EVZ sărbătoreşte, în Piaţa Universităţii, 23 de ani de existenţă! | GALERIE FOTO

EVZ sărbătoreşte, în Piaţa Universităţii, 23 de ani de existenţă! | GALERIE FOTO

"Evenimentul zilei" sărăbătoreşte în Piaţa Universităţii, alături de voi, 23 de ani de existenţă.

Istoria EVZ a început pe 22 iunie 1992, din ambiția unui patron revoluționar pentru acele vremuri, Mihai Cârciog, și din experiența și talentul de gazetar al lui Ion Cristoiu. Mihai Cârciog a fost primul mare patron de media, înainte de Adrian Sârbu, Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vântu.

Azi putem vorbi de o poveste din vremea în care un ziar trăia numai din distribuție, când publicitatea era ceva exotic și când tirajele de sute de mii de exemplare erau o normalitate.

Evenimentul zilei, împreună cu voi, cititorii, a schimbat radical Romania în cei 23 de ani de existență.

“Bulina roșie” a contribuit la schimbarea cursului istoriei României, a susținut fățiș CDR și pe viitorul președinte Emil Constantinescu în bătălia electorală cu PDSR, s-a luptat cu PSD-ul lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, a sprijinit cu toate forțele Alianța Dreptate și Adevăr și pe viitorul președinte Traian Băsescu.

Cel mai influent ziar din România a luptat întotdeauna pentru ideile în care au crezut cititorii săi. Întotdeauna idei, niciodată oameni pur și simplu.

Evenimentul zilei a reușit să fie un jurnal echilibrat, credibil, de impact, cu o audiență de vârf în rândul românilor educați, bine pregătiți profesional, cu salarii peste medie.

Performanțele jurnalistice au fost majore de-a lungul timpului, iar astăzi, la împlinirea celor 23 de ani, nu putem decât să ne mândrim că am avut și avem jurnaliști de calitate care relatează cu implicare și dăruire faptele, dar că avem şi cititori care ne sunt fideli și care apreciază munca celor implicați. Datorită vouă existăm!

La mulți ani, Evenimentul zilei! La mulți ani, cititorule!

Gândește drept! Informează-te!

Un concurs EVZ!

De ziua noastră îți oferim șansa câștigării unui abonament pentru o lună la ediția print a ziarului „Evenimentul zilei”!

Răspunde la întrebarea din chestionarul de mai jos, până duminica, 21 iunie, la ora 24:00, pentru a câștiga un abonament, valabil pentru 30 de zile, la ziarul Evenimentul zilei.

Atenție! Poți opta pentru un singur răspuns din variantele oferite.

Câstigătorii celor 23 de abonamente vor fi anunțați luni, 22 iunie, în cadrul acestui articol și vor fi contactați de către Organizator pentru a stabili detaliile de intrare în posesie a premiului.