Dumitru Popescu, ultimul dintre personajele proeminente din echipa lui Nicolae Ceaușescu, a murit. Supranumit 1Dumnezeu” ,împlinise vârsata de 96 de ani în aprilie. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 12, la Cimitirul Belu ortodox.

Dumitru Popescu, poreclit „Dumnezeu”, a murit

Absolvent de științe economice, Dumitru Popescu intră în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scânteia tineretului și Scânteia.

În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx).

În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia. Între 1971 și 1976 a fost președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste.

Porecla „Dumnezeu”, a cărei origine este incertă, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive.

Scrierile literare ale lui Popescu sunt puțin cunoscute. Începând din anii 1990, a redactat memorii privitoare la perioada comunistă/

Dumitru Popescu. Sursa foto: Wikipedia

Popescu a absolvit facultatea de științe economice în 1951

Dumitru Popescu debutează ca jurnalist în timpul studenției (în 1950), la revista Contemporanul. În 1956, cu ocazia pregătirii congresului Uniunii Tineretului Muncitor, Nicolae Ceaușescu îl invită pe Dumitru Popescu (deși cei doi nu se cunoscuseră anterior) să ocupe funcția de redactor-șef al ziarului Scînteia tineretului – va rămâne aici până în 1960.

Vreme de doi ani a fost director general al Agerpres. După o pauză de trei ani, va reveni în jurnalism în 1965, de data aceasta ca redactor-șef la Scînteia, unde lucrează până în 1968.

Activitatea politică a lui Dumitru Popescu

Popescu se înscrie în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În 1962 devine vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (altfel spus, ministru adjunct al Culturii), funcție pe care o va avea până în 1965.

În același an devine membru al Comitetului Central al P.C.R. și rămâne aici până la căderea regimului politic (1989). Din 1968, este secretar al Comitetului Central, iar un an mai târziu devine membru al CPEx (Comitetul Politic Executiv) al Comitetului Central.[4] Dumitru Popescu a fost deputat în Marea Adunarea Națională în sesiunile din perioada 1965 - 1989.

În 1981 devine rectorul Academiei de învățămînt social-politic „Ștefan Gheorghiu” din București, universitate exclusiv specializată în recrutarea cadrelor Partidului Comunist Român.

Lucrări literare

Dumitru Popescu este autorul unui număr mare de volume în proză, poezie și eseuri. După căderea regimului socialist, a scris mai ales memorialistică. Mai jos sunt citate doar câteva titluri:

• Am fost și eu cioplitor de himere,
• Cronos autodevorându-se,
• Elefanții de porțelan,
• Panorama răsturnată a mirajului politic,
• Pumnul și palma (roman), potrivit Wikipedia.