SENATUL EVZ: Adrian Severin nu crede în OZN şi nu urăşte bananele

SENATUL EVZ: Adrian Severin nu crede în OZN şi nu urăşte bananele

Au fost vreo două săptămâni în care România şi-a dat măsura suprarealismului politic.

Întâi, dl. primar al Aradului, Falcă, trimis în judecată de DNA, şi-a lansat volumul intitulat, vag sociobiologic, "Societatea Vie: un proiect pentru România 2020" (vezi aici). Dl. primar nu era cunoscut până deunăzi drept scriitor sau gânditor social, necum unul organicist - dimpotrivă, aş zice, părea mai curând genul care arde etapele - deci debutul în sine a surprins la fel de mult ca şi locul desfăşurării evenimentului: depoul de tramvaie Lizeanu.

Apoi a venit ştirea bombă că dl. Adrian Severin, cercetat pentru trafic de influenţă şi exclus din Partidul Socialist European, va ţine o conferinţă despre corupţia la români, eveniment moderat foarte judicios de dl. Adrian Năstase (aici). Acum, pe bune: nu asta se cheamă să aşezi scara socială de valori în ordine, cum cere şi dl. Falcă, adică să pui oamenii potriviţi să vorbească despre lucrurile la care se pricep cel mai bine?

Aceste fapte de cultură politică românească nu pot fi aruncate în găleata simplelor excentricităţi, de care altminteri este şi Europa plină. De exemplu, conservatorii britanici au reuşit să trimită luna trecută în Parlamentul European un tip pe nume Rupert Matthews care a scris şi el cărţi - vreo 200 - precum "OZN: Istoria activităţiii extratereştrilor, de la primele observaţii, la răpiri de persoane, până la ameninţarea globală de azi"; sau "Bigfoot şi alte creaturi misterioase".

Individul (aici) nu e un autor oarecare de senzaţionalisme de aeroport, ci predicator pentru o cauză în care crede: profesor la Colegiul Universitar Internaţional de Metafizică (universitate online), unde ţine cursul "Să înţelegem universul paranormal". Volumul în care cere ieşirea Marii Britanii din UE are pe copertă poza lui Matthews pe turela unui tanc sovietic T-72 (nu se ştie de ce); în interior abundă detalii grăitoare din viaţa personală precum "urăsc bananele cu o intensitate pe care n-o pot descrie în cuvinte".

Dr. Mario Borghezio, în schimb, euro-deputat italian din partea Lega Nord (iată un lider adevărat) are un proiect mai generos: face lobby pentru ca toate cele 27 ţări membre să-şi deschidă arhivele secrete de interacţiune cu extratereştrii, astfel încât tehnologiile luate de la aceştia, dar ţinute la obroc de guverne, să fie puse la treabă pentru depăşirea crizei globale. Pentru a facilita procesul ar trebui creată şi o nouă agenţie UE: Centrul European pentru OZN. De asemenea dr. Borghezio este convins că lumea e controlată de Grupul Bilderberg - opinie împărtăşită de altfel de mulţi bloggeri şi activişti civici - scop în care a şi încercat să intre fără invitaţie la conferinţa lor, fiind săltat de oamenii de ordine elveţieni.

Nu, evenimentele din România trec dincolo de bizar şi au o anume morală. Anume, ceea ce la alţii este accident marginal amuzant, la noi devine chiar baza vieţii publice: transformarea viciilor în drapel şi săltarea lor drept în sus, cu mult tupeu. Autorii români amintiţi nu sunt nici profesori Paganel cu capul în nori, nici martiri ai credinţei în OZN-uri, nici grafomani inofensivi consumaţi de ura sinceră faţă de banane. Ei sunt oameni duri şi realişti care au prins bine sensul vechii zicale că dacă eşti dispus să supralicitezi până la burlesc, e imposibil să te compromiţi în această ţară ce oscilează între Caragiale şi Emir Kusturica. Aşa fiind, cred că putem adăuga pe cei doi la brandul de ţară. Dacă s-a pierdut ocazia la lansarea de carte a dlui Falcă, cel puţin alocuţiunea dlui Severin face de o transmisie în direct pe postul public TV. Cu traducere simultană, sigur Euronews, BBC World şi France 24 vor fi interesate să preia conferinţa, costurile astfel amortizându-se, deoarece evenimentul de la Fundaţia Titulescu are cu adevărat anvergură europeană. Nu în fiecare zi vezi membri ai Parlamentului European, care altfel au toate bibilicile acasă, auto-reflectând senin, ştiinţific, la propria abjecţie.