PSD, partidul complotiștilor
De-a lungul istoriei sale, transferul de putere în formațiunea social-democrată s-a petrecut pe fondul unor răfuieli „sângeroase” între tabere. Au fost și tentative de preluare a conducerii care au eșuat...
Adrian Năstase, născut la 22 iunie 1950, în București, este un politician social-democrat român, profesor de drept public internațional.
Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 și 2004-2006, din partea FDSN/PDSR, respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost cel de-al 59-lea prim-ministru al României.
La alegerile prezidențiale din 2004 a fost candidatul PSD la funcția de șef al statului. În al doilea tur de scrutin a fost învins de candidatul Alianței Dreptate și Adevăr (DA), Traian Băsescu.
La 15 martie 2006, a demisionat de la conducerea Camerei Deputaților în contextul unor acuzații de corupție. La alegerile legislative din 2008 a obținut un nou mandat de deputat, în colegiul uninominal Mizil din județul Prahova, din partea PSD.
În anul 2012, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru corupție, iar în 2014 a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și șantaj.
De-a lungul istoriei sale, transferul de putere în formațiunea social-democrată s-a petrecut pe fondul unor răfuieli „sângeroase” între tabere. Au fost și tentative de preluare a conducerii care au eșuat...
Potrivit Comunicatului oficial al Ședinței CexN, Liviu Dragnea a fost ales președinte interimar al PSD pînă la Congresul din 16 noiembrie 2015, Congres care, potrivit Statutului, va confirma rezultatele Scrutinului...
Dincolo de reîntoarcerea la primii ani postdecembriști, cînd mă ataca Ion Iliescu, inițiatorul și conducătorul primului Grup de Crime Împotriva Umanității din Istoria politicii românești, Grup responsabil de moartea a...
Un mic complot s-a consumat la PSD. Un Vladimir Ilici Lenin al PSD s-a aliat cu baronii locali pentru a pune stăpânire pe partid. Și au reușit. Întrebarea este dacă...
Dan Diaconescu, Mihail Vlasov, Liviu Dragnea sau Miron Mitrea sunt doar câțiva dintre cei care au primit titluri de fruntași ai unor orașe. Meritele lor nu au fost identificate până...
Scriam într-un comentariu anterior că prin Programul anunțat de noul președinte al PSD, Liviu Dragnea, PSD s-a întors la FSN, partidul lui Ion Iliescu, partidul pitecantropiei politice din primii ani...
Social-democrații își aleg astăzi președintele interimar, după ce Victor Ponta a renunţat la şefia PSD. Comitetul Executiv Naţional (CExN) se reunşte de la ora 15.00. Liviu Dragnea a intrat în...
Social-democrații își aleg astăzi președintele interimar. Liviu Dragnea a intrat în cursa internă pentru a ocupa scaunul lui Victor Ponta și o va contracandida pe Rovana Plumb. O înfrângere a...
EVZ continuă să publice fragmente din memoriile lui Miron Mitrea, scrise în pușcărie, și adunate în volumul de povestiri „Amintiri… Subiective. Momente de istorie imediată”. În cele 180 de pagini,...
În ultima perioadă „mulţi agitaţi” în PSD se bat pe scaunul lăsat liber de Victor Ponta. A spus-o chiar Marian Oprișan, el fiind însă de părere că „ne agităm prea...
Timp de trei săptămâni, PSD a fost sub conducerea unei femei. Rovana Plumb l-a înlocuit pe Victor Ponta Preşedintele PSD Victor Ponta a lipsit mai bine de trei săptămâni din...
Magistrații bucureșteni au decis, astăzi, să dea câștig de cauză soților Adrian și Dana Năstase, în procesul în care aceștia au cerut ridicarea sechestrului pe care procurorii DNA l-au instituit...
Adrian și Dana Năstase au câștigat procesul prin care cereau ridicarea sechestrului pe care procurorii l-au pus pe averea lor. Judecătorii au decis să lase liberă de orice sarcini casa...
Premierul interimar și-a făcut un renume din faptul că și-a respectat promisiunile și a apărat interesele cadrelor militare. Traian Băsescu și Victor Ponta și-au reevaluat, în timp, relațiile cu generalul...
El a povestit despre tentativa de sinucidere și susține că ziua de 20 iunie a fost una tristă pentru el Au trecut trei ani. Cenuşii, cum este şi ziua de...
"Evenimentul zilei" sărăbătoreşte în Piaţa Universităţii, alături de voi, 23 de ani de existenţă. Istoria EVZ a început pe 22 iunie 1992, din ambiția unui patron revoluționar pentru acele vremuri,...
Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Adrian Balaban Grăjdan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, de instanţa supremă, pentru că în 2012 a trimis...
De ziua noastră îți oferim șansa câștigării unui abonament pentru 1 lună, la ediția print a ziarului „Evenimentul zilei”! Istoria EVZ a început pe 22 iunie 1992, din ambiția unui...
În timp ce duminică la Teatrul Național Marin Sorescu fostul premier Adrian Năstase ține o conferință, afară, în faţa instituţiei, se protestează de zor anti - “recidivistul Năstase”. Fostul premier...
Premierul Victor Ponta-care refuză să-și dea demisia din funcție- ar trebui să ia exemplul mentorului său, Adrian Năstase, care a demisionat din funcția de președinte al Camerei Deputaților în 2006,...