SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Funeraliile fostului președinte american Jimmy Carter vor avea loc loc pe 9 ianuarie

Funeraliile fostului președinte american Jimmy Carter vor avea loc loc pe 9 ianuarie

Update: Funeraliile de Stat ale fostului președinte american Jimmy Carter, care a decedat duminică la vârsta de 100 de ani, sunt programate să aibă loc pe 9 ianuarie la Catedrala...

Firma la care lucrează prințului Harry, catalogată de personal drept o „epavă toxică”

Firma la care lucrează prințului Harry, catalogată de personal drept o „epavă toxică”

Prințul Harry este angajat la o companie în care angajații afirmă că mediul de lucru este nesigur din punct de vedere psihic, iar toți cei care lucrează acolo se simt...

Coreea de Nord amenință cu o strategie tot mai agresivă împotriva SUA

Coreea de Nord amenință cu o strategie tot mai agresivă împotriva SUA

Coreea de Nord a anunțat că va adopta „cea mai dură” strategie față de Statele Unite, pe care le consideră „țara cea mai reacționară” din lume. Declarația a fost făcută...

2025: Anul provocărilor majore pentru economia mondială. Urmează mari turbulențe

2025: Anul provocărilor majore pentru economia mondială. Urmează mari turbulențe

După ce economia mondială a început să-și revină timid după impactul devastator al pandemiei de Covid-19, anul 2025 promite să aducă un nou val de riscuri și incertitudini. De la...

Jackpot uriaș câștigat în California: 1,22 miliarde de dolari. Care e marele mister din jurul norocosului

Jackpot uriaș câștigat în California: 1,22 miliarde de dolari. Care e marele mister din jurul norocosului

Un american a câștigat un jackpot în valoare de 1,22 miliarde de dolari, al cincilea cel mai mare câștig din istoria Mega Millions. Biletul de loterie a fost cumpărat într-o stație...

Moș Crăciun a venit și la Irinel Columbeanu. Ce i-a trimis fiica sa din SUA

Moș Crăciun a venit și la Irinel Columbeanu. Ce i-a trimis fiica sa din SUA

Irinel Columbeanu nu a fost uitat de Moș Crăciun, de data acesta cel din SUA. Fostul milionar a primit un cadou din partea fiicei sale, Irinuca, care locuiește în Statele...

2024 anul Donald Trump (I)

2024 anul Donald Trump (I)

Acum este o perioadă de reflecție, deoarece mai sunt câteva zile și anul 2024 se încheie. Am să încerc în următoarele articole să privim prin ”lupa geopolitici” anul 2024 și...

Rolul soldaților din Coreea de Nord: carne de tun în războiul din Ucraina

Rolul soldaților din Coreea de Nord: carne de tun în războiul din Ucraina

Soldații trimiși de Coreea de Nord pentru a participa la războiul din Ucraina, alături de invadatorii ruși, sunt victime fără șanse. „Carne de tun”, iar pe viața lor nu pune...

Crin Antonescu, despre relația cu Donald Trump, președintele ales al SUA

Crin Antonescu, despre relația cu Donald Trump, președintele ales al SUA

Crin Antonescu nu ascunde faptul că dacă ar fi avut posibilitatea să voteze în SUA ar fi votat cu Donald Trump, chiar dacă nu este „un fan, un entuziast”. Crin...

Un american, condamnat la 15 ani în Rusia pentru divulgarea de secrete biotehnologice

Un american, condamnat la 15 ani în Rusia pentru divulgarea de secrete biotehnologice

Un cetățean american, Eugene Spector, a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia pentru spionaj, după ce autoritățile au stabilit că acesta a transmis secrete biotehnologice către Statele...

Cutiile negre ale avionului azer, recuperate de autorități. Indicii legate de implicarea Rusiei

Cutiile negre ale avionului azer, recuperate de autorități. Indicii legate de implicarea Rusiei

Ancheta legată de prăbușirea avionului din Kazahstan avansează. Autoritățile au reușit să recupereze cutiile negre, urmând să fie strânse date cheie un acest caz. Între timp, suspiciunile privind posibila implicare a...

Imigranții cu copii, în centre de detenție. Alte măsuri anunțate de Trump

Imigranții cu copii, în centre de detenție. Alte măsuri anunțate de Trump

Autoritățile americane din domeniul imigrației vor relua politica controversată de plasare a familiilor cu copii în centre de detenție, ca parte a unei campanii de deportare a imigranților fără acte...

Elon Musk își face propriul oraș. Are deja peste 500 de locuitori

Elon Musk își face propriul oraș. Are deja peste 500 de locuitori

În ultimii ani, Elon Musk și-a mutat companiile din California si le-a adus în Texas, construind birouri, depozite și fabrici de producție în număr tot mai mare. Acum, miliardarul încearcă...

S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație

S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație

România a avut nevoie de zeci de ani și de un efort diplomatic imens pentru a îndeplini unul dintre cele mai mari vise ale cetățenilor săi, acela de a călători...

Blocându-l pe Matt Gaetz, Senatul a făcut un serviciu țării și lui Trump

Blocându-l pe Matt Gaetz, Senatul a făcut un serviciu țării și lui Trump

Blocându-l pe Matt Gaetz de la drumul spre funcția de Procuror General al SUA, Senatul a făcut un serviciu țării și lui Trump. Matt Gaetz, blocat de Senatul SUA Indiferent...

Afacerea asemănării cu Iisus. Cerere mare de tineri cu barbă și păr lung

Afacerea asemănării cu Iisus. Cerere mare de tineri cu barbă și păr lung

Se angajează persoane care seamănă cu imaginea lui Iisus pentru portrete de familie și invitații de nuntă, dar așteptările pot fi mari, scrie WSJ. Se caută modele pentru Iisus Bob...

Ce au pus la cale Biden și Papa Francisc

Ce au pus la cale Biden și Papa Francisc

Președintele american Joe Biden, pe ultimele zile de mandat, a răspuns la apelul Papei Francis şi a comutat 37 de execuții în închisoare pe viață, după ce și-a încălcat primisiunea...

Fostul președinte SUA Bill Clinton, internat de urgență

Fostul președinte SUA Bill Clinton, internat de urgență

Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii Bill Clinton a fost internat, luni după-amiază, la un spital din Washington, DC, unde este supus testelor și observării după ce a făcut...

Exclusiv. Cu cine se poza acum doi ani luptătorul contra „Sistemului Iohannis”. La Realitatea TV se laudă cu relațiile cu Trump

Exclusiv. Cu cine se poza acum doi ani luptătorul contra „Sistemului Iohannis”. La Realitatea TV se laudă cu relațiile cu Trump

Exclusiv. Cu cine se poza acum doi ani luptătorul contra „Sistemului Iohannis”. La Realitatea TV se laudă cu relațiile cu Trump. România este tot mai plină de luptători contra sistemului,...

Un român a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în SUA. A făcut victime în întreaga lume

Un român a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în SUA. A făcut victime în întreaga lume

Un român implicat într-o rețea internațională de atacuri cibernetice cu ransomware a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în Statele Unite. Hulea a fost recunoscut vinovat pentru participarea...