost comunişti, nu le atârnă în spate tinicheaua vreunui scandal public. Toatea acestea îi fac letali în confruntarea apropiată şi inevitabilă cu vechile cadre. Adrian Năstase ştie exact cu cine are de-a face. El e conştient că după executarea lui Geoană i-a venit rândul pe listă. Şi mai ştie că Ponta îl va sacrifica fără să i se mişte vreun muşchi pe faţă, în buna linie a neo-despotismului asiatic instaurat deja în partid. La nevoie, vor cădea, rând pe rând, toţi membrii "generaţiei istorice" a pesedismului, de la Hrebenciuc la Mitrea, până la mai proaspătul Vanghelie. De fapt, nici nu sunt chiar atât de mulţi. Dacă Ponta îşi asigură neutralitatea lui Iliescu — şi n-am niciun dubiu că şi-o va asigura —, are toate cărţile în mână. El a prins un culoar larg de acţiune şi e conştient că orice ezitare s-ar întoarce împotriva lui.
Ponta trebuie să se mişte însă extrem de repede, pentru că astrele nu-i vor zâmbi la nesfârşit. Construcţia de conjunctură numită USL cam începe s-o ia la vale, iar dacă guvernul Boc redresează în primăvara viitoare economia, roata norocului ar putea să se învârtă în sens invers. Prin urmare, acum e momentul. Dacă Adrian Năstase se alege cu o condamnare, după cum a cerut procuratura, Ponta ar putea recurge la o mutare-fulger: suspendarea din partid sau chiar excluderea. Intuind primejdia, Năstase a făcut public, în disperare de cauză, documentul elaborat în cadrul institutului Şincai. E o contestare violentă a politicii duse de Ponta, căruia i se contabilizează greşelile comise în serie. Dar gestul arată cât de neînsemnată a ajuns poziţia lui Năstase: dacă-l iei la bani mărunţi, vezi că fostul prim-ministru nu e mai puternic decât un blogger sau un oengist care produce pe bandă rulantă "analize" şi "studii de impact". Dac-ar fi înţelept, şi-ar cruţa energia, pentru că "impactul" va fi oricum devastator.
Din câte-mi dau seama, nimic nu-l va abate pe fostul scutier al lui Năstase din drum. Din simplul motiv că ideologia sa nu e pesedismul, ci antonescianismul. Ponta copiază punct cu punct metodele prin care dictatorul liberal a făcut vid în propriul partid. Excomunicarea fostului şef (cu diferenţa că Tăriceanu e atât de jalnic încât s-a resemnat să se aşeze de bunăvoie în genunchi în faţa noului satrap), anihilarea vocilor puternice şi inventarea de aparatcici a căror autoritate se revendică direct din relaţia personală cu liderul sunt metode care nu dau greş în partidele cu structură totalitară, aşa cum sunt astăzi PNL şi PSD.
Cum poate contracara Năstase lovitura pe care fostul său protejat se pregăteşte să i-o aplice? Tare mi-e teamă că în niciun fel. Mai mult ca oricând, PSD-ul se află la cheremul familiei Ponta-Sârbu. Culmea e că ambii sunt creaţia lui Adrian Năstase. Dacă Ponta i-a fost copil de suflet, Ilie Sârbu provine din "baronimea" cu ajutorul căreia Năstase a reuşit să încalece partidul în jurul anului 2000. Aşa încât se poate spune că Năstase se află azi în ingrata situaţie de a suferi ponoasele propriei politici de cadre. O politică pe cât de neinspirată, pe atât de dramatică în consecinţe.
Recomandările noastre
